Este doar durerea lui

In noaptea aceea din 31 iulie spre 1 august 1975, Mihai Popa a dormit putin si, coplesit de marea aventura care statea sa inceapa, pe la ora patru dimineata deja agitatia pusese stapinire pe el.

Incepea marea aventura a intoarcerii sale spre casa, dulcea sa casa, situata la circa 4000 km de orasul marocan Safi, de pe coasta de est a Atlanticului.

Masina, un Renault 16, fusese cu mare grija incarcata. Deasupra era bine ancorata o gogoasa uriasa cam de un metru inaltime si in interior fiecare centimetru cub continea ceva pretios. Exceptie facea un loc din spatele soferului, pentru ca scaunul sa se poata rabata si sa permita eventual un pui de somn unicului pasager din masina.

Gogoasa de pe masina continea cam 50% din bazarul din Casablanca si vreo 30% din bazarul din Tanger, orasul ultim de pe coasta de nord a Marocului si a Africii.

– Dar in masina? va veti intreba curiosi domniile voastre.

Acolo se aflau chestii pe care nu le pot spune, ca este cam secret. Adica smecherii cam scumpe, cu volum mai mic. Unele cinta, altele din piele fina, altele stralucesc, altele imortalizeaza o fugareala in care un fioros arab cu un sabioi, calare pe un cal superb alearga dupa unul care i-a rapit ceva pretios din serai.

Cei patru mii de kilometri trebuiau parcursi fara somn in hotel, ci doar cu un neodihnitor somn iepuresc pe scaunul acela rabatat.

Cum gogoasa facea cu ochiul hotilor, masina era parcata spre seara fie in fata unui post de politie, fie in fata unei primarii cu gardian la poarta non-stop.

Cum pe vremea aceea nu era zare de tigan roman prin Europa si cum hotii bastinasi umblau dupa lovituri mai facile, Mihai era destul de putin deranjat de cei doritori de munca altuia.

Multi ar crede ca drumul romanului, stralucit profesor la Safi, a fost o nimica toata. Nimic mai fals. Dificultatile apareau la tot pasul. De exemplu, anumite nevoi fiziologice. Unii descurcareti ar propune vreo parcare pe un drum national. Dar daca tu stai in boschet nevazut si profund preocupat si trece o masina a unui hotoman din intimplare tocmai pe acolo? Vezi? Deci trebuie sa stai undeva de unde sa poti veghea pretioasa gogoasa. Dar sa zicem ca vezi hotomanul care taie prelata gogoasei, tu, cel oarecum preocupat, in cit timp poti sa-ti tragi pantalonii, sa alergi si sa strigi „hotul!"?

Probleme grele, misiune extrem de dificila. In plus, chiar daca ai fi facut pachete pentru vamesi, unii nici nu vor sa auda si ordona sa desfaci gogoasa. Mai poti sa pui totul la loc cum a fost? Nu va iesi, aproape invariabil, o gogoasa si mai dodoloata?

Multi grozavosi, ca voi care cititi aceste rinduri, vor zice: mare lucru 4000 de kilometri! Dar pe atunci nu incalecai autoruta si o tineai constant la 120 km/h. Asta din simplul motiv ca nu erau construite inca. Pe atunci francezii toti porneau pe 1 august spre Spania lui Franco, acolo unde totul era foarte ieftin. O tineau tot asa vreo 5-6 zile, curgind spre sud si masinile erau aproape bot in bot, pardon, bot la fund, pe sute de kilometri.

Romanul nostru, africanizat in cei trei ani de slujba la regele Marocului, era evident ca un bondar plin de miere si din acest motiv se tira abia-abia spre stupusorul sau in care mincase cam mult timp doar salam cu soia.

Conducea concentrat, cu fruntea mereu incretita, cu gindul la balaurii vamesi romani, care cu siguranta se vor alege cu ceva bunatati. Muncite de el, chinuit transportate si luate de ei de-a moca.

Intr-o mica parcare, dupa intrarea in Alpii italieni, era un izvor natural.

– Sa iau putina apa pentru drum, isi propune Ali Baba.

Se spala pe fata putin, pierde pentru scurt timp din ochi gogoasa si cind se intoarce vede o masina, de fapt o rabla, ca semnalizeaza spre parcare.

Omul alearga spre masina, alearga si italienii care coborisera din hodoroaga lor, demareaza rapid, dar masina… nu porneste. Atunci a sfeclit-o rau de tot, redemareaza implorind:

– Doamne Dumnezeule, nu ma lasa, te rooog!

Domnul aude si masina porneste, demarind cu scrisnet de roti.

Italienii au reusit a da citiva pumni in capota din spate, s-au urcat apoi nervosi in rabla, dar R16 era o masina nervoasa rau daca se imbatosa mai tare, asa ca le-a aratat coada.

– ‘Mnezeii mamii lor, rosteste prosteste romanul.

– Injuri? il intreaba Sfintul Duh.

– Iarta-ma, Doamne! Sint cel mai mare pacatos.

Apropierea de vama romaneasca marea pulsul aventurierului roman care a vietuit ani buni prin Africa. Surpriza mare, dar placuta a venit insa tocmai din partea lor, a vamesilor romani. Adica atit cit le-a dat, atit au luat. Domnul fie laudat!

Of, Doamne, ce fericire! Sa mergi prin tarisoara ta, sa cumperi din piete brinza de burduf, muschi tiganesc, harbuz, rosii, alta viata.

Drumul prin tarisoara a fost un vis. Mergea fara odihna si somn si de aceea copacii de pe marginea soselei, pe timpul noptii, pareau balauri, fantome.

A deschis garajul, a bagat masina, a incuiat garajul, a facut baie si a cazut intr-un somn profund.

– Casa, dulce casa!

Pe la prinz a coborit sa care bagajele in casa. Intra in garaj, se freaca la ochi si nu intelege. Gogoasa de deasupra masinii disparuse. Ramasese doar invelitoarea.

Mihai Africanul plinge. Patru mii de kilometri de calvar…

Un ofiter militian noteaza constiincios totul.

– Ce aveati acolo?

Mihai nu raspunde. Povestea lui devenise o durere pura si neobisnuit de intensa. Era doar durerea lui. Ar fi inteles-o cineva? Evident, nu. Simtea cumva ca doar el este proprietarul, tinta a durerii si chiar nu dorea s-o imparta cu nimeni. Cine l-ar fi inteles oare? Si chiar daca, la ce i-ar folosi?