European Borderlands

Au venit la Iasi, pentru acest festival inedit, scriitori din Bulgaria (Alec Popov), Elvetia (Ilma Rakusa), Germania (Monika Rinck, Julia Schoch), Republica Moldova (Iulian Ciocan, Dumitru Crudu, Nicoleta Esinencu, Vasile Garnet), Ucraina (Tania Malyarciuk) si Ungaria (Attila Bartis, György Dragomán). Romania a fost reprezentata de Nichita Danilov, Mircea Dinescu si Filip Florian, iar autorii Vojislav Karanovic (Serbia) si Ghenadie Nicu (Rep. Moldova) n-au mai putut ajunge – ultimul pe motiv de… viza!
Pentru evenimentul acesta, Iasul a reprezentat „miezul", pentru ca joia trecuta autorii au avut o seara de lectura la Bucuresti, iar de la Iasi au trecut luni frontiera pentru a se intilni a doua zi cu cititorii din Chisinau.

N-o sa ma opresc asupra lecturilor care au avut loc timp de doua zile decit foarte scurt (mi-ar trebui pagini bune sa abordez temeinic autorii si textele cu care s-au prezentat), amintind ca publicul iesean interesat a putut vedea si asculta simbata seara la Casa de Cultura „Mihai Ursachi" din Copou timp de aproape patru ore rind pe rind proze si poezii pe cit de variate stilistic, pe tot atit de variate tematic – ceea ce a insemnat in sine o trecere de frontiere. Ambele zile au fost, dealtfel, incheiate de iesirea „la rampa" a inepuizabilului Mircea Dinescu, care duminica seara nu mai prididea sa dea autografe!

Tot ca un fel de „miez" a avut loc duminica la prinz in Sala Senatului a Univ. „Al. I. Cuza" dezbaterea New insiders, new outsiders (Noi inclusi, noi exclusi) moderata de lectorul DAAD (Serviciul German de Schimb Academic) Alexander Rubel.

Tema dezbaterii a fost, evident, formulata pornind de la proaspata aderare la UE a Romaniei si a Bulgariei (noi insideri), aderare care i-a transformat de exemplu pe basarabeni si pe ucraineni in noi outsideri. La intrebarea ce inseamna pentru ei noua situatie, poetul si dramaturgul Dumitru Crudu a declarat ca el „ca cetatean moldovean" se simte „exclus", dar „ca scriitor roman" se simte „inclus". Poetul Vasile Garnet (care este si directorul revistei Contrafort) considera ca pentru Republica Moldova („copilul sarac al zonei") „barierele de mentalitate sint mai mari decit frontiera propriu-zisa" care-o separa de Romania, profitind apoi de ocazie pentru a-si declara „marea deceptie" privind cazul fostului cancelar german Gerhard Schröder, care imediat ce-a iesit din politica a devenit „agentul lui Putin" de vreme ce a intrat „director la Gazprom"!

Cum s-a pus in discutie relatia dintre saracie, realitatile dure din fostele tari comuniste si creatia literara, Dumitru Crudu a subliniat faptul ca prefera „sa se schimbe situatia" (in bine, desigur), „decit sa dureze saracia cit sa ne scriem noi capodoperele!", iar Iulian Ciocan l-a citat pe un scriitor rus care ar fi spus ca Rusia este pentru el ca cetatean un iad si un rai pentru el ca scriitor!

Romancierul György Dragomán (tradus in 16 tari respectiv 14 limbi si originar, ca si colegul sau Attila Bartis, din Romania) s-a declarat surprins de faptul ca, intrind in librariile din Romania, a vazut carti ce-au aparut acum patru luni in SUA deja traduse si aici. Asta ar fi valabil si pentru Polonia, de ex., dar nu acelasi lucru s-ar intimpla intre Ungaria si Romania respectiv intre alte tari esteuropene. „Problema este ca la noi cultura inca este vazuta ca o chestiune politica… Atunci cind nu intervine politicul, schimbul cultural functioneaza!".

Alec Popov (Bulgaria), intrebat fiind cind a cunoscut personal primul scriitor roman, a raspuns ca „acum citiva ani, la Budapesta"! Buna treaba, nu? (Scriitorul in cauza a fost Mircea Cartarescu.) Apoi a tinut sa arate ca pentru un scriitor nu s-ar pune atit problema de-a fi tradus, de-a ajunge peste hotare, cit „sa treaca frontiera dintre el si cetatenii propriei tari", iar chestiunea principala ar reprezenta-o o piata de literatura, o „piata reala, cuprinzatoare si deschisa pentru produse europene. Nu-i indeajuns sa fi tradus, ai nevoie si de audienta."

