Fara grija!

S-au facut infinit de multe speculatii pe tema aceasta in ultimii ani. Cred ca n-ar fi lipsit de interes (si nostim – in orice caz) sa le avem adunate in tomuri spre a vedea cite variatiuni poate naste o idee atit de evidenta. Dar criteriul politic nu e singurul. Scriind odata despre batrini, m-am surprins ca felul in care intelegem – la nivel institutional, social si bineinteles etic – sa-i tratam ne defineste mai bine si mai adinc decit orice sondaj ori studiu analitic. I-am lasat in ultimii saisprezece ani prada tuturor disperarilor, practic, sa moara, dezinteresindu-ne total de soarta lor. Ce spune, mult in profunzimea aparentelor (acelea in care ne facem ca le suplimentam pensia ori ii chiorim cu vreo caruta de lemne, platite – cind stai bine sa cumpanesti – tot din stradania lor), ce spune, deci, o asemenea atitudine? Dar faptul ca, in loc sa ne revoltam (cum fac altii, cind funia le ajunge la os, de pilda in Franta cea tabacita de cultura), ne bajenim incotro ne duc ochii? Unde aiurea mai pleaca bastinasul de acasa, iar alogenul ramine… sa-i tina locul?

Asa ca nu doar PIB-ul ne caracterizeaza, cum isi mai inchipuie guvernul; exista si alti indici, unii teribil de graitori. De pilda… cum sa zic: nepasare?, neglijenta?, lasitate?, lipsa de discernamint? deprindere de a primi totul fara murmur? Probabil cite un pic din fiecare, bine mixat si asezonat cu o lunga traditie a conformismului, a „capului plecat sabia nu-l taie". Spun astea pe urmele unei experiente recente. Imi cumpar de-ale gurii dintr-un local falos, cu pretentii evropienesti: bodyguarzi, monitoare TFT, termopane, sortiment expus cit mai tipator, ca sa capteze atentia, dudui ferchezuite, pe scurt, intreg tacimul marketingului, menit sa-ti usureze buzunarul. Am salutat bucuros transpunerea aceasta de tipicuri occidentale: decit gortorg-ul (alimentatie publica, un termen viu si azi!) cu produse ieftine dar proaste, si cu vinzatoare vesnic otarite, mai bine o copie – fie si palida – de supermarket european, in schimb spalata, aerisita si oferind o diversitate confortabila macar la privit, daca nu si la cumparat. Tot facind ca altii, imitindu-i, maimutarindu-le chiar obiceiurile si ticurile, vom ajunge si noi intr-o zi in rind cu lumea. Sint sigur: formele goale se umplu pina la urma de continut.

Teama-mi-i doar ca noi s-ar putea sa nu apucam vremea aceea. Poate nepotii nostri, cine stie… Caci, spuneti-mi si mie: care european cu scaun la cap, preocupat sa-si consolideze pozitia pe piata, sa-si fidelizeze clientela, i-ar vinde acesteia – cum se face in cazul nostru, consecvent, ca in virtutea unei legi – produse cu termen expirat? Pai, tirgovetul din Paris sau Viena ar prefera mai degraba sa-si planteze un glonte in timpla decit sa se preteze la asa ceva. Oameni subtiri, ce vreti! Nu ca in verdea noastra asezare: nu numai ca patronul iti aseaza pe raft tot felul de porcarii toxice prin vechime, dar se mai si rasteste la tine, daca indraznesti sa cirtesti. Cit despre scuze sau, oho, daune morale, cum vedem ca se procedeaza in lumea buna, sa fim seriosi: nici pomeneala! Si faptul ca toti inghit si tac, fie platind, fie renuntind scirbiti, faptul acesta nu e oare inca un criteriu de caracterizare? Care va sa zica, dupa ce ne scuipa legislativ, executiv, fisc, administratie publica, justitie, politie rutiera si mai stiu eu ce, iacata si flegma inca unei categorii, ca test suplimentar pentru rabdarea noastra patrupeda. Dar stati fara grija: il luam noi si pe acesta!