Eternul si fascinantul Mitica

Ma gindeam sa scriu ceva ca de sfirsit de an, ca un cozonac rumen si cald, ceva blajin, cu un simbure de speranta si cu un virf de cutit de umor. Dar unde sa gasesti asa ceva in Romania noastra trista si plina de humor? Simburele de speranta e de migdala amara, presarat din gros cu zaharul minciunilor istete, iar din virful de umor n-a mai ramas decit cutitul, care ne sfirteca orice convingere: orice divulgari, infierari, condamnari par inutile, orice indignari – lipsita de inteligenta, iar tristetea e neputincioasa.

La acestea cugetam, dupa ce am citit interviul luat lui Mitica Dragomir (Hot News, 21 dec. a.c.). Nimic nou sub soare cind vine vorba de Corleone: acelasi optimism smecher, aceeasi aruncare a pisicii in ograda altora, acelasi ris desantat cu sisiituri de ginsac indopat. Nu ma pot abtine sa nu dau doua citate, din care se iveste tichia unuia dintre mascaricii exemplari ai balamucului romanesc: "Sportul romanesc este pe o cale gresita de 20 de ani. Nu avem bani, nu avem infrastructura, nu avem sprijin politic. In momentul in care sportul va intra in primele 10 prioritati ale governarii, atunci lucrurile ar putea sta altfel". "Sint multe cauze care duc la rezultatele slabe ale echipelor romanesti. Aici intra lipsa banilor, saracia lucie din tara, lipsa aproape totala a infrastructurii. De asemenea, centrele de copii si juniori traverseaza momente foarte grele, iar in aceste conditii nu are cine sa vina din urma".

Intelegeti? Aceste lucruri le spune unul dintre diriguitorii sportului romanesc, care este si parlamentar pe deasupra. Cine trebuia sa puna sportul pe calea dreapta? Evident, Mitica! Sub obladuirea lui s-au desfiintat centrele de copii si juniori. De ce? Nu aduceau bani in pusculita lui nea Mitica si a sarmaneilor de presedinti de cluburi. Infrastructura era tot sarcina lui nea Mitica si a celorlalti din gasca lor indestructibila. Lipsa banilor se face simtita  in sport, dar nu in buzunarele lui nea Mitica si compania. Sa-l intrebe cineva de afacerile lui personale si ale rubedeniilor. Dar nimeni nu-l intreaba. Nici macar cei din presa, care prefera sa se distreze cu declaratiile de mascarici ale "oracolului de la Balcesti". Nu am vazut reporter care sa-l scuture putin, sa-l puna macar sa spuna doua cuvinte in engleza (caci, domnilor, avem un presedinte de liga care trebuie sa intre in contact cu alti reprezentanti ai fotbalului mondial, dar el nu "bungheste" decit poate putin pe tiganeste, c-o fi invatat in copilarie la Balcesti).

Si uite asa, Mitica nici usturoi n-a mincat, nici gura nu-i miroase. Daca il intrebi ce a facut in ultimii 20 de ani, iti va raspunde in stilul sau miticesc: "Am facut combinatii si bani, taticu. Ce vroiai sa fac? Si sint si parlamentar. Vezi tu, eu raspund in functie de subiect: daca ma intrebi de nivelul fotbalului, dau vina pe politicieni (lipsa bani, infrastructura etc); daca ma intrebi de politica, spun ca eu, de fapt, sint presedintele LPF. Ai inteles? Nu e viata frumoasa? Nu e Romania eterna si fascinanta? Hai pa!, ca am o intilnire cu saracii astia de patroni de echipe; nu au un ban in buzunar amaritii astia, mi se rupe sufletul pentru ei".

Mitica si fotbalul romanesc reprezinta in mic ceea ce se petrece in mare in noua clasa romaneasca. Acelasi jeg poleit si aceeasi abjectie vesela. Aceleasi structuri indestructibile de interese, care nu fac posibil progresul: ei se sustin intre ei, iar cei noi, care vor sa patrunda in sistem, trebuie sa adopte aceleasi mijloace ale etenei si fascinantei Romanii: pila, spaga etc. si, drept urmare, degradarea perpetua…

Voltaire spunea ca Cerul ne-a dat, pentru a compensa numeroasele mizerii ale vietii, doua lucruri: speranta si somnul. Kant a mai adaugat si risul. Lui Caragiale nu-i mai ramasese in ultima perioada a vietii sale decit ura: "Ii urasc, ma", zicea despre nou ridicata burghezie din timpul sau. Eu vad acum in societatea noastra si multa ura. Se pare ca atita a mai ramas: o ura anapoda si incontrolabila, usor manevrabila.

Publicitate și alte recomandări video