Guverne si guvernati – Cronica unui esec anuntat

Primul sef de guvern postdecembrist a fost asistat de o cohorta de ursitoare si primit cu un entuziasm nemarginit de romani. Nici un politician nu a fost mai avantajat de imprejurarea caderii regimului Ceausescu. Elegant, carismatic, manierat si instruit in Franta, tinarul premier parea sa fie emblema simbolica a schimbarii. Si-a jucat cu dezinvoltura rolul, a stiut sa se faca placut de cei multi, adulat de femei si laudat de straini. Aportul sau la consolidarea imaginii de tara innoita a fost imens. Presa straina l-a cultivat si i-a construit repede portretul de premier-vedeta. Nimic mai productiv pentru cariera sa, care a debutat atit de spectaculos. Conjuratii au manipulat cu buna stiinta: premierul era un produs tocmai potrivit de export. Bun pentru Occident si lesne incadrabil in specia noilor lideri est-europeni, lansati in lunile precedente. Cu asa premier, Romania parea a nu mai trece drept o tara troglodita.

Nascut din spuma marii, premierul s-a pus repede pe treaba, alcatuindu-si o echipa unul si unul. A fost, probabil, guvernul cu cel mai bun IQ din cite s-au perindat dupa 1989. Miracolul premierului venit direct de pe strada in Olimpul puterii a durat insa, ca orice minune, doar trei zile. De Craciun, misterul a inceput sa se destrame. Executia sumara si primitiva a cuplului Ceausescu a fost de natura sa dezvaluie citeva din itele incurcate ale puciului. Iar acestui Gavroche al Revolutiei, copilul teribil ajuns de pe baricada direct in fruntea guvernului, incepe sa i se vada cusatura cu ata alba. Totul pare a se destrama, incepind cu faimosul pulover impletit de bunica si pina la efigia de novice in ale politicii. Personajul nu era nici pe departe ceea ce presa si multimile entuziaste au acceptat pe nedigerate, in primele momente. Admitem ca spiritul critic nu este var drept cu entuziasmul contagios, care nu accepta, de regula, pete-n soare. Dar scadenta trebuia sa vina. Si a venit repede: tinara speranta era chiar fiul unui aparatcik stalinist notoriu, de obedienta KGB, tras pe linie moarta, impreuna cu intreaga echipa de ilegalisti moscoviti, de Ceausescu insusi. Si misterul studiilor de la Toulouse se limpezea: numitul beneficiase de o bursa in Franta, deloc intimplator, in calitate de delfin din seraiul comunist. Dezvaluirile au fost ingurgitate relativ usor de multimi. "Asta e" – si-au zis multi romani – "pe cine sa punem premier, pe matusalemicul Coposu?". Opozitia dintre simbolul tinerei garzi a Revolutiei si reprezentantul trecutului boicotat a fost repede exploatata si livrata judecatii gloatei. Ce a iesit din acest experiment nu e greu de imaginat. De aici si pina la purtarea ritualica a sicriului cu numele Seniorului pe strazile Capitalei, in zilele mineriadelor, nu a fost decit un pas.

Treptat, confruntarea cu problemele deloc simple ale guvernarii a dezvaluit carentele de caracter, suficienta si aroganta premierului si a echipei croita dupa chipul si asemanarea lui. Copii de bani gata, crescuti in Serai, acestia nu-si mai puteau camufla secretele. Primii care au sesizat golul launtric au fost ziaristii straini. Buna pentru export, echipa ministeriala utecista nu s-a dovedit la fel de eficienta in raport cu provocarile interne. Odata cadourile de portocale si pui de import epuizate, guvernantii au inceput sa reactioneze tot mai iritat la acuzatiile care li se aduceau. Fiii si ginerii fostilor nomenclaturisti si-au amintit de lectia invatata de la parinti, cea despre dedublare ca metoda de manipulare. Asaltul problemelor reale ale tarii i-a pus in incurcatura, iar cultura occidentala s-a dovedit a nu-i califica indeajuns intru intelegerea caracterului dramatic al starii tarii. Presa straina a sesizat repede discrepanta dintre declaratii si fapte si intoleranta tipica de activisti. Au inceput lesne sa se incurce in propriile minciuni: una declarau la Paris si alta la Bucuresti. Mineriadele au dezvaluit ca guvernantii nu erau deloc straini de aranjamentele oculte, de extractie bolsevica. Acesta a si fost momentul adevarului: presa l-a repudiat si din aliatul sau aproape neconditionat a devenit inamic declarat. Or, o vedeta fara presa incepe sa-si piarda aura. Ceea ce a urmat sta sub semnul agoniei. Ambitios si arogant, asemenea coechipierilor, premierul a intrat inevitabil in conflict cu il lider maximo, Ion Iliescu, care a inceput sa fie iritat de gesturile de insubordonare si suficienta ale copilului teribil. Politician hirsit, el a sesizat la timp ca zestrea simbolica a Revolutiei se subtiaza. Or, premierul si echipa nu-si mai puteau ascunde, ca la inceputuri, aroganta de parveniti. Sfisiati intre obedienta fata de tatuc si dorinta de emancipare, membrii guvernului au incercat sa rupa cordonul ombilical ce-i lega de trecutul comunist. Le-a lipsit insa experienta, calmul si maturitatea. Reformele incepute s-au dovedit haotice si nu au putut fi separate de pactul ocult cu cei care i-au reinscaunat la putere, dupa faimoasele alegeri din Duminica Orbului, A.D. 1990. In plus, pactul cu directorimea rapace din economia romaneasca i-a facut captivi ai intereselor noilor imbogatiti. Au mimat reforme reale si au mizat pe deschiderea spre Occident, dar si-au pierdut masiv credibilitatea dupa mineriada din 13-15 iunie 1990. Intre timp, in Polonia, Cehoslovacia ori Ungaria, profesionisti in ale economiei si nu activisti resapati in specialisti buni la toate luau decizii ferme de asanare economica. Romania defila cu vechii activisti, care s-au decis pentru varianta occidentala abia dupa esecul loviturii de stat KGB-iste de la Moscova, din august 1991, in vreme ce economia Poloniei era reformata de eminentul economist Mazowiecki. Q.E.D.

Prabusirea economica a venit pe cale de consecinta, rata inflatiei a atins cote istorice, nemultumirea populatiei a dat in clocot, iar Ion Iliescu a decis sacrificarea premierului. Pretextul a venit la tanc si in buna traditie bolsevica, in septembrie 1991: noua mineriada executata de "Luceafarul huilei", Miron Cozma. Practic abandonat in Palatul Victoria, premierul scapa pe usa din dos. De atunci, nu conteneste sa se lamenteze cu privire la minunatele proiecte pe care le avea pe masa de lucru ori acordurile miraculoase cu partenerii occidentali, ce tocmai urmau a fi semnate. Istoria isi facea lucrarea, eliminindu-i pe ipocriti. Raminea insa de veghe, in platosa, vechea garda. Iar aici, istoria s-a poticnit din nou.