Discursul ca sansa

Doi chibiti permanenti ai unui post tv il au invitat pe insolit-prezidentiabilul liberal Crin Antonescu, in tentativa lor de a se arata mai inteligenti decit invitatul. Aproape obligindu-l – cita ineleganta! – sa-si tina mesajul de candidat… in engleza. Orice alt invitat i-ar fi pus la respect pe cei doi, obligindu-i sa-si vada lungul nasului.

Ma rog.

Momentul contine totusi, compensator – dincolo de gafa – si pretextul revederii citorva discursuri de-a lungul vremii, cu personaje notorii, neavind, acestea, nevoie de chibiti pentru a-si impune colosala elocinta. Nu numai ca n-ar fi suportat afrontul sfaturilor, marsind doar pe propria vocatie. Una oricum discretionara.

Hitler e, poate, cel mai expresiv in exces. Discursul lui in fata giganticelor audiente e unul monumental. Chiar daca fioros monumental. Recent, un post tv a difuzat imagini cu Hitler-pictor. Nimic compromitator in exercitiile junelui in ale pensulei. Cu atit mai inmarmuritoare parasirea brusca a acestei suave prime vocatii, in favoarea celeilalte, de necomplicat dictator al unei Germanii revansarde. Daca am dispune de imagini audibile – imposibil insa – cu expansivul Napoleon vorbind colosalelor sale armate, am obtine similitudini. De netrecut si peste peroratiile electrizante ale rubicondului Mussolini. Revenire, insa, la incepurul secolului, unul ce avea sa modifice dramatic lumea. Fostul burghez Lenin, pastrindu-si chiar si pe turela blindatei insurectionale costumul cu jiletca, adaugindu-i sapca proletara, perora – in tenorino – pentru schimbarea lumii, chiar daca schimbarea avea sa fie – s-a vazut – una monstruoasa. Stalin era mut, exterminator mut. Mao era la fel de mut, vorbind doar prin cartulia lui rosie si inscriindu-se in aceeasi demagogica serie a monstrilor. Mult mai tirziu, inlocuind sapca bolsevicilor cu cea de gherila, Castro supravietuieste inca intr-o insula paradisiaca, pe care a desfigurat-o cu cinism leninist. Dincoace, la noi, ultimul vlastar leninist avea s-o sfirseasca trist pentru el, impuscat de cei din acelasi partid. Unul dintre acestia, profitind de noul scenariu rus-american, urcat, leninist, pe ceva, in Piata, dadea din miini pina sa-i strige multimea decembrista sa nu mai dea. Da si-acum, in subterana unui partid credincios vechilor idealuri colectiviste. Singur, Constantinescu, om civilizat, a facut diferenta dintre nefericita tara a dictaturii si noul ei orizont european. Succesoru-i Basescu nu e in stare sa separe Cotroceniul de credinciosii lui comilitoni de partid, facind – in beneficiul personal – periodice bai de vulg.

Iata de ce aparitia unui personaj atipic isca perplexitati irepresibile. Emisiunea celor doi chibiti o dovedeste cu prisosinta.

A-i cere – cita ineleganta, nu? – acestuia sa se conformeze tupeului unei mafalde permanent incruntate de a-l obliga pe nou-ivitul prezidentiabil sa-si rosteasca mesajul electoral in engleza – fie si franceza – intrece masura. Nu si pe cea a unei mute indoieli ca – in engleza, in franceza – Crin Antonescu va avea de dat oricum piept cu o masa atit de dibaci excitata de actualul presedinte.

Dincolo de mitocania celor de pe postul tv, sa recunoastem imensa dificultate in care se afla scolitul concurent in a-l contracara pe fostul marinar. Prin chiar nativitatea acestuia atit de in gratiile unei populatii ramase la stadiul ei prim.

Cu engleza asimilata circumstantial, fara ea, subtirele Crin Antonescu va avea de infruntat exact acest handicap: al situarii intr-o postura defel populara.

Singura sansa a noului prezidentiabil vine insa din taietura casanta a discursului sau – in Parlament sau in ocazii publice -, una in stare a modifica chiar si obisnuintele.

Aici ar sta surprinzatoarea noutate.