Cum tema realitatii dure, a saraciei ca fundament ambivalent a tot revenit in discutie, Nichita Danilov a livrat partea plina a paharului cu amar din interminabila noastra tranzitie spre mai bine: in tari ca Bulgaria, Moldova, Romania, Rusia, Ucraina sau Ungaria, si daca nu s-ar mai intimpla nimic o mie de ani, scriitorii tot ar avea ce scrie, ce povesti! Si tot legat de acest subiect, George Onofrei (redactor-sef al „Suplimentului de cultura") a amintit de lansarea la Tirgul de Carte de la Bucuresti a traducerii primului roman al unui autor irlandez, Insemnari dintr-un bordel turcesc (Polirom, 2007): cartea lui Philip O Ceallaigh, aparuta initial la editura Penguin, ar fi fost considerata drept cel mai bun debut din ultimii ani, apreciindu-se forta de imaginatie a autorului! Numai ca… irlandezul traieste de ceva ani in Titan (adica-n Bucuresti), iar romanul sau ar deborda de spumoase realitati romanesti… Iata ca, pina una alta, (re)importam pina si realitatea romaneasca – e drept ca filtrata de ochiul, urechea si spiritul unui occidental. Apropo de cazul acesta, Nichita Danilov a venit cu propunerea hitra cum ca „ar trebui sa punem o taxa de exploatare celor care se inspira din realitatea noastra fantastica…", lansind apoi si ideea ca „un roman picaresc despre capsunari ar fi extraordinar!" (Ei da! Iar guvernul ar face bine sa ridice o statuie „capsunarului necunoscut" – la citi bani a trimis acesta-n tara ar merita din plin, nu?).

Parindu-i-se probabil ca prea s-a invirtit discutia in cercul vicios al realitatilor bogate-n saracie, teme si subiecte de scris in tarile ex-comuniste, Monika Rinck s-a intrebat daca nu cumva e exagerat „sa romantizam saracia, cenzura"? Bineinteles ca este, dar cum saracia si neamul si nevoile au tot fost aparate atit amar de timp…
In fine, Mircea Dinescu a tras in felu-i colocvial una din concluziile dezbaterii (inclusiv ca un compliment la adresa organizatorilor, probabil): „Uite, vin nemtii sa ne puna impreuna la o masa!"

Bine au facut. Pentru ca dincolo de a oferi unui public mai mult sau mai putin numeros – in functie de ora si locul lecturilor, dar si de numele autorilor (duminica seara terasa din spatele Casei de Cultura „Mihai Ursachi" a fost plina ochi pentru lectura lui Dinescu) – „degustari literare", astfel de festivaluri inseamna ceva, cum remarca si Marcel Stumpf, directorul Goethe-Zentrum, mai ales pentru relatiile intre scriitorii din diversele tari – toate vecine (exceptind Germania) in cazul de fata. In plus, asa cum a spus in incheierea mesei rotunde Michael M. Thoss, directorul-manager al Allianz Kulturstiftung, un festival de literatura precum European Borderlands, chiar daca-i organizat la periferia Europei, „afecteaza si centrul". Ar fi si cazul. Parerea mea. t

P.S. Multumiti de Iasul ca gazda, cei de la Allianz Kulturstiftung au promis ca vor mai sponsoriza inca trei editii un astfel de festival international de literatura la Iasi. Un lucru imbucurator – probabil chiar si pentru edilii „capitalei culturale"… Care ar putea si ei, in frunte cu primarul Gheorghe Nichita, sa ajute macar acum, in al doisprezecelea ceas, Centrul Cultural German, care taman si-a pierdut sediul, in gasirea unei solutii onorabile de iesire din criza de locatie. Nu de alta, dar pina ce Europa sa auda de urbea noastra prin intermediul echipei de fotbal Poli Iasi va mai curge baltit multa apa pe Bahlui, pe cind capitalul simbolic care poate fi cistigat prin intermediul culturii, al unor institutii gen Goethe-Zentrum este, la o adica, mult mai la-ndemina si deloc neglijabil pe termen lung, pentru ca pina si marile concerne prefera orasele care sint mari nu doar prin numarul de locuitori, ci si prin nivelul ridicat de cultura si educatie!