Doua profetii

Prin anii 90, atunci cind Silviu Brucan era in voga si era considerat de multi – cu stilul sau abrupt si cinic – un analist competent al societatii romanesti, a publicat un volum de memorii despre o generatie irosita (retiparit acum citiva ani), generatia sa, care a prins din plin comunismul si apoi anii tulburi de dupa 1989. O generatie care a fost nevoita sa traiasca intr-un context social ce nu i-a permis sa se dezvolte si sa se afirme, credea profetul, pierzindu-si energiile si disponibilitatile in batalii si actiuni din care nu putea sa iasa bine. Desigur, unii din aceasta generatie au iesit din istorie, fiind exterminati de regimul comunist, altii, ca Brucan, au fost pionii, stilpii noii ordini, iar cei mai multi au incercat sa se adapteze si/sau sa se valorifice. Pe Brucan il interesa, desigur, gruparea din care el insusi facea parte, noua elita care  a cunoscut chiar vremuri de glorie, dar a esuat si ea, pina la urma. Dupa ce a debutat ca un stalinist feroce, la Scinteia din vremea lui Dej, executind ideologic pe cei ce-i stateau in cale, Brucan a fost rasplatit cu un post de ambasador in SUA si apoi altul de director la televiziune, dar dupa epoca Dej a cazut in dizgratie, a fost marginalizat, s-a "irosit". In cartea aceasta, Brucan face o profetie care a provocat multe comentarii atunci cind a aparut: e nevoie de cel putin 20 de ani pentru ca romanii sa se schimbe. Atunci cind a fost lansata, profetia aceasta a atras critici vehemente, venind din toate directiile. Cu ce argumente veneau criticii? Toti mizau pe capacitatea romanilor de a se adapta la situatii noi: romanii sint destepti, adaptabili, descurcareti, au mobilitate intelectuala deosebita si un ascutit simt al directiei, vor gasi resurse sa-si schimbe atitudinile si comportamentele. S-a intimplat sa iau cartea recent aparuta cu mine, intr-un voiaj la Paris, si sa-i vorbesc de ea lui Serge Moscovici, psihosociologul cel mai prestigios din Europa de astazi. I-am dat-o si peste doua zile mi-a telefonat si m-a invitat la o discutie. Cunostea oarecum personajele invocate de Brucan, fusese un militant de stinga dupa razboi, dar se lamurise repede si parasise Romania. Iata diagnosticul sau, gasibil in volumul de memorii Cronica anilor risipiti, tradus la Polirom: "Ceea ce m-a frapat dupa armistitiu a fost faptul ca, mai mult decit o doctrina, comunismul devenise o armata, aproape o Biserica… In citeva luni, primitivismul, lipsurile, cenusiul au devenit starea noastra de spirit". Evaluarea de atunci a psihosociologului m-a derutat, apoi am inceput sa inteleg: gruparea care a preluat puterea nu era nici pe departe animata de un vis utopic, de o doctrina idealista, cum te-ai fi asteptat, ci a inceput sa guste stilul de viata burghez si s-a instalat cu voluptate in casele si obiceiurile burgheziei. "Cit a durat interludiul – m-a chestionat -, patruzeci si cinci de ani? De tot atitia e nevoie ca sa se schimbe mentalitatile si reprezentarile sociale ale romanilor. Douazeci de ani e prea putin". Iata, profetia sa se dovedeste realista. Democratie, viata parlamentara autentica, cultura politica, doctrine? Visuri! Doar grupari dornice de putere si prosperitate pentru ei si ai lor.

Mi-a semnalat cineva, am citit si in presa: o carte-interviu, Un secol cu Neagu Djuvara. Venerabilul  carturar apartine unei ramuri boieresti scapatate, a suferit multe ofense in viata, s-a descurcat cu dificultate, la limitele saraciei, prezervindu-si insa demnitatea si credintele, precum si optiunea sa de dreapta. Ca si Moscovici, a ajuns tot la Paris si a incercat sa- si faca un rost, a petrecut apoi aproape un sfert de veac in Africa, dobindind experienta si o superioara intelegere a lumii. Frecventau, la Paris, lumi diferite, personaje venite, desigur, din Romania. Moscovici se intilnea cu prietenii Isidor Isou, parintele lettrismului, cu Paul Celan si cu antropologul Isac Chiva, plecat din Iasi; Djuvara se plimba in zona Gradinii Luxemburg cu Emil Cioran. Nu cred ca s-au intilnit vreodata, nu stiu sa aiba cunostinta unul de celalalt. Dar Djuvara spune, la un moment dat, ca  e nevoie de doua generatii pentru ca Romania sa se schimbe. E nevoie, zice, sa „scapam de actuala clasa politica" si e nevoie sa apara "altii decit fiii fostei nomenclaturi". Cit ar mai putea trece  pina cind vom avea parte de o noua clasa politica?, insista jurnalistul George Radulescu. "Pina ce vor muri ei… Poate atunci se vor indrepta lucrurile".

