Ex-drummer

Trei handicapati din Flandra ii cer unui scriitor faimos din Flandra sa cinte la baterie in formatia lor care va tine un singur concert o singura data. Unul are un brat teapan, altul n-aude, vocalistul e bilbiit si bate femei. Hadicapul scriitorului, care ne povesteste intriga uitindu-se direct in camera, ar fi ca nu prea stie sa bata in tobe. Premisa e o idee prea buna pentru a proveni din real (e dupa romanul omonim de Herman Brusselmans), de unde garda pe care ti-o iei inca de la inceputul filmului extra-extrem despre punk, defecte si greseli biologice, oameni care n-ar trebui sa se inmulteasca, pentru a cita o replica a mega-lucidului scriitor-personaj Dries. Barbatul cu capul pe umeri se combina baterist de dragul inspiratiei pentru un viitor roman, in vreme ce ei merg pe generic cu bicla data din filmare inapoi; vedem cu cine s-au batut pe drum spre Dries. Era un sofer de autobuz, la o cedeaza trecerea.

Regele Balduin al Belgiei a murit in 1993. Koen de Geiter (pronutat Heiter cu cel mai flegamtic "h" posibil) ras in cap bataus neo-nazist vocalistul trupei The Feminists, pentru ca patru handicapti sint la fel de inutili ca patru feministe, citat din scriitorul lucid Dries. Koen de Geiter (h) apare in apartamentul lui cu capul in jos, camera probabil agatata de tavan; Dries il urmareste, sugind din tigara absorbindu-i vertiginos potentialul de personaj transgresiv, trainspotting dar mult mai rau, ceva care poate ca exista, iar daca nu, atunci poate fi cu siguranta imaginat. In roman, Brusselmans isi caracterizeaza fiecare personaj printr-un handicap, o schema dezvoltata pornind de la caracterizarile clasice prin ticuri, sintagme repetitive, idei si potential de actiune.

Fata frumoasa vertiginoasa, prietena scriitorului Dries, il intreaba de ce vrea neaparat sa cinte cu formatia handicapatilor ratati? Dries: "nu stiu, cred ca vreau sa fac un pas in afara universului meu fericit. Sa ma adincesc in abisurile prostiei, uriteniei, obtuzitatii, infidelitatii si falsului. Sa ma agat de viata ratatilor fara sa apartin insa acelei lumi, stiind ca ma pot intoarce oricind la lumea mea si la tine."

Scriitorul e un personaj ambivalent, complex in interesele sale exacte. Se baga in vietile lor, incercind sa le faca profilul de personaj. Taica-tu ce are? De ce sta in pat tot timpul? – sint intrebari pe care le pune deja la prima intilnire cu Jan, cel cu bratul teapan. Atit pentru spectatori, cit si pentru handicapati (doar in definitia generoasa a belgienilor, noi am zice ca au si ei un betesug), scriitorul e instanta de judecata si compasiune in acelasi timp. Prin ochii lui, vedem ca vietile cintaretilor sint mult mai grele decit a sa, ecranat intr-un apartament luxos din Ostende, cu o prietena perfecta, care-i mai aduce uneori si cite o partenera pentru dragoste in trei. Nu, Jan cel cu bratul teapan isi tine tatal nebun legat de pat cu doua curele, pentru ca altfel s-ar rani sau si-ar rani sotia, fiul. Ii schimba oala, il spala si il injura. Comparativ, scriitorul in cautare de inspiratie e doar un cinic care se incarca cu mizeria lor ca sa o scoata intr-un best-seller. Filmul insista pe efectul acestei realitatii asupra scriitorul, efect invizibil in profilul lui de autor dur in geaca de piele, pe motocicleta. Perspectiva care avantajeaza martorul evenimentelor, perspectiva eu-ului care observa si se include in actiune, de cele mai multe ori pasiv, observational, ameninta uneori sa dezechilibreze empatia si s-o intoarca impotriva martorului. Ne intrebam daca, martori la mizerie, puteam face ceva. Scriitorul ii "ajuta" cintind la tobe in formatia lor, ii tine impreuna pentru concurs. Dries e un personaj interesant si pentru ca experienta alaturi de cei trei afectati nu il schimba intr-un fel vizibil, macar aceasta capcana a naratologiei scenaristice fiind lasata in urma; aici e vizibil si faptul ca la originea filmului sta un roman, nicidecum un scenariu compus dupa regula schimbarii personajului principal in urma experientelor de viata prin care trece. Dries merge pe o coarda subtire intre a fi martor, a se implica si a ramine neschimbat, fidel principiilor sale de scriitor care se inspira si reda mai multora.

Romanul "Ex-drummer" apare in 1994, un an dupa moartea regelui Balduin al Belgiei. Evenimentul a provocat un adevarat doliu national, pe care Brusselmans si filmul il exploateaza printr-un sondaj la care participa scriitorul-personaj Dries. Intervievat in cadrul unui studiu despre durerea colectiva, Dries raspunde cu sensibilitate punk, nu exista durere colectiva, exista doar durere personala sau surpriza colectiva, ca cea de dupa moartea regelui; ca asa ceva nu e durere, durere colectiva ar fi daca pretul piinii sau al petrolului ar exploda dintr-o data. Regia il arata apoi tractind un sicriu cu motocicla si daindu-i drumul sa se rastoarne in sant. Cu toate acestea, regele a murit si Dries simte tristetea.                                  

In montajul de punk, singe si sex, mai exista un moment despre care se poate vorbi. Mama ciungului Jan, grasa cu peruca, saraca dependenta de hasis, spune cu singe spre camera: "de la 12 ani am mers in fiecare zi la fabrica pe bicicletuta mea. In vremurile alea nu se vorbea despre copiii care muncesc. Cei bogati mergeau la scoala, iar gunoaiele trebuiau sa munceasca. Acuma se face mare tam-tam pe chestia asta. Dar n-ar trebui sa uite nimeni ca asa s-a construit tara noastra (Belgia, n.m.). Sint mindra de asta."

Ex-drummer e genul de film de la care se iese din sala cind stomacul e sensibil. Sau se intoarce privirea in alta parte.