Discutii electorale

Betivul strazii a devenit foarte vocal de o bucata de vreme si, daca pe unii ii lasa indiferenti galagia si taraboiul pe care il provoaca, eu unul ripostez masurat, chibzuit. De ce chibzuit? Pai nu-i campanie electorala si trebuie adunat vot cu vot?

Batranul Leonache mi-a propus in 2008 sa-mi vanda 60 de voturi. Nu cerea mult, doar ceva bautura, dar pe saturate. Am socotit eu ca un om al calculelor ce sunt si am constatat ca nu-i prea rentabila chestia. Mos Leonache a dormit adesea cu capul gol pe zapada si trupul pe strada. A racit? Nu, evident. L-a calcat vreo masina?  Raspunsul este tot nu.

Adevarul este ca mos Leonache a cam baut el de la mine de vreo 100 de voturi, dar ce a fost a fost. Mai sunt si altele de reprosat batranului betiv. N-a votat niciodata.

Nu stiu ce l-a apucat acum sa-mi propuna o astfel de afacere. Cum sunt curios din fire, am inceput sa-l descos:

– De unde ti-a venit ideea, mos Leo?

– De la crasma. De ce sa le vand aluia?

– Aluia, care?

– Unul care dadea de baut la toti.

– Si matale?

– Mie nu. Eu nu ma vand.

– Decat impreuna cu cele 60 de voturi?

– Da. Mata esti vecin si poti da mereu cate un pahar, acolo.

– Dar, mos Leo, ceilalti nu beau? Nu or sa vrea si ei ceva udatura?

– Nu, ca aia nu beau.

– Unde ai gasit atatia nebautori?

– Nu-i lasa credinta.

– Mata ai alta credinta?

– Nu, tot aceeasi credinta, dar eu beau.

Descopar lucruri ciudate, mos Leo crede sincer in religia sa, dar totul pana la bautura.

– Si popa ce zice?

– N-avem popa.

Care va sa zica, n-are treaba cu popa, insa ma gandesc ca cineva tine totusi locul sau, ma rog, rolul de popa.

– Dar pastorul, sau cine este sef, ce zice?

– Pai, nu zice.

– Cum adica nu zice?

– Nu zice, ca n-are cum.

– De ce?

– Eu nu merg acolo, n-am mers decat o data.

Halal credinta la mos Leo. Merg insa mai departe si-l descos.

– Dar cum ii convingi mata, care esti un eretic?

– Un ce?

– Un eretic, adica unul care nu crede in Dumnezeu.

– Doamne fereste si pazeste! Eu cred. Cum ii lamuresc sa voteze este treaba mea.

Intelegerea n-a avut loc, mos Leo pleaca bombanind de ceva cruci, de mama si tot neamul meu.

In ziua votului, dormea ca de obicei pe iarba si eu am acceptat ca trebuie sa ma supun destinului.

Zilele trecute mos Leo bate in poarta si zadaraste cainele, adica este un fel de a folosi o sonerie in mod inteligent, dar cam enervant. Chiar asa ies pe balcon si aud solicitarea mosului:

– Iesi sa stam de vorba.

– Despre ce?

– Despre vot.

Putin amuzat, cobor, linistesc cainele si incep conversatia cu vechiul meu amic. Mosul ma ataca frontal:

– Ai coborat repede.

– Nu mai repede ca alta data.

– Ba, acum e alta chestie.

– Nu mai spune. Asa vorbeste lumea?

– Cam da.

– Atunci zi-mi repede cat ceri pentru cele 60 de voturi?

– Acum este mai scump.

Rade harait. Eu ii aplic insa o surpriza naucitoare.

– Dar nu acum. Nu pentru acum iti cer votul.

– Cee?

– Candidez la Presedintia Romaniei si atunci 60 de voturi vor cantari greu de tot.

Mos Leo ramane naucit si ma priveste cu ochii mariti.

– La…

– Da, da. Vreau sa fiu Presedintele Romaniei.

Nu-si revine bietul om, uita si scopul pentru care m-a solicitat la vorba.

– Ei, ce zici? insist.

– Adica vrei sa…

– Da, vreau sa.

Se scarpina in cap, este zapacit de veste si nu mai poate continua.

– Deci, mos Leo, spune si mata ceva. Cele 60 de voturi sunt importante.

– Eu stiu ce sa zic, domnu’ Simirad?

– Spune si mata, ce parere ai?

Mos Leo se foieste mereu, apoi ma asigura de simpatia sa.

– In cazul asta, domnu’ Simirad, le dau gratuit. Esti de pe strada noastra. Un presedinte de pe strada noastra, ce mai, nici nu mai pot vorbi. Ai sa ma ajuti sa-mi scot buletin, ca sa votez si eu.

– Sigur, mos Leo, batem palma.