Caută 
4 MIN
N-am sa inteleg niciodata de ce se zice lansare de carte, asa ca la navele cosmice. Sau ca la focoasele nucleare. Sau ca la focoasele noastre mondene: Gabriela Vrinceanu-Firea lanseaza un volum… Ori: Mihaela Radulescu lanseaza cartea… Gabriela Zeca-Buzura lanseaza romanul… si alte gratioase, infatigabile, halogenice doamne si domnisoare, cuprinse de aripa unui Pegas erotoman, care nu le mai da dracului pace. In aceste cazuri, da, se poate vorbi de o lansare. Se pune in miscare ciriitoarea niciodata ostoita a mass-mediei: aparitii la tv, interviuri, cronici si cronichete in reviste mondene, alte gratioase, infatigabile, halogenice siruri la autografe…
Sau politicienii nostri, care, pe linga gigacalorie, autostrazi si lansarea cirnatului de Plescoi pe piata mondiala, mai au si alta grija, in afara de grija parinteasca pentru noi: sa scrie carti. Uite, de pilda domnul Simirad! E o titera uriasa cu mii de strune: munceste din greu, intra si iese, iese si intra in-din partide, dar si SCRIE. Subordonatii sai nu mai pregeta cu laudele, ca sa evidentieze stralucitoarea-i maiestrie literara, care trece dincolo de nori, dincolo de Cicaina si Bularga. Iar cind ii apare o noua carte, presa izbucneste in urale, ducind-o in triumf, cum duc canibalii pe brate victima la sacrificiu. La oala cu ea! Ii mai punem nitica sare, oleaca de Platon, de Borges, o dregem cu o lingurita de Balzac, un virf de cutit de Sadoveanu si… gata cronica. "Maestre, sinteti genial!". Iar maestrul, smerit, usor jenat de potopul de laude, se gheboseaza sub povara complimentelor: "Ei, lasati!", rosteste suav-fezandat. Parca nu s-ar fi asteptat la elogii, ci s-ar fi temut ca pupincuristul de serviciu (ales din rindurile dese ale pupincuristilor) il va face albie de porci.
…Cugetam la toate acestea aflindu-ma la o lansare de carte. Eram afara, la "partea a doua", cind se da de baut si de mincat (uneori). Luasem un pahar de plastic cu vin, dar o musca aterizase chiar in aligote-ul meu. Cred ca de aceea eram atit de acid in cugetari, caci eu, fiind nascut in zodia Pestilor, ma dau in vint dupa lichide. Dreptu-i, n-am aviditatea "muscoilor" care apar in astfel de ocazii, adusi de un simt fara gres: exact la ora cind incepe "partea a doua", cea cu bauturica. Pentru cei care nu stiu, "muscoii" sint niste insi cu ochi injectati si, de regula, cu pantaloni burlan, care horpaie tot de prin pahare si dispar. De unde vin, unde se duc? E un mister mai adinc decit triunghiul Bermudelor sau Bikinilor (nu mai stiu exact, ca am fost corigent la geografie).
Ma uitam la autoare, cea care lansase cartea. Ea nu va avea niciodata ra(ha)ting-ul Raduleascai. N-avea aerul ca va fi vreodata directoare de post tv, ca sa aiba influenta Gabrielei Zeca. Nu va avea nici banii Gabrielei Vrinceanu-Firea, care a platit toate premiile Uniunii Scriitorilor ca sa i se ofere ei premiul pentru poezie. Arata…, cum sa va spun… In fine, era imbracata ca o calugarita aflata in timpul ei liber. Rochitica aceea imi sugera una dintre acele fete, tot mai rare, carora le plac cuvinte ca "iubire vesnica", "abnegatie", "devotament", pentru care un sarut inseamna un cataclism de supernove. Sau cum scrie Ion Muresan: "…vei vedea si tu cum se deschid obloanele/cum femeile arunca-n strada aripile de inger/ramase de la masa de seara".
Un ipochimen cu par gri sobolan si cu tupeu de cocos stapin pe poiata ii tot vorbea. Se vedea ca fata e agasata. Sobolaniul o prezentase in prima parte, primind aplauzele noastre – ecoul unor platitudini. In general, nimeni nu vorbeste de autoare sau despre poezia ei. Un zid de dosuri, spinari si capete o acopera. Un zumzet de bodega acopera totul. Grupati pe "bisericute", palavragim. Se birfeste pe rupte despre absenti, despre prezenti, despre raposati. Se spun bancuri, se colporteaza zvonuri, se lafaie mult cabotinism, ipocrizie, critica de cafenea e in floare.
Iar autoarea sta singura, cum numai poetii stiu sa stea singuri. Caci stau cu viata lor interioara…
Iau alt pahar de plastic. Ghinion! Si asta are o musca! Prin gardul din fier forjat ne privesc trecatori panicati: "Aoleu! Ce s-o mai fi intimplat!?". Dupa ce inteleg ca nu-i vorba nici de vreun accident, nici de vreo sinucidere, trec mai departe, uitindu-se inapoi cu repros: "Ia uite de ce le arde astora".
NOTA: Am scris aceste rinduri cu gindul la poetul Dan Giosu. Am aflat de curind ca pleaca din tara. Definitiv. M-a intristat mult aceasta reavestire. Daca ne pleaca si poetii, apoi…
