Caută 
5 MIN
In 1870, cind Imperiul lui Napoleon III s-a prabusit sub infringerea administrata de prusaci la Sedan, toate planetele pareau aliniate pentru Henri, conte de Chambord, pretendentul legitimist la tronul Frantei. Cele doua tabere regaliste, legitimisti si orleanisti, ajunsesera la o intelegere. Orleanistii au convenit sa sprijine urcarea contelui de Chambord pe tron, in speranta ca la moartea sa el va fi urmat de pretendentul lor, Philippe d’Orléans, conte de Paris.
Conditiile sociale si economice pareau si ele favorabile unei restauratii de catifea. Mai mult, regalistii au devenit majoritari in Adunarea Nationala. Negocierile cu celelalte fortse politice avansau iar adversarii erau confuzi si impotenti. Cu Henri de Chambord, sustinut atit de legitimisti si cit si de orleanisti, cu un conses solid in spatele proiectului, cu negocierile aproape parafate, preluarea puterii era o chestiune de zile.
Si totusi, n-a fost sa fie. Henri, conte de Chambord, n-a ajuns niciodata rege. A murit in 1883, cetatean al unei republici. Frinta a ramas o republica. Pina azi. Toate planetele pareau aliniate pentru contele nostru. Irepetabil. Dar el nu a inteles. A ezitat, apoi a plusat. Cind fereastra de oportunitate a fost deschisa larg, a ezitat. Apoi a inceput sa puna conditii. A insistat ca va accepta coroana doar cu conditia ca Franta sa abandoneze tricolorul si sa revina la simbolurile monarhice traditionale. Chiar si un compromis, prin care tricolorul raminea drapelul national, iar simbolurile monarhice deveneau insemnele casei regale, nu a fost acceptabil. Asa se scrie istoria.
Doua decenii mai tirziu, guvernul francez descopera cu stupoare ca generalul Boulanger a primit in jur de 100.000 de voturi la alegerile partiale intr-un department din regiunea Paris, fara ca el sa fie macar candidat. A fost detasat urgent – trimis in provincie. La plecarea sa, pe 8 iulie 1887, zeci de mii de francezi au luat cu asalt Gare de Lyon. Au blocat liniile si au acoprit trenul sau cu flori si afise: "Il reviendra!" ("Va reveni!").
O noua miscare se nascuse. Liderul si obiectul ei: Georges Ernest Jean-Marie Boulanger. Imediat, miscarea a fost imbratisata si sustinuta de mari si grele figuri ale dreptei. Cu fiecare zi, cu fiecare scandal politic, steaua lui Boulanger urca mai sus. Bonapartistii s-au atasat si ei cauzei si chiar si Contele de Paris, pretendentul orleanist, si-a incurajat adeptii sa-l sprijine. Personalitatea sa a ajus sa domine politica franceza. Circumscriptiile electorale se bateau pentru a-l avea reprezentant pe liste. Numele lui ajunge tema de cintec popular.
In ianuarie 1889, cistiga alegerile ca deputat de Paris. Boulanger era mai aproape ca oricind de a prelua puterea. Republica parlamentara se clatina in fata sa. Revolta populara si lovitura de stat la care multi dintre partizanii lui lucrau intens in culise asteptau semnalul sau. A ezitat. Timpul trecea, fereastra larg deschisa incepea sa se inchida. Boulanger a decis ca ar fi mai bine sa conteste alegerile generale. Adversarii cistiga un nesperat timp pentru a se regrupa si riposta. Fereastra s-a inchis. In istoria Fransei nu exista nici un mare om de stat cu numele de Boulanger. Nici o mare constructie politica nu e asociata lui. Boulanger ramine o nota a istoriei, un episod, un studiu de caz, "afacerea Boulanger". Asa se scrie istoria.
