Faifer. Florin Faifer

Mi-a fost greu sa ma decid despre cine sa scriu in aceasta pagina de sarbatoare. Si pentru ca sint, in pofida aparentelor, un timid incurabil, profit de aceasta conspiratie pentru a balmaji cite ceva despre un om pentru care am o slabiciune. Intre barbati astfel de lucruri nu se prea pronunta face to face, declaratiile de amor subit sint dubioase, mai ales in rindul unor incurabili admiratori ai sexului frumos si furtunos, cum cred ca sintem amindoi.

Pe Florin Faifer scriitorul l-am admirat cu destul timp inainte de a apuca sa ii string mana. Ii citisem cartile si descoperisem cu incintare pe criticul care scrie cel mai bine din bransa (nu sint vorbe mari); cind isi pune in minte, autorul Semnelor lui Hermes e cel mai virtuoz dintre toti combatantii. Am incercat sa fur meserie, dar, necizelat cum sint, nu s-a lipit mare lucru de mine. Dar unele dintre cele mai rafinate condeie din Iasi pe cartile lui Florin Faifer si-au facut scoala. Ma gindesc la Dragos Cojocaru (un eseist savuros si erudit) si la Antonio Patras, care a devenit, in ultima-i carte, mai ghidus decit l-as fi banuit odata.

Pluta de naufragiu am citit-o cu rare delicii si am recenzat-o complexat si, de aceea, stingaci. Eram mai tinerel atunci si aveam alte cutezante… (Nu rideti, la cei 30 de ani ai mei, 4-5 ani scazuti sint ceva!). Cea mai recenta carte a sa, Filtru, a facut naveta intre birou si noptiera luni de zile, tot indemnindu-ma sa o hartuiesc cumva… Dar nu stiu de ce m-a inhibat. Mai ales ca era acolo un text despre memoriile Ninei Casian, pe care jubilasem citindu-l cind discretul auctore ni-l incredintase, nu mai retin pe ce ocolite cai, intru publicarea in paginile elegantisimelor Insemnari iesene. I-am ales atunci, impreuna cu Emil Iordache (fie iertat!), niste ilustratii potrivite, toate reproduceri ale unor nuduri. Am gasit ca acesta era textul sau cel mai reusit si, cind i-am aruncat, ceva mai tirziu, obraznica impresie, a confirmat amuzat. Pot reproduce din memorie unele fraze de acolo, si chiar o fac: „Il inseala cu un randament nu-i fie de deochi pe mult prea inteleptul partener de viata, dar il pastreaza, spasm de spasm, in inima". Nu-i asa ca ati devenit curiosi? Cautati si cetiti! Ironia lui Florin Faifer, malitioasa sau misogina cit sa dea bine, nu e insa niciodata gratuita. Are el ce are (si bine face!) cu acele damicele care, „pacatuind asiduu, ar dori sa treaca drept «idealiste»".

Dar gama pe care Florin Faifer se manifesta este mult mai larga. Alaturi de vechea echipa de la Institutul „Philippide", el este unul dintre salahorii altruisti carora le datoram acel nedepasit Dictionar al literaturii romane de la origini la 1900, dar si mai recentele volume din DGLR. Numai un erudit poate gusta literatura unor autori care isi cam merita (semi)anonimatul; in asta privinta, Pluta de naufragiu m-a alfabetizat. Criticul este un melancolic si un sentimental si scrie opunindu-se dupa puteri unui sentiment al zadarniciei; e un gest de dreptate cumva, recuperator oricum. Florin Faifer este un prozator, caci scriitorii si scriitorasii care ii intra in atentie devin obligatoriu personaje delectabile sau enervante.

In fine, de cind l-am cunoscut, intilnirile noastre au fost cumva ratate. Am avut impresia ca a ramas mereu ceva de spus sau ceva nespus, dar asta e foarte bine. E un timid, eu asijderea. El e, in plus, si un discret. Unul care parca incearca sa se ascunda dupa ramele groase ale ochelarilor, dar care nu isi refuza un zimbet pisicher. De cite ori il vad, am impresia ca sigur coace el ceva. Si asa si este. Pentru ca de citit il citesc regulat, pe unde apuc: ba in Convorbiri literare, ba in Revista romana, ba te mai miri pe unde. Pentru ca, am impresia, ii place sa-si fereasca textele de revistele cu mare tiraj si audienta. Daca ar tine o rubrica saptaminala in vreun cotidian, as sta la coada ca sa-l cumpar.

Pentru mine Florin Faifer este un profesionist care imbina eruditia cu performanta stilistica. Rara avis! si, in plus, e un om aparte, mereu misterios, cu tristetile sale pretioase, dar si cu un imbatabil simt al umorului. Semn obligatoriu de aleasa inteligenta, la urma urmelor.