Caută 
4 MIN
Dan Chisu a facut un film. Se cheama Website Story, poveste cu pagini de internet, si ruleaza in cinematografele din toata tara. N-ar trebui vazut, pentru ca nu este un film bun. Actorii sint condusi fara sensibilitate, majoritatea, foarte tineri, interpretindu-si rolurile cu bunavointa, dar in limitarile virstei lor. Stim cu totii cum o ard tinerii din ziua de azi; ziua stau pe net si noaptea la club, asteptind cu infrigurare o drama personala care sa lea dea impresia ca traiesc ceva important. Se pare ca aceste stiri au ajuns si la urechile celor care nu mai au 20 de ani, sint, dimpotriva, la o etate care le permite sa faca un film despre asta.
Doua prietene se sprijina reciproc in momente grele. Crina afla ca mama ei e doar adoptiva, iar Diana (acestea fiind numele actritelor, personajele neavind apelative care sa se poate tine minte) traieste o adevarata drama dupa ce pe internet apare un filmulet cu ea facind sex oral unui coleg de clasa, filmulet inscenat, care insa o aduce pe Diana in conflict cu parintii. E destul de penibil sa povestesc actiunea, pentru ca filmul nu aduce nimic dincolo de anecdotic. Construita exclusiv din momente puternice, insiruirii de imagini ii lipseste gindul interior al personajelor, ce ar trebui sa transpara dintr-un film dramatic. Avind misiunea de a functiona ca o schema umpluta de reactiile si trairile interioare ale oamenilor pe care ii vezi acum, pe ecran, scenariul din Website Story cotropeste, din pacate, intreg filmul, alunecind de la reality-show la telenovela, la youtube, la serial TV, intr-o cursa nebuna spre senzatii cit mai socante. Ca un cunoscator de oameni, regizorul ar trebui sa arate cum se naste conflictul in mintea personajelor. Se crede ca filmul tine de exerior, de ce se intimpla afara, in raza vazului, de ce vedem si cit de mult ne loveste asta. Fara regie (si asta inseamna o vizualizare a circumvolutiunilor gindului interior, intotdeauna mai complex, mai greu de indentificat decit un accident mortal, un viol, o bataie sau orice e mai groaznic, mai bun de scenarii), fara regie, deci, vedem doar certurile altora sau ale noastre, in numar mai mare, condesante intr-o ora si jumatate, cit am trai si am povesti un an de acum inainte.
De ce e Website Story in cinematografe? Pentru ca e un produs care trebuie vindut. De ce scriu eu despre Website Story, daca oricum nu mi-a placut? Pentru ca e un film romanesc si sufar de boala importantei romanismului, cred in misiunea cinema-ului romanesc de a face numai filme bune sau cel putin filme care sa nu aiba pretentia ca spun mai mult decit pot.
Daca, totusi, vreau foarte mult, pot sa gasesc si lucruri bune la Website Story. Oreste joaca bine iar Florin Piersic jr. pare un actor extraordinar, in momentul in care apare, pe la jumatatea filmului. Atunci iti dai seama cit de repede se perverteste gustul prin toleranta. Mi-am nesocotit repulsia din primul minut de film, in care personajul principal debiteaza un monolog dramatic la prim-plan, tam/nesam, hop/top, da-i cu emotia (din nou, actrita, Crina Semciuc, numai intentii bune); am ales sa ramin si sa fac comentarii rautacioase. Incet dar sigur, m-am acomodat cu actoria, iar dupa 40 de minute de film tv de nevazut, Piersic jr. pare aterizat direct din loja celor mai buni actori. A fost, de asemenea, o placere sa-mi revad fosti colegi de scoala, incercind sa joace cit mai natural. Avantaj UNATC, care-ti aduce bucuria revederii indiferent cit de prost e filmul. Din cind in cind, ieseau momente bune, improvizate. Metoda de lucru aleasa, in care scenariul si personajele se rafineaza in timpul filmarii, dialogurile nefiind scrise, ci improvizate la fata locului, este extrem de "moderna", insa sufera tocmai datorita modernismului. N-as vrea sa suprateoretizez, dar scenariile scrise, fix stabilite, nu sint proaste din cauza ca sint scrise. Iar un actor nu e prost pentru ca nu se simte in largul lui improvizind; filmele vechi nu sint proaste pentru ca sint vechi. Internetul nu e mai interesant pentru ca e nou, si de aceea pretentia filmului ca ar avea un subiect modern, adresat tinerilor, e gaunoasa.
Ce se schimba cu adevarat e atitudinea, nu forma sau tehnologia. Filmele contemplative (cadre lungi, statice) dovedesc, pe cit se poate, invizibilizarea regiei ca interventie manipulativa. In Website Story, regia lui Dan Chisu e ca manualele de istorie dinainte de reforma lui Andrei Marga, inainte de mitologiile lui Lucian Boia. Histoire-bataille. Istoria romanilor intr-un sir de batalii, cu nimic intre ele. Dar nu-i adevarat ca sentimentul timpului vine din traierea lui? Si-atunci istoria trecutului, ca si reluarea lui in film, n-ar trebui sa fie redarea unei trairi? Unde-i trairea?, ma intreb dupa Website Story.