Doua exemple pentru un fenomen politic recurent si spectaculos. Cu regularitate, istoria ne ofera noi si noi cazuri pentru dosar. Mari si mici, dramatice sau comice, intotdeauna pline de consecinte. Aproape fiecare ciclu de istorie politica din viata unei natsiuni moderne contine unul sau doua episoade de acest fel. Pentru citeva momente, toate planetele par aliniate pentru o figura publica sau un om politic. Toate cartile sint in mina sa. Fereastra de oportunitate este larg deschisa. Iar el ezita, nu stie ce vrea, nu stie ce e mai bine sa faca. Nu stie daca nu e mai bine sa astepte… sau sa pluseze. Sa se lase rugat sau sa forteze… Crede naiv ca fereastra va ramine larg deschisa indefinit. Fereastra insa se inchide. E o lege a politicului. Istoria merge mai departe. Cui ii mai pasa azi cine sint cei ce au ratat marea conjunctura si de ce?! Note de subsol ale istoriei, ramin de interes doar ca obiect de studiu si speculatie pentru rafinatii stiintei politice si pasionatii istoriei. Malpraxis? Destin? Cine poate spune?!
Ce putem spune insa cu certitudine este ca aproape fiecare ciclu de istorie politica din viata unei natiuni moderne contine si un scenariu cu totul diferit. Pentru fiecare Henri, conte de Chambord, exista un De Gaulle. Pentru fiecare Georges Ernest Jean-Marie Boulanger, un Churchill. Oameni care au fost acolo unde trebuie. Atunci cind trebuie. Care au vazut planetele aliniindu-se pentru o clipa in fata destinului lor politic si care nu au ezitat.
Modurile in care se poate pierde sau cistiga sint nenumarate. Esenta fenomenului ramine insa aceeasi. Este momentul deciziei. Sau al indeciziei. Vechii greci aveau si un nume pentru el. Ii spuneau Kairos.
Romania nu e Franta sau Marea Britanie. Dar legile politicului au operat si opereaza peste tot cu aceeasi intensitate, volatilitate si neutra indiferenta. Pastrind proportiile, avem si noi in istorie o colecsie de cazuri mai mult decit interesante. Sa lasam cititorului placerea de a survola cu gindul istoria noastra nationala si de a completa cele doua coloane. Coloana A: Cei ce au stiut sa raspunda momentului potrivit. Coloana B: Cei ce nu au stiut. Asadar, au ratat.
Odata lasata cititorului aceasta placere, sa facem totusi ceva chiar si mai interesant. Sa ne punem o intrebare ce vizeaza nu trecutul, ci prezentul. Si nu atit prezentul, cit mai mult viitorul. Intrebare este simpla: In care dintre cele doua coloane se va aseza numele lui Mugur Isarescu, actualmente Guvernator BNR? Coloana A? Sau coloana B? O intrebare interesanta. Dar deloc usoara.
Azi toate planetele sferei politice par aliniate in favoarea sa. In martie 2011, Mugur Isarescu pare a fi principala garantie ca programul de reforme si modernizare a Romaniei ce a prins contur in ultimii doi ani va continua si se va consolida si dincolo de acest ciclu electoral. Nu numai ca are legitimitatea personala, dar are si sustinerea publica necesara preluarii stafetei unei sarcini de care, sa nu ne amagim, depinde cam totul cind e vorba de proiectul nostru natsional. Nu stim cum vor arata lucrurile miine. Dar azi asa arata ele: D-l Isarescu pare a fi omul momentului si omul viitorului.
Ce se va intimpla? Cit timp va fi deschisa fereastra sa de oportunitate? Va sti sa actioneze la timp? Va aprecia corect momentul? Daca va actiona, va gasi calea optima? Care e aceasta? Pina unde se intinde orizontul culoarului sau favorabil? 2014? 2012? 2011? Daca mai 2011 e prea devreme, poate fi noiembrie 2014 prea tirziu? Poate cineva mentine o fereastra de oportunitate deschisa timp de 3 ani, in conditii de mare turbulenta economica si politica? Daca da, cum? Care sint riscurile? Care sint oportunitatile unei strategii de asemenea alonja? Stie? Vrea? Poate?
Toate cele de mai sus sint intrebari legitime. Pentru cei ce stiu istorie si inseleg politica, actuala conjunctura formata in jurul d-lui Isarescu este un spectacol nu lipsit de tensiune si dramatism. Politica este supusa conjuncturii. Iar in conjunctura actuala, urmatoarele mutari ale d-lui Isarescu pot fi cheia evolutiei politicii romanesti pentru urmatorul deceniu si jumatate. Stie? Vrea? Poate? (www.contributors.ro)
