Groapa marianilor

Oare ce va fi fost in capul lui Gabriel Chifu, secretarul Uniunii Scriitorilor din Romania, cind, la 3 noiembrie, stind cu o infatisare impenetrabila in prezidiul Adunarii Generale a Uniunii Scriitorilor din Moldova, alaturi de Mihai Cimpoi, inca nereales pentru un nou mandat, trebuise sa-l asculte, in fine, dupa timpeniile debitate de Valentina Stoica (logoree laxa, trecind pe alocuri in verbigeratie pura si dind impresia – persistenta! – ca ne-am fi aflat la taclale in una dintre institutiile alea vesele!), si pe Boris Marian, fostul redactor sef al cotidianului Nezavisimaia Moldova (supapa sovina a guvernului), membru, si el – cc-ul stie cum! -, al USM? Bine ca omul nostru, preparat cu pricepere si metoda in zeama partidului (octombrel, pionier, comsomolist si, in capat, comunist ritos, pentru care si azi, in anul de gratie al integrarii, genocidul e musai nobila lupta de clasa, deznationalizarea cinica si implacabila – bilingvism armonios etc., vezi restul poncifelor in materialele plenarelor si congreselor, plus, la rigoare, analele GULAG-ului, ca-s mai antrenante, parol, si decit Codul lui Da Vinci si chiar, pasamite, decit cel al lui Zambaccian!), zic, las’ ca insul aborigen ia ca pe ceva in firea lucrurilor encomioanele destinate „conducerii de virf” si, na, ca m-am pomenit tastind: umanului nostru regim. Caci adaptabilitatea interriveranului intru parcurs istoric nu cunoaste hotara si daca, intr-o zi (fie si ultima din tot mai putinu-i mandat), ghineralul i-ar comparea in efluviile sale congenitale de pucioasa, agitindu-si flegmatic coada de sub smoking, pe omul nostru nici macar nu l-ar stringe din spate. Tartorul este la noi o prezenta diurna si sigur familiara, degeaba-l graiesc de rau dictionarele de mitologie!
Dar produsul forjat in micul Paris? Si care, orisicit, nu a fost malformat de Kratki kurs al lui Koba (alias Djugasvili, alias Stalin, daca ati uitat); nu a trebuit, in adolescenta, sa citeasca Malaia zemlea de tov. Leonid Ilici Brejnev, ci, eventual, Blaga, Sadoveanu, poate chiar Lovinescu; nu si-a scuipat sufletul cu Materialism si empiriocritism, Lev Tolstoi ca oglinda a revolutiei ruse etc., etc., de Lenin, fie-i aproape igrasia din mauzoleu, ci va fi citit, bine mersi, ceva din Gide sau Proust (cele doua mari modele de roman, dupa cum se stie) – un spirit ca acesta, el, cu ce stare va fi perceput slovele dinozaurului? Caci damful din gura marianului e, exponential, si al generatiei sale, defuncta doar estetic, in schimb, social – sa fim noi sanatosi! – perfect viabila si eficace mai ales ca masina de vot. Sa tot stai visator in dricul stuporii: a) clica oplosita pe creasta n-ar fi nici antinationala, nici anticulturala (adica e patriotica si plina de rafinament – vezi, Doamne!); b) Voronin ar fi „un barbat al Moldovei”, in speta pentru curajul de a se fi pus in poara cu insusi Putin (guduraturile anterioare, ca si cele de ultima ora trebuie ca intra in alt cont!); c) noua conducere a Uniunii Scriitorilor trebuie sa-i intre grabnic in gratie, pentru ca, primo: „nu putem noi ani si ani de zile sa stam in opozitie fata de conducerea politica a tarii”, secundo: „vrem, va sa zica, sa ne mareasca pensia”, drept pentru care, „improscind cu glod in conducere, n-o sa obtinem nimic”, asa ca, dureros de previzibil: „hai sa fim putin mai intelepti”; in fine, „ce are comun comunismul acela si socialismul care a fost pe vremuri si acel de azi? Asta-i social-democratie care este acum la conducere si nu este nici un comunism” (social-democratul Stepaniuk? Are haz responsabilul cu puritatea desuurilor comuniste!); si la desert, spre o mai indelungata reverberare a senzatiilor: nu votati cu Val Butnaru, contracandidatul lui Cimpoi, fiindca el reprezinta gloata aceasta de postmoderni care dau, blasfemator, in valori precum Andrei Lupan (scribul oficial pe vremuri, „poetul-academician”, cum era gratulat, ce rima cu mare patos identitar-partinic, in perioada imediat postbelica, „Romania” cu „pintecaria” – spre a fi citat apoi cu voluptate in manualele de literatura! Ei bine, cizmarului acesta de partid, Grigore Vieru, nu altul, ii gasea saptamina trecuta, in Literatura si Arta cea fara de prihana, mari merite intru propasirea literelor basarabene: sa citesti si sa ingheti!). Deci, nu votati cu astia care lovesc in „valori adevarate scriitoricesti”, ci tot cu Cimpoi sau „daca nu pe Cimpoi, pe cineva din preajma lui Cimpoi, din scoala aceasta, pentru ca dinsii sint oameni onesti”, macar ca autorul Istoriei deschise a literaturii romane din Basarabia a politizat, cica, excesiv si e si rau manager, pe deasupra. Dar, „stiind directia acestui tineret vehement si revolutionar, chipurile, care a devenit si anti-Druta, si anti-Cimpoi, si anti-Strimbeanu”, „eu zic ca-i rau cu rau, da’-i mai rau fara rau”…
Acum ca procedura s-a consumat si Mihai Cimpoi este iarasi presedinte (cu o majoritate covirsitoare de voturi!), intrebarea care ar trebui pusa, ba nu: care se cere, ea insasi, imperios formulata e ce subintelegeau marianii prin „onestitate”? Pentru ca – mare minune! – si Moldova suverana, foaia cu dejectii a guvernului, si Saptamina, imundul saptaminal antiromanesc de la Chisinau, si Literatura si Arta, caricatura spiritului romanesc pe malurile Bicului, pe varii voci, dar cu acelasi tremolo, au cerut perpetuarea domnului academician in post. Consensul acesta disproportionat de larg, ce trebuie ca inseamna? Si nu-i oare, in asemenea conditii, un scaunel de ceara – noul mandat – pozitionat, cum s-a vazut, atit de „echidistant” peste groapa… marianilor?