Intilnirea celor doi intelepti ne pune pe ginduri: nici o speranta de schimbare in viitorul imediat, nici o sansa pentru cei acum in plina putere! Generatiile vechi vor fi oale si ulcele atunci cind lucrurile ar putea sa o ia pe un fagas normal, iar cei din generatia de mijloc, daca n-au plecat, vor fi obositi si blazati; sau se vor fi aliniat celorlalti, cum arata semnele. Iar de la "tinerii" politicieni de astazi nu putem astepta nimic. Cei ce vor schimba fata lucrurilor invata acum sa inteleaga lumea si poate ca unii dintre ei chiar vor sti ce trebuie sa faca.

Nu e nevoie de multi, doar de o minoritate activa. In epoci de blazare si de aliniere populista pe un singur aliniament, apar indivizi si grupuri care ignora vointa numarului mare, masele orbite. La inceput sint doar grupuri restrinse care propun o noua lectura a contextului social si produc evenimente memorabile. Acesti minoritari (prin competenta, credibilitatea si audienta lor) devin deodata mai importanti decit majoritarii. Multe dintre curentele de la inceputul secolului trecut, miscarile studentesti sau ale organizatiilor feministe au inceput astfel. Uneori sintem uimiti de rapiditatea cu care asemenea voci sau miscari devin deodata, miraculos, vizibile.

Prin ce impresioneaza aceste grupari minoritare? Printr-un stil de gindire nou, deosebit, sfidind limbajul si gindirea la care oamenii au aderat pina atunci, hipnotizati, manipulati prin media. Grupuri din ce in ce mai largi realizeaza ca au devenit jucaria unor forte malefice, ca  gindesc dupa un tipar care le-a fost indus, ca le-au fost sugerate gusturi, standarde straine de evaluare si se hotarasc sa reziste si sa se revolte. Sint deodata sensibili la un nou mod de a percepe lumea, de a trai, de a intelege cimpul politic. O noua filosofie de viata isi face incetul cu incetul loc printre cei orbiti de stilul si de limbajul mult coborit in derizoriu. Decupez o propozitie din introducerea unei carti mai vechi a lui Moscovici, Psihologia minoritatii active, in curind in librarii, in traducere romaneasca: "Lupta dintre fortele de conformare si fortele de inovare nu-si pierde niciodata atractia si ramine decisiva si pentru unele, si pentru celelalte". Cind o populatie este bombardata pina la saturatie cu modele, sloganuri, valori care nu au putut produce nimic nou, cerind conformare fara nici un fel de gindire critica, uniformitate si miscare dirijata precum mersul acelor de ceasornic, totul devine deodata suspect si creeaza o sensibilitate la alte discursuri. Apare intii mirarea, apoi se instaureaza protestul si se incheaga incetul cu incetul unitatea celor ignorati.

Procesul este insa de durata, momentul iluminarii poate intirzia uneori mult. Dar o data declansata dezbaterea, conflictul de idei, procesul se accelereaza.

"Activii", daca sint si competente intr-un domeniu, devin sursa de incredere si pot juca un rol de modelator al majoritatii pasive.  Pe ce se bazeaza forta lor? In primul rind pe priceperea de a transforma o problema sociala intr-o dezbatere publica si apoi intr-un conflict socio-cognitiv. Ei devin voci ascultate, alternative asteptate. In al doilea rind, pe rezistenta la presiunile majoritatii, prin puterea de a-si mentine pozitia fara a face concesii. Sursa de putere a minoritarilor activi rezulta din aura lor de oameni cu principii, incoruptibili, justitiari. In fine, in al treilea rind, ei cred, pina la fanatism, in punctul lor de vedere si se pricep sa transmita si altora increderea lor. Oamenii ii aleg pe cei care cred, care se identifica cu ideea. Numai satisfacind aceste conditii pot minoritarii schimba conformismul majoritatii.

Eu nu cred ca putem spera acum in aparitia unei minoritati active credibile. De aceea mi se pare ca prognosticul celor doi intelepti e verosimil.