Hard-power China

Dezlantuirea Asiei bulverseaza geopolitica si geoeconomia mondiale, rasturnind ierarhii si nascind foarte multa ingrijorare in cancelariile occidentale. Intr-adevar, in ultimele decenii, majoritatea tarilor asiatice au cunoscut o dinamica fara precedent, reusind sa devina actori-cheie ai scenei mondiale. Pe urmele Japoniei, care a deschis dansul, tarile din Asia de Sud-Est au reusit, in aproximativ 40 de ani, sa se transforme din tari agricole in tari industriale dotate cu tehnologii de ultima ora. Dintre ele se detaseaza China, care cunoaste, de vreo 20 de ani, o rata medie anuala de crestere de circa 9%, marindu-si produsul intern brut de peste sase ori si urcind pe locul patru in lume ca productie si pe locul trei in ierarhia statelor comerciale.
Continuarea cresterii dupa "virusul asiatic" din 1996-1997 demonstreaza caracterul structural al transformarilor care au loc. Nu este vorba doar de masuri de liberalizare  si de privatizare, ci de politici mercantiliste, de o industrializare de cel mai nou tip, de investitii si exporturi, de integrare progresiva si controlata in economia globala de tip capitalist. Asia recupereaza, astfel, statutul detinut inainte de 1750, adica inainte de revolutia industriala europeana si explozia modelului occidental. Caci putina lume stie ca in 1750, potrivit estimarilor lui Paul Bairoch, istoric al economiei, China detinea 32,8% din productia manufacturiera la nivel mondial, iar Europa doar 23,2%. China si India detineau 57,3% din productia manufacturiera mondiala, iar daca mai adaugam Persia si Imperiul Otoman, ne apropiem de 70%. Sigur, ramura principala era industria textila. In acelasi an, Produsul National Brut pe cap de locuitor era in China de 228 de dolari actuali, in timp ce in Europa nu depasea 200 de dolari.
Asadar, potential exista. Dinamica actuala foarte competitiva a Asiei, in special a Chinei, duce la o concurenta ce poate deveni periculoasa cu Statele Unite pentru controlul surselor de materii prime, in special al celor energetice, si al pietelor de desfacere. Importurile de petrol ale Chinei vor atinge 8 milioane de barili pe zi in 2010 si le vor egala pe cele americane in 2030. Tot in 2010, sectorul public va detine mai putin de 40% din P.I.B. si sub 30% din numarul total de locuri de munca. Aceasta nu mai e o economie de tip comunist. Regimul proprietatii cunoaste, asadar, transformari importante, se creeaza mecanisme si institutii de piata, deschiderea spre comertul mondial este aproape totala, iar recursul la investitii straine directe bate toate recordurile.
In acelasi timp, China mentine un riguros control asupra propriei monede (convertibilitate limitata), nelasind-o in seama speculatiilor pietei, ceea ce a scutit-o de crizele monetare din ultimii ani, iar economia de credit a inflorit. Intrarea Chinei in Organizatia Mondiala a Comertului, in decembrie 2001, a deschis si mai mult economia spre capitalurile straine si a atenuat protectionismul sau vamal. Apoi, fiscalitatea s-a redus, costurile salariale se mentin scazute, ceea ce-i confera un important avantaj comparativ, iar nivelul de trai a crescut, desi s-au creat inegalitati importante. In ultimii 30 de ani, speranta de viata a crescut de la 40 la 66 de ani, iar rata mortalitatii infantile a scazut de la 175 la 40 la mie.
Discutiile despre asa-numita soft-power a Chinei, in sensul pe care l-a dat termenului creatorul sau, profesorul Joseph Nye, de atractivitate a unei tari si a valorilor ei, s-au schimbat in discutii despre asa-numita hard-power a Beijingului, care a inceput sa-si arate muschii, nu doar economici ci si politici si militari, cu rabdare, discretie si, mai ales, cu eficienta. Conducerea Chinei gindeste strategic si lucreaza pe termen lung, neinfrinata de nici o opozitie interna. In ultimii ani, China si-a imbunatatit relatiile cu toate tarile din Asia de Sud-Est printr-o politica mai flexibila, a acordat ajutoare mai mari decit americanii, a incheiat un acord comercial si unul militar cu A.S.E.A.N., ceea ce Japonia nu a reusit.
Nu toata lumea se simte bine cu o Asie dominata de China, dar se pare ca nu exista alternativa, cel putin pentru urmatorii 2000 de ani. Obsedata de Irak, America a acordat Asiei prea putina atentie. Si chiar daca ar incerca, ar constata ca credibilitatea sa e tot mai scazuta. Aproape jumatate din populatia Asiei de Sud-Est e musulmana, deci foarte sensibila la evenimentele din Orientul Mijlociu. Administratia americana are o viziune ingusta, protectionista si nu vede ca are nevoie de o mai mare implicare in Asia prin acorduri comerciale, ajutoare, actiuni de lobby s.a. Iar cind americanii vor reveni pe cel mai mare continent al lumii, cind se va focaliza pe aceasta regiune, va gasi o Asie foarte diferita si, foarte important, cu leadershipul asigurat.