Caută 
3 MIN
Din orice unghi ai aborda subiectul starii natiunii, a Romaniei de astazi, dupa 20 de ani de experimente capitaliste esuate, e greu sa eviti concluzia fatalista a neputintei. Istoria comparata ne ofera o alta serie de argumente, ce consolideaza concluzia ca esecul romanesc este integral al nostru si nicidecum indus de conjunctura internationala ori de cine stie ce misterioasa conjuratie, geloasa pe bogatiile si virtutile noastre.
Nici balcanismul, nici situatia noastra geo-politica, nici retardarea istorica, nici chiar criza mondiala nu pot fi cu onestitate invocate in cauza pentru a intelege dezastrul Romaniei de azi. A devenit indecent si contraproductiv sa ne mai amagim cu desuet-romanticul recurs la istoria catastrofica, ori de cate ori ne impotmolim in propria noastra neputinta. La fel de inutil a devenit, pare-se, si recursul la istoria comparata, procedeul scotand la iveala alte dimensiuni ale esecului. Faptul ca tari precum Cehia, Polonia ori Slovenia, dar nu numai, au reusit sa se aseze intr-o directie clara, inca de la inceputul anilor ‘90, pentru ca astazi sa evite ori sa rezolve coerent problemele crizei economice, nu a fost de natura sa ne provoace invidia patriotica, spre a invata macar ceva din exemplul lor. Falsele noastre elite politice ori economice aveau alte prioritati si pluteau pe un ocean de suficienta, pentru a se cobori sa invete din experienta modelelor "mici". Idealistii nostri de ocazie se incapatanau, in anii cetosi ai inceputului de drum spre niciunde, sa imite modelele "mari", consacrate, de tipul celui suedez ori japonez.
Esuand aproape in toate, am ajuns astazi in situatia de a fi penibili in comparatie cu aproape oricine, poate mai putin cu no man’s land-ul extrem rasaritean (Republica Moldova, Ucraina, Bielorusia).
Au avut elitele politice si economice romanesti, la inceputul anilor ‘90 si dupa, discernamantul intelectual si decenta, ori respectul pentru poporul pe care pretindeau ca-l fericesc cu zelul lor, sa invete ceva din lectia Balcerowicz, aplicata in Polonia si finalizata prin asezarea economiei acestei tari in clubul select al tarilor emergente? In epoca in care Polonia aplica masuri ferme si oneste, menite sa plaseze economia pe terenul solid al adevarului, in Romania, responsabilii de starea natiunii se indeletniceau cu manipularea grosolana a multimilor si amagirea lor cu masuri de un populism indecent. Natiunea insasi a obosit prematur si a devenit ineficienta in elaborarea unui autentic proiect de renastere. Falsele elite au abandonat-o in bratele credintei utopice ca revolutia genereaza progres de la sine, mai mult chiar, ca ne da salarii si pensii grase. Si nici nu putea fi altfel, de vreme ce revolutia sangeroasa nu a fost decat pretextul pentru o rafuiala mafiota, inlauntrul aparatului comunist.
In absenta unei elite comuniste moderne, reformatoare, de tip perestroikist, Moscova s-a vazut nevoita sa reactiveze elitele fidele ei, sau copii ai acestora, dupa modelul "parinti si copii", pe care le-a opus celor infidele, din perioada national-comunismului ceausist. Cercul se inchidea exact in punctul in care debutase. "Evolutie" in cerc inchis.
Anticeausismul i-a legitimat in fata unui popor debusolat, ce s-a lasat sedus de minciuna cu o usurinta intristatoare. Doar locuia in minciuna de peste patru decenii. Nu intamplator, pana astazi, legatarii testamentari ai marelui FSN isi intemeiaza succesul electoral pe falsul si manipularea instituite cu peste doua decenii in urma. Puteau aceste elite primitive sa-si asume responsabilitati majore ori sa promoveze competenta si onestitatea in afacerile publice? Nascute in creuzetul ocupatiei comuniste, din colaborationisti transfrontalieri si aventuriei transnationali, fara identitate ferma, aceste pseudo-elite erau fatal proiectate sa execute si nu sa asume, sa fie pe placul stapanilor si nu sa serveasca poporul roman, sa acapareze averi si nu sa lumineze natiunea. Lor, si nu pacatelor noastre nemarturisite din vremuri de demult, nu balcanismului ori fatalismului, le datoram starea Romaniei de astazi.
