Dincolo de litere

Ce se mai poate face in decembrie? Sau, mai exact: in zile cind lumea sta parca sa se pravale, acasa si mai departe (pricepeti aluzia). Pai, ce, daca nu un plonjon in apele imponderabilelor? Nu mai suport sa accesez update-uri cu privire la viitorul monedei europene. Cine se apuca de fisat in sensul acestei teme trebuie sa-si traga grabnic si un psiholog: se lasa cert cu depresie. Nu doar moneda euro se depreciaza (sau se clatina, luati-o cum vreti), ci si o intreaga cohorta de reprezentari (toleranta, bunastare etc.; lista completa o gasiti in gura parlamentarilor de orice calibru si orientare). Ma tem ca, la viteza aceasta a deceptiei si disperarii intru mizele bovarizate prematur, homo erectus s-ar putea sa redevina mai devreme decit se asteapta unii carnasierul de care ne crezuseram definitiv emancipati…

Ei, bine, in starea aceasta de gratie – anxietate & constiinta a raspunderii pentru propria incertitudine – e cel mai bine sa te arunci de partea cealalta a literelor…

O tema numai buna, s-ar zice, pentru dezertiunea din real: scriitorul basarabean, entitatea lui generica. Cit e de cuantificat aici si cit e doar himera, cit – prezenta, cit – bovarism? Nu va grabiti sa foiletati mai departe: m-a tentat si pe mine, dar mi-am reprimat puseul de plictis pentru a fi recompensat de un punct de vedere neasteptat. Deocamdata, o repede statistica.

Citi stiu ca prima carte de poezie romaneasca a aparut nu oriunde, ci la Dubasari si hat in negurosul 1796, fiind semnata, vorba lui Calinescu, de „un oarecine, muntean dupa limba, care isi da numai initialele"? Este vorba de Ioan Cantacuzino, fiul unui culcer si al unei fiice de domnitor moldovean. Manolescu il citeaza in Istoria… sa ca pe primul poet cult. Mai departe: unul dintre hasdeeni, Alexandru, scriitor cu acte in regula, ca Stamati si Donici (pe care ii evoca un  articol publicat in revista „Teleskop" din Sankt-Petersburg), si-a scris opera in limba rusa. A fost insa invitat sa fie membru-fondator al Academiei Romane. Tot in limba rusa si-a sustinut teza de licenta si Alexei Mateevici, care – cine mai neaga? – apartine intim literaturii romane si este unul dintre promotorii unitatii de limba si de neam. Folclorist si scriitor, un „Creanga al Basarabiei", cum a fost supranumit, colaborator al lui B. P. Hasdeu, cu o carte prefatata de insusi G. Cosbuc, Gheorghe V. Madan a fost, vai, si cenzor al guvernarii rusesti in Basarabia. Stere insusi, caruia nu i se poate nega contributia la actul Unirii, si-a dorit drepturi speciale pentru basarabeni in Regat. Un excelent poet roman din interbelicul basarabean, Nicolai Costenco, isi fabrica o intreaga teorie a regionalismului cultural (ca sa devina, ca si altii, „poet sovietic" dupa cei 15 ani de Gulag, la care a fost condamnat).

Mircea V. Ciobanu – din al carui articol publicat recent in „Jurnal de Chisinau" mi-am luat amanuntele de mai sus – n-o spune explicit (o va spune, probabil, in urmatorul foileton), dar o anume dihotomie te izbeste in toate aceste cazuri (sint si altele: exceptiile se constituie intr-o regula, se pare). Scriem romaneste, gindim citeodata in cel mai desavirsit spirit national, dar practica… bate gramatica! N-as spune totusi, odata cu eseistul, ca scriitorii basarabeni „nici nu exista, dar nu in sensul negativ al lipsei de importanta, ci in cel misterios, al unui tip imperceptibil, indefinibil". Tipul acesta e in chiar oximoronul pe care il intruchipeaza literar si ontologic si care – asta trebuie subliniat cu fermitate – nu este al lui, nu reprezinta optiunea pe care va fi avut-o, in mod normal (dar cind a fost normala istoria prin partile noastre?). In Basarabia, mai crunt ca aiurea, s-a trait sub vremi si scriitorul basarabean este, macar in cazurile notorii (Druta ar fi inca unul dintre ele), o fiinta schizoida.

Am mai spus-o si cu alta ocazie: a patrunde in tesutul acesta doar cu bisturiul estetic, cum face citeodata critica de pe Dimbovita, e pur act de cinism. Judecata de valoare trebuie sa se intemeieze aici, din nefericire pentru noi toti, nu doar pe realitati, ci si pe virtualitati si regimul verdictului trebuie sa fie prudenta sau, daca nu si nu, macar dubitatia.

Una peste alta, insa: m-am surprins ca v-am mintit. Nici dincolo de litere nu scapi de realitate…