Familii si destine

De cite ori am scris despre destine frinte sub presiunea unor evenimente sociale potrivnice, despre indivizi, familii sau grupari sociale care au fost marcate pe viata pentru nenorocul de a se fi situat pe alt tarm decit cel pe care se gaseau cei ce au ales bine, ma trezesc cu apostrofari, reprosindu-mi-se ca nu aceasta a fost trasatura epocii, ca accidentul istoric al unor indivizi nu compromite efectul de modernizare pe care l-a cunoscut Romania de dupa razboi. Argumentul modernizarii, ca un fel de valoare suprema, nu e suficient si nu justifica, insa, „ingredientele" cu care a fost infaptuita. Modernizarea nu e o valoare in sine atita vreme cit redistribuirea economica nu e facuta pe criterii de dreptate, iar participarea democratica e subordonata ideologicului.

Nu ma interpeleaza numai aparatorii vechii alcatuiri, care practica un discurs justificativ, ci si colegi onorabili, unii care nu pot fi banuiti de simpatii. Scriitorul Livius Ciocarlie, care a decoperit recent ca a fost urmarit si inregistrat de o armata, se declara iritat de faptul ca „epoca Ceausescu" este considerata „cea mai rea". A fost foarte rea, admite, „din punct de vedere material; nu aveam ce minca si era frig in casa". Dar n-a fost ca pe vremea lui Dej, n-a  fost bagat la inchisoare. Ceva se schimbase: „Voiau sa stie ce se-ntimpla si sa previna, dar se fereau sa reprime inainte ca pericolul sa devina evident. Ceea ce nu vrea sa spuna ca devenisera mai cumsecade… In cotidianul obisnuit simteai, de altfel, o spaima anume… Spaima era mare si tocmai pe asta contau. Stiau sa ne induca sentimentul de pericol". Chiar asa, spaima aceea care anihila total fiinta rationala, pe aceea cine-o deconteaza? Sau pretul „modernizarii" nu cuprinde si un fleac cum e frica generalizata?

La dezbaterile ce urmeaza unui curs de „memorie sociala" pe care-l anim, studentii vin adesea cu marturii si evocari pilduitoare. Recent, doua tinere care si-au intervievat bunicile ne-au facut cunoscute doua cazuri deosebite. Una a prezentat viata si destinul  unei familii  cu  multi  copii, dar „trecuta la  chiaburi" pentru ca poseda 16 ha pamint (ar fi revenit cite doua hectare de fiecare mostenitor). Cealalta bunica, provenind dintr-o familie saraca, se casatoreste cu un om cu oarecare stare si au impreuna patru hectare. Dar refuza idealul Colectivei. Urmarea? Sicane sistematice, copiii marginalizati si imprastiati prin tara, frica permanenta. Numai pentru ca au refuzat… modernizarea. Sentimentul generalizat de teama, spaima ca ti se poate intimpla ceva iremediabil, nu ar trebui oare luate in seama in analiza? Sint doar efecte secundare fara importanta? Iar domnul acela care declara senin ca a turnat ca sa manince si el o bucata de piine (foarte alba) a facut-o pentru a grabi instalarea modernitatii in Romania?

Am primit de curind o carte care m-a tulburat profund,  Destine frinte, de Marius Cirlan. Tatal, fratele, autorul insusi sint urmariti cu tenacitate de zeci de „specialisti", li se deturneaza cursul normal al vietii, sint aruncati la periferia socialului, cu o inversunare peste puterea de intelegere. Tatal, pentru a nu fi inrolat in armata habsburgica, paraseste clandestin Bucovina si vine in Romania, facind cariera militara. Trece prin toate functiile pina la cea de colonel, este decorat de mai multe ori, dar refuza la un moment dat sa continue in campania din Vest. Este deblocat, urmarit, condamnat si face 12 ani de detentie. Dupa eliberarea din 1964, e mereu urmarit, i se inregistreaza fiecare pas si cuvint. Domnul Marius Cirlan a cercetat  dosarul tatalui in arhivele CNSAS si, cu documente, demonteaza  argumentele care au condus la condamnare. Din toata aceasta demonstratie m-au intrigat doua informatii: prima, colonelul Cirlan a fost condamnat in 1948, in absenta unor martori sau piese justificative. Declaratiile de incriminare ale unor militari de sub comanda sa sint strinse in 1951, sint elaborate dupa acelasi tipic si sint date in fata unui  ofiter de la Securitate care semneaza. Ele se gasesc la dosar. A doua: la paginile  69-70 ale cartii sint listati toti cei care l-au urmarit pe tatal sau, in total  saizeci de nume. Numai trei sint grade inferioare, ceilalti sint ofiteri. Cite salarii bune, cite energii reunite, cita tenacitate! Fratele sau, student la Facultatea de Stiinte Naturale din Iasi, este nevoit sa paraseasca studiile, se angajeaza in lupta anticomunista, este arestat, condamnat si urmarit si el dupa detentie de o armata intreaga de securisti (o lista pe doua pagini) si 27 de informatori. In timpul acesta, lucra ca laborant, impiegat de miscare la o autobaza si salahor la Antibiotice Iasi (asta dupa ce si-a luat licenta in biologie). Autorul este si el urmarit cu asiduitate (opt informatori si 22 de ofiteri), i se fac sicane, reuseste tirziu sa faca studii de medicina veterinara, dar nu-si poate utiliza disponibilitatile cognitive decit  tardiv si incomplet. Este recunoscator  profesorilor  Victoria si Simion Zinca, printre putinii care l-au incurajat si sustinut si profesorului Mircea Rusu,  fondatorul Clinicii de stomatologie infantila de pe Lapusneanu, care l-a cautat la CAP  Mogosesti-Siret, pentru a-i propune sa lucreze in domeniul sau de competenta, citogenetica.

Alte familii, alte destine: presa, televiziunile dezvaluie dedesubturile unor afaceri murdare, imense, cu miliarde si terenuri, desfasurate cu ajutor politic si contributia unei celebre institutii, „doi si-un sfert". Ginerele lui Ion Dinca „Te-leaga", sinistrul mahar al regimului defunct(?) si ginerele lui Marin Ceausescu sint doi prosperi oameni de afaceri „care coordoneaza din umbra fostele societati comuniste A.S.D Miorita, Comaliment, Herastrau sau Practic. Tot ei au adus in Romania marci consacrate dincolo de granite" (Ev.Z.). Au pus mina pe hoteluri celebre (Dorobanti, Turist), detin franciza pentru brandurile „capitaliste" Pizza Hut si KFC. „Asociatii" lor sint mama de 78 de ani a primului si tatal de 83 de ani al celui de al doilea. Intre parteneri, ciitiva lideri politici de prima mina.

O intrebare pentru teoreticienii modernizarii: cum va place?