Efectul Bologna (I)

Dintotdeauna, universitatea a fost un spatiu al valorilor etice si al rezistentei critice fata de putere. Daca a ajuns sa devina o bursa in care se vind si se cumpara titluri, nu stiu pina unde se mai poate cobori.

La 25 mai 1998, ministrii invatamintului superior din Germania, Franta, Marea Britanie si Italia s-au reunit la  Sorbona pentru a lansa un apel la construirea unui spatiu european al invatamintului superior. Un an mai tirziu, la Bologna, oras ales nu intimplator  - aici isI are sediul cea mai veche universitate europeana (infiintata in 1088) -, initiativa se concretizeaza printr-un text, semnat initial de 29 de tari (astazi sint 48), cunoscut sub numele de Declaratia de la Bologna, care defineste citeva obiective precise: organizarea sistemului de invatamint in doua cicluri (primul adaptat la nevoile pietei de munca, al doilea pregatind specialisti); crearea unui sistem de credite transferabile; promovarea mobilitatii studentilor si profesorilor, incurajind astfel promovarea cooperarii intre tarile europene si transferul metodelor, modelelor, competentelor in materie de educatie universitara. Se vorbeste, in ultimul timp frecvent, despre "procesul Bologna", adica despre evolutia universitatii in urma aplicarii acestei noi filosofii europene privind scoala inalta. S-au acordat zece ani pentru implementare, se apropie ora bilantului.

S-a incercat deja o simulare primavara aceasta, la 28 aprilie, la Louvain, alt centru de veche traditie universitara. Ministrii educatiei din UE si din alte 19 alte tari, intre care Rusia si Turcia, s-au reunit pentru a celebra triumful "procesului Bologna", primul pas spre decretarea "spatiului european al invatamintului superior". Ceea ce au inregistrat in primul rind analistii - citez dupa un dosar recent intocmit de Courrier International, preluind articole din presa europeana - a fost exclamatia lui Jean-Marc Rapp, presedintele Asociatiei europene a universitatilor: "Procesul Bologna functioneaza si aceasta este o mare surpriza". Functioneaza indeosebi sistemul de credite transferabile si ideea "suplimentului de diploma". Domnul Rapp atribuie acest succes asocierii, in 1999, a tarilor din Est, dornice de reforma, dupa lunga hibernare comunista. Izolate, aliniate ideologic, universitatile din Est au fost invitate sa renunte la aceasta mostenire si sa intre in modelul european, iar studentilor din acest spatiu, "sa voiajeze". Au fost seduse de aceasta inovatie si tari cu universitati reputate, dar nereformate de secole. Ciclurile scurte si accesul rapid la piata muncii au sedus Germania, de pilda, unde tinerii se "eternizau" pe bancile facultatilor, impovarind contribuabilii. In Spania, Bologna a fost un bun pretext pentru a pune taxe la master, ciclu neobligatoriu. In Franta, reforma finantarii universitatilor se desfasoara sub acelasi incapator acoperis Bologna. Insa majoritatea profesorilor francezi nu accepta autofinantarea, acuzind un "complot capitalist" pentru privatizarea universitatilor, dupa modelul american. Nu accepta nici ideea de mai mare autonomie, aceasta ar da prea multa libertate universitatilor (ce oroare!) pentru angajarea personalului si fixarea remuneratiilor. La rindul lor,  studentii  au iesit in strada. In zece universitati din Franta s-au dereglat total cursurile in anul precedent. Am vazut, acum trei saptamini, un afis postat de un grup de studenti, la Caen, universitate in care aproape nu s-au mai tinut cursuri. Se adresau rectorului si decanilor, avertizindu-i - intr-un stil intimidant - sa nu intinda coarda Ii sesiunea de examene, ca replica la revendicarile lor juste. Tonul amenintator nu putea sa nu trezeasca frisoane. Au coborit in strada si studentii din Italia, Spania, Grecia.

Tonul festivist al responsabililor europeni este umbrit si de constatarea cruda ca universitatile europene nu prea conteaza in clasamentele internationale. Se inregistreaza, fara indoiala, un contrast intre trecutul glorios si prezentul mediocru. Universitatile europene sint in declin, chiar in criza. Analistii au si gasit explicatia: lipsa fondurilor satisfacatoare, ecartul dintre dotatia publica si nevoile reale, in conditiile in care in majoritatea universitatilor europene studiile sint gratuite sau aproape gratuite. Concluzia: autonomia fara mijloace financiare este doar un paleativ. Desigur, exista si solutia unor tari din Est, ca Romania: aparitia unui numar exploziv de universitati private si privatizarea, mascata, a invatamintului subventionat de stat. Se stie insa cu ce rezultate.

Nu toate tarile au aplicat intocmai "directivele" UE in materie de educatie inalta. Sistemul LMD (licenta - masterat - doctorat), care solicita sase semestre (180 credite) pentru licenta, doua semestre la master (120 credite) si alte trei semestre la doctorat (180 credite), nu a fost si nu poate fi respectat. In Spania, de pilda, primul ciclu, grado, are 8 semestre (240 credite), iar masteratul are uneori doua semestre, alteori patru (60-120 credite). Adica sistemul nostru mai vechi. La noi, doctoratul in trei ani nu poate fi realizat decit facind rabat la nivelul de excelenta al acestei diplome si putini accepta acest compromis. In ce priveste accesul cu diploma de trei ani pe piata muncii, s-a dovedit si acest obiectiv iluzoriu.  Apoi, aplicarea sistemului Bologna a cunoscut, la noi, o turnura specific romaneasca. S-a incercat mentinerea standardelor vechii universitati in conditii de universitate de masa. De pilda, dupa trei ani, studentii sint obligati sa prezinte o lucrare de licenta, implicind o cercetare, o creatie personala, desI, in directivele Bologna, dupa acest ciclu nu se cere asa ceva (lucru irealizabil, de altfel). Greu de crezut ca in trei ani cineva isi insuseste bazele metodologiei, promoveaza un numar de examene (la noi mai multe decit in alte parti) si face si o cercetare. Unii studenti vin cu grave carente din liceu, iar in trei ani nu reusesc sa-si amelioreze  gramatica si compozitia. Cum sa faca o lucrare de cercetare? Nicaieri nu se cere asa ceva - m-am interesat. Dar studentul roman, ingenios, a gasit solutia. Mi-a adus cineva o reclama, afisata pe salile universitatii, la vedere, desigur si pe internet: "LICENTE - DISERTATII. Masterand, realizez LA COMANDA lucrari de licenta, disertatie in timp util, unicate, calitate remarcabila in domeniile drept, administratie publica, management, economie, contabilitate, socio-uman. Pret rezonabil! SERIOZITATE".

Iata ce se intimpla in institutia universitara, teoretic un spatiu al culturii,  luminii, spiritualitatii; acceptarea sau indiferenta fata de un asemenea tratament da seama despre profunda criza morala a cimpului universitar. Dintotdeauna, universitatea a fost un spatiu al valorilor etice si al rezistentei critice fata de putere. Daca a ajuns sa devina o bursa in care se vind si se cumpara titluri, nu stiu pina unde se mai poate cobori.