Iesire in decor. Literar

Prin anii ’70 -’80, secolul recent, unii critici (Mihai Ungheanu, la Bucuresti, Cornel Ungureanu, la Timisoara) au resuscitat conceptul de geografie literara, care, in fapt, reia teoria interbelica a localismului creator (sustinuta in tinerete si de magistrul nostru iesean, Al. Dima). Ulterior, prin Cornel Ungureanu, geografia literara si-a validat reperele, devenind, datorita criticului timisorean, o fascinanta provocare de lectura.

In deceniile 7-8, harta economica era intens colorata de stegulete care marcau dezvoltarea multilateral-industriala a patriei: combinate, mine, fabrici si uzine, stateau ciopor in anumite zone – indeosebi din Ardeal, Banat, Muntenia – pe cind altele, ca Moldova, erau cam saracute. Dar daca priveam harta literara (in vreun cabinet de literatura, cind vizitam un liceu), Moldova surclasa celelalte provincii. Si aici se detaseaza trei zone super-productive: Botosani, Falticeni, Neamt. Nu si Iasi?, va veti intreba. Nu, intrucit aceste harti didactice marcau locul de nastere al unui scriitor, nu si cel unde a trait, s-a format, s-a afirmat. Evident ca mai toti creatorii din tara Moldovei (intinsa, cindva, de la Nistru pina la Milcov) aflueau, ca spre o Mecca, spre Iasi. Ba, unii (precum Gheorghe Sincai, Titu Maiorescu) treceau muntii dinspre Ardeal, altii (ca Hasdeu sau Stere) veneau de la rasarit de Prut, ca sa-si implineasca vocatia si sa culturalizeze natia, aici. Din punct de vedere cultural – si nu numai – Iasul este un oras cosmopolit. Ca dovada (mai sarind peste etape), cu vreo 15 ani in urma, „scoala birladeana" si muzeala (animata de Lucian Vasiliu si de Valeriu Mihai) si-a constituit aici o liga ce a desfasurat, citva timp, o reusita activitate cultural-bahica. Mai exista si o orgolioasa falanga a bucovinenilor, tinuta din scurt de acribiosul Liviu Papuc, care ii numara si-i tot numara, precum Pristanda steagurile… Intr-un moment de mindra revolta, noi, botosanenii – prin regretatul Constantin-Liviu Rusu – am incercat a pune pe roate „scoala botosaneana". Fara a face investigatii de adincime, doar la un recensamint mental, am fi sfidat, „prin numar si putere" (vorba poetului) orice concurenta. Din pacate, initiatorul a fost nevoit sa se repauzeze intru Domnul, altcineva mai vajnic nu i-a luat locul, asa incit proiectul a intrat in categoria freudiana a actelor ratate. Ne-a mai ramas, ca o consolare, proiectul Jijia, initiat de coriveranul meu Adrian Neculau, si care e gata de la an la an, de la luna la luna, de la zi la zi, sa se reverse…       

Ce ne mai spune geografia literara? Ca paminturile nu dau la nesfirsit (acelasi) rod. Sfortari colosale intruchipeaza genii care lasa in urma, pentru decenii sau secole, pamint sterp. In tinutul Botosanilor, ce mai putem recita, dupa Eminescu, Enescu, Iorga, Luchian, decit: „Iara noi, noi, epigonii"? In tinutul Neamtului, a trebuit sa treaca o suta de ani, dupa Creanga, ca sa mai apara urma de scriitor. Si nu prozatori (Creanga a supt tot?), ci poeti, de-ar fi sa recenzez doar generatia optzecista a lui Aurel Dumitrascu, Adrian Alui Gheorghe, Daniel Corbu, Radu Florescu… La Iasi – oras de aductiune – poezia a supravietuit, post-belic, dupa cortina de fier, prin „Duduia Otilia" (Cazimir), prin Margarit, Lesnea, Tatomir, prin Florin Mihai Petrescu, Sturzu si Zilieru, prin Dan Laurentiu, Ioanid Romanescu, Mihai Ursachi, Cezar Ivanescu, prin Ana Mislea, Aura Musat, Ion Hurjui, George Popa si traieste (si) acum tot prin generatia Marianei Codrut, a lui Nichita Danilov, Liviu Antonesei, Lucian Vasiliu.

Vreau sa spun ca, in poezie, dupa ’90, nu s-a produs nimic nou sub soarele iesean. Daca-mi vin la indemina trei nume: Serban Axinte, Sebastian Dragulanescu, Ovidiu Nimigean (trecut, victorios, la proza). Dar s-a petrecut un fenomen: s-a (re)lansat proza. Sadoveanu, din foisorul lui de la Copou, secase, „dintr-o sorbire", toata seva epica a locului – pe care, de fapt, Iasul n-a avut-o niciodata din belsug. Dupa razboi (multi viteji s-arata), au trecut vreo 20 de ani pina sa apara timizi prozatori realisti-socialisti, precum Ion Istrati si D. Ignea, care n-au avut „indrazneala" si nici talentul unui Preda, unui V.Em. Galan, István Horvarh sau al Sadoveanului din Mitrea Cocor, de a rata spectaculos, total si mortal, romanul brazdelor peste haturi, cum ilustrissim aveau sa-l parodieze, in anii ’80, mehenghii Dan Petrescu, Luca Pitu si Sorin Antohi. Si a trebuit sa treaca inca un deceniu pina a se putea spune ca, iaca, nasc si la Iasi prozatori. Ca sa-i enumeri, iti prisosesc degetele de la ambele miini: Stelian Baboi, M.R. Iacoban, Grigore Ilisei, Corneliu Stefanache, N.V. Turcu, Ion Taranu, Dumitru Vacariu. De adaugat picto-scriptorul Val Gheorghiu, atipic in context.

Dupa ce si-au luat, pina prin prag de nou mileniu, ratia de libertate a cuvintului, o sama de tineri formati la scoala studenteasca ieseana de presa au iesit usurel din malaxorul cotidian, supunindu-se altui canon epic: unul de cursa lunga. Ei sint – ca sa n-o mai lungim – Dan Lungu, Catalin Mihuleac, Dan Lucian Teodorovici, Florin Lazarescu, Calin Ciobotari, Radu Pavel Gheo, O. Nimigean. Cu o libertate de miscare transfrontaliera si cu o promovare de nesperat, pina acum, unii dintre ei au cucerit arii geografice ce pareau greu sau imposibil de abordat. Putem vorbi de o scoala ieseana de proza, asa cum altadata se vorbea de o scoala ieseana de poezie? Putem, mai ales daca o flancam pe aceasta, relativ tinara, de unii dintre seniorii amintiti mai sus, de epica magna a Marianei Codrut si a lui Nichita Danilov.

Bine-bine, dar sa vedem ce zice si domn’ director! In cazul nostru, directorul de opinie publica… Cititorul, adica.