Despre iarba, piine, semafoare si Voronin

8 cu 99

Stiti care-i culmea semaforului? Sa fie setat pe 8 secunde de verde si 99 de secunde de rosu. Nu-i o gluma, ci o realitate verificata in doua rinduri la Sibiu, la un semafor din Piata Cibin. Masinile care vor sa treaca dinspre Piata peste pod spre cartierul din stinga Cibinului de acest timing au parte. In 12 iunie, cind am stat intr-o masina exact la semaforul acesta, parca nu-mi venea sa cred. O saptamina mai tirziu, aflindu-ma din nou la Sibiu, am stat – de data aceasta pieton fiind – sa verific. N-a fost nici o iluzie, ci realitate cruda.

Apropo de semafoare

In articolul precedent aminteam de turistii germani carora le-am fost pentru o zi ghid al Iasului. Am uitat sa retin atunci ca au fost atit de impresionati de semafoarele care-ti arata timpul de asteptare in secunde, incit o nemtoaica mai in virsta si-a exprimat chiar dorinta de-a lua cu ea un astfel de semafor. Iar un barbat a repetat de cel putin trei ori faptul ca, uite, dom’le, cind secundele de asteptare sint pe terminate, omuletul verde incepe sa alerge!

De unde deducem, printre altele, ca in Germania inca nu prea exista astfel de semafoare, iar eu unul am incercat si o explicatie (care-s doua, de fapt): pe de-o parte, Romania are aici avantajul tarii in care modernizarea a inceput de la o data recenta, iar cum tehnologia cunoaste o dezvoltare tot mai alerta, evident ca in cazul montarii unor semafoare noi, s-a trecut direct la cele mai moderne; pe de alta parte, cele mai moderne sint indeobste si cele mai scumpe, iar presupusele comisioane aferente (care sint mereu date ca o certitudine de catre presa noastra) ce se scurg in buzunarele edililor responsabili sint pe masura…

Iarba verde de acasa

Una din muncile clasice ale mele ori de cite ori ajung la Amnas este cositul in curte si in fata curtii. De data aceasta, curtea a fost gata cosita de oamenii care cosesc de citiva ani si gradina. Mi-a ramas, deci, doar iarba din fata curtii. Treaba de vreo jumatate de ora. Simbata trecuta, pe cind stateam in fata laptopului si traduceam o proza a lui Aureliu Busuioc (Republica Moldova) in germana, un zgomot enervant mi-a distras atentia. Un zgomot de motopirt. Ce dracu’ o mai fi si asta? Cine naiba taie acum, simbata seara, lemne? Desi parca n-avea cum sa fie o drujba. Si nici vreo motoreta care merge-n cerc! Cum zgomotul infernal nu se mai termina, m-am ridicat si-am iesit in fata portii: ce sa vezi? Un individ taia iarba din fata casei vecinilor cu o cositoare de-aia de mina, cu brat lung, cu care taie iarba cei de la Citadin prin Iasi. Halal, mi-am zis. Ca timp, omului i-au trebuit tot vreo 30 de minute – si atunci? Care-i spilul? O fi "cosit" mai frumos? Poate. Si mai usor (fara sa transpire, adica)? Probabil. Dar parca a fost prea mult zgomot "modern", intr-o disproportie majora fata de beneficiile presupuse ale tehnologiei cu motor! Daca scoatem din ecuatie si eficacitatea temporala (nici aceea nu e data, dupa cum am vazut) si adaugam faptul ca acest cosit este si neecologic (consum de carburanti), si nesilentios (zgomot infernal), ce ramine? Sintem "moderni", domnilor!

Parcul Copou

Cu ocazia redactarii tabletei de mai sus, mi-am amintit de alta patanie din ziua mea de ghid. Ma aflam cu grupul de turisti germani in Parcul Copou. In pavilionul din spatele Teiului lui Eminescu si-al bustului sau, o fanfara cinta (de mirare cumva, fiind o zi de marti). Simultan, un muncitor de la Citadin ce facea? Ara pamintul in jurul Teiului eminescian! Cu un mic plug motorizat. Cu un zgomot, evident, infernal! Am incercat sa-l conving sa lase treaba cit timp cinta fanfara. Nt, nu era chip – omul se afla in exercitiul functiunii, nu-i asa? Urma, apoi, sa spun citeva cuvinte despre Eminescu – a cam trebuit sa urlu ca sa ma fac auzit. Concluzia? Pai, cam aceeasi ca mai sus: bucatica aceea de pamint putea fi sapata mult mai ecologic (fara zgomot, fara consum de carburanti) si la fel de repede (si doar cu un plus de transpiratie al muncitorului) cu o banala sapa sau cu un hirlet. Dar cui ii pasa? Ce mai, sintem, din nou, "moderni", domnilor!

Piinea noastra cea de toate zilele

 Apropo de piine buna: am sosit la Amnas cu patru piini negre de Compan – si m-au tinut (fara sa mucegaiasca macar) de vineri pina vineri (e drept, de vreo trei ori n-am mincat acasa). De la Sibiu cumpar indeobste piine Dobrun – de data aceasta una neagra de 2 kg – care, la fel, ma va tine inca o saptamina, daca mai maninc de vreo doua ori si mamaliga fierbinte cu lapte rece si smintina. Intrebarea ar putea fi: de ce cumpar si car ditamai pinea de la Sibiu? Pai, pentru ca piinea ce se gaseste la Amnas e alba si feliata si dupa doua zile are gust de paie… Si cel putin in 2006, cind am luat o data – de nevoie – piine de la unul din magazinele din sat, aceasta era fabricata la Porumbacu de Jos de catre un SRL numit nici mai mult, nici mai putin decit "Conception Metanoia Impex SRL"! Mai sa fie! Nu sint paranoic, dar nu vreau nici sa devin metanoic – chiar daca orice-i meta pare mai bun decit ceea ce-i para! (In paranteza fie spus, metanoia inseamna, am aflat si eu cu ocazia asta, consultind netul, schimbare a gindirii, a opiniei, a mentalitatii, dar si (re)intoarcere la Dumnezeu. Dupa ce-am aflat toate astea, ma mai gindesc… Depinde, adica!)

Voronin

Simbata trecuta, la Radio Romania Actualitati (postul meu preferat de cind petrec tot mai des o saptamina-doua la tara), una din stiri rezuma un interviu dat de Vladimir Voronin unei publicatii rusesti. In esenta, pozitia Republicii Moldova marca Voronin este una de clasica "impartialitate": Voronin vrea o R.M. membra U.E. (pentru toate facilitatile ce la asigura Uniunea – incepind cu libera circulatie a cetatenilor si terminind cu avantajele economice), dar nu doreste aderarea la NATO, ci un parteneriat strategic cu Federatia Rusa. Vechea vorba romaneasca – cu fundul in doua luntrii – este ridicata astfel la "politica de stat".