Caută 
3 MIN
Pina la urma, lectiile de invatamint politic (cum se numeau pe atunci), la care eram constrinsi sa luam parte (altfel, e-he!…), tot mi-au folosit la ceva: simt propaganda cum simte prada pe vinator – de la o posta. Fara sa fi scontat, sovieticii ne-au invatat, intr-un fel implicit si indiscernabil, sa deosebim cacealmaua de vorba sincera si dreapta, cursa propagandistica de ideea vie si onesta. Adusi, ca badita Vasile, cu arcanul, la orele de marxism (si la altele asijderea), ne-a crescut in replica, fara sa fi vrut, un spirit critic, asa cum creste un organ. S-a intimplat exact ca in natura: mentalul ni s-a adaptat la mediul ostil, elaborindu-si sisteme de aparare. Nu e o regula generala, desigur, dar in destule cazuri presiunea propagandei a obtinut un efect diametral opus celui scontat: in locul unor indoctrinati, spirite libere; discernamint si ironie unde se preliminau pietate si conformism desavirsit. Ar fi trebuit, poate, cu aceasta ocazie, sa-i multumesc lui Ion Efimovici Osandcenco, dirigintele grupei noastre, care, pe linga cursul despre Eminescu, avea, saracul, si obligatia „maturizarii" noastre politice: a stiut sa se faca suficient de nesuferit, ca sa ne impinga – nedeclarat, fiindca altfel era sinucidere curata, dar pe bune, in schimb – pe contrasens, intr-un fel de binecuvintata opozitie critica.
E drept ca antenele pentru minciuna cu dichis nu ne-au prea folosit estimp: oriunde le-am fi indreptat, tot peste aceleasi socoteli am dat, fie ca era vorba de recrudescenta comunismului, fie – nu ma dedau iconoclastiei, nu prepuneti! – de aclamarea noilor valori. Nu ca le-as fi pus vreodata la indoiala (desi nu inteleg, sa ma bata Bruxellesul, de ce trebuie legiferate, spre exemplu – si nu e singurul care se poate invoca in aceasta ordine – infamantele „gusturi speciale"?), dar m-a izbit de la inceput identitatea de ton si de intensitate. E ca si cum am fi avut de a face cu o himerica masina de tocat, careia ii este absolut indiferenta „ascendenta" materialului: estic sau vestic. Gurile, adica, ramas-au aceleasi; plaminii, coardele vocale, CV-urile, in sfirsit – la fel. Slava Domnului, totusi, mi-am zis o vreme, concesiv: macar atit, ca prea ni se strepezira dintii de plenare si hotariri epocale, nu mai gaseai neuron sanatos, in care sa nu se fi intepenit cite un cliseu realist-socialist. Dar in vremea dincoace am inceput sa ma intreb, din ce in ce mai frecvent, daca s-a schimbat intr-adevar ceva, anume in straturile de profunzime, unde salasluiesc principiile; daca nu cumva estimp a avut o loc substitutie – e drept, de anvergura, la scara natiunii, ba chiar a geopoliticului – de masti si decoruri, nimic mai mult? Bietul contribuabil pare un bastion care trece ca o stafeta de la un grup de atacatori, perimati, la altii, care se pretind nespus de inediti si progresisti.
Senzatia aceasta (alimentata si de unele contraziceri flagrante dintre vorbe si fapte, de-ar fi sa exemplific doar prin torturile „democratice" practicate de mari modele ale iubirii pentru drepturile omului) mi s-a accentuat deunazi, la Balti. Simbata trecuta, acolo s-a serbat „Ziua Europei". Regret ca spatiul nu-mi ingaduie o descriptie amanuntita: un reportaj la firul ierbii ar fi decupat secvente de la sine graitoare. Sa ne inchpuim totusi o strada infundata cu o scena uriasa. De-o parte si de alta, corturi albastre, dupa numarul statelor-membre. La cortul simbolizind Germania, o inscriptie in ruseste: „Bavarskie kolbaski" (cirnaciori bavarezi). Gura-casca in deriva, majoritatea vorbindu-si in limba unui stat care abia asteapta sa-si faca din Europa o noua gubernie. Caldura ca in dricul verii: grea si toropitoare. Peste capete (plebeiene, auguste, delaolalta), un miros patrunzator de mici, frigarui si bere (la pret, de altfel, aproape triplu fata de cel curent: aluzie cumva la costurile aderarii?…). Pe scena din fund, trepidind in ritmul aburilor nevazuti, ambasadori mai scunzi sau mai rasariti, vorbind despre ceva inalt, atit de inalt si atit de rarefiat, incit nici gazetarii masificati la poala tribunei n-ar fi fost in stare, cred, sa rezume. Dar ce mai vorba: Ziua Europei s-a disimulat insesizabil intr-un bazar oriental. Daca asta se cheama a aduce Europa mai aproape de noi, cum ne asigurase Excelenta Sa Dirk Shuebel, ambasadorul UE la Chisinau, atunci de ce au lipsit scufiile si salvarii?
