Caută 
4 MIN
N-am avut mare curiozitate sa citesc Istoria critica… a lui Nicolae Manolescu, pentru ca stiam si eu, ca multi altii, cit de superficial, de subiectiv si de razbunator poate fi criticul – fapt amendat, de altfel, de marea majoritate a comentariilor aparute in presa. Cind insa un prieten mi-a daruit o carte pe care mi-o doream si despre care mi-am propus sa scriu – poemele lui Rolf Bossert, am cautat, pentru documentare, istoria manolesciana. Surpriza: in ea nu am gasit nici un rind despre acest mare scriitor de limba germana din Romania. Surpriza crestea pe masura ce foiletam cartoiul ambasadorului UNESCO (in timpul liber cronicar de fotbal pentru un ziar din Bucuresti): nu erau pomeniti nici alti scriitori de limba germana, cei mai multi traitori acum in Germania, unde au emigrat pe vremea lui Ceausescu. Desi au publicat carti cit au stat aici iar dupa ’89 au fost tradusi in romaneste si, in plus, au facut destule servicii literaturii nationale (de pilda, au tradus si promovat multi scriitori romani), numele unor Herta Müller – propusa pentru premiul Nobel -, Gerhardt Csejka, Werner Söllner, William Totok, Richard Wagner, Ernest Wichner s.a. nu sint prezente nici la indexul istoriei amintite! Daca nu sint prinsi ca individualitati, atunci ca grup musai trebuie sa existe – mi-am zis; aiurea, in capodopera capriciosului critic nu e pomenita nici macar miscarea literara Aktionsgruppe Banat, un reper, presupun, pentru literatura de limba germana de la noi, dar si pentru unii scriitori si cititori de origine romana, cum ar fi subsemnata…
Pentru acei cititori ai ziarului care nu stiu ce e Aktionsgruppe Banat (Grupul de actiune Banat), voi cita definitia succcinta de pe Wikipedia: "gruparea tinerilor autori contestatari de limba germana din Timisoara, care a existat intre anii 1972 si 1975". Din aceasta miscare au facut parte cei mai multi dintre autorii semnalati mai sus; acestia si alti citiva au publicat in 1982 o antologie de poezii, Vint potrivit pina la tare (Mässiger bis starker Wind, titlu imprumutat de la un poem al lui Bossert; ed. Kriterion, antologator Peter Motzan), antologie devenita, de asemeni, celebra. Toti, in mod programatic, scriau o literatura atenta la real, la concretul ordinar al vietii din perioada comunista. Si toti, dupa stiinta mea, au fost, intr-un fel sau altul, victime ale Securitatii romane: supravegheati, anchetati, dati afara din slujbe, unii infundind si puscariile, cei mai multi s-au salvat pina la urma prin exilul in Germania.
Am incercat sa-mi explic de ce N. Manolescu ignora total existenta acestor scriitori; in afara de teama, care ma face sa ma crispez, ca majoritar ce sint, ca si pentru el in Romania traiesc si scriu numai romani, ar mai fi una: spus pe scurt, optzecistii de limba germana vedeau altfel literatura decit vedetele optzecismului romanesc, formate in celebrul Cenaclu de luni, condus de N. Manolescu insusi. In timp ce reprezentantii miscarii Aktionsgruppe Banat faceau o literatura profund insurubata intr-un real dramatic, o literatura "opusa unui estetism elitarist, apolitic si distantat de realitatea imediata" (cum spunea William Totok in revista Contrafort, prin 2003, probabil facind aluzie chiar la estetica lunedistilor), romanii purtau cu mindrie drapelul esteticului, al ludicului, al intertextualitatii, al postmodernismului relativizant etc. Cu doar citeva exceptii, dintre care o voi aminti numai pe Mariana Marin, care a marturisit ca, dupa ce l-a cunoscut pe Rolf Bossert, a fost influentata de ideile scriitoriilor de limba germana…
*
Destinul lui Rolf Bossert (n.1953) a fost tragic. Atunci cind haina vietii romanesti i-a devenit prea strimta – mai ales dupa ce, in 1981, a fost batut crunt de securisti -, a depus cerere de emigrare impreuna cu sotia si cei doi copii. Ca urmare, a fost dat afara din slujba, si-a pierdut dreptul de a publica, a fost anchetat, i-au fost confiscate manuscrisele. In 1985 reuseste sa plece in Germania, insa la doar opt saptamini de la sosire isi pune capat zilelor, aruncindu-se pe fereastra lagarului unde locuia. Din datele oferite de volum, nu aflam clar motivul sinuciderii…
Volumul bilingv Stau pe treptele vintului (a carui traducatoare, scriitoarea Nora Iuga, e si ea complet ignorata de opul manolescian) e o antologie din textele lui Bossert din perioada 1972-1985, adica din toata cariera lui de scriitor, derulata in cei mai sinistri ani ai dictaturii comuniste. Poemele, simple, fara panglici si joculete lingvistice, au un dramatism si o violenta rar intilnite: "Mintiti cu nerusinare ca as fi fost / beat? Eu nici nu v-am invinuit. N-a fost / decit un accident, se intimpla. / Dar aveti constiinta incarcata. Stiti / ca m-ati omorit. Chiar daca / a fost un accident /…/ Sint zguduit, chiar mort, de respiratia asta uniforma / a convingerilor lor. / Asa n-are cum sa mearga / totul bine. Ma culc cu neplacere, ma culc pe tare si / ceva atirna strimb. Doamna lume in chingi? Va trebui / sa cercetez. Ptiu, doamne, ca era sa uit: Semneaza / certificatul meu de deces, altfel ma cheama si duminica / urmatoare la lucru. Trimiteti-l la munca pe ala de mi-a / montat aparatul de ascultare intre crinii care put", spune Bossert in poemul Dupa aceea (Danach), publicat in 1981 in revista clujeana Echinox. Parca e altceva decit a vorbi despre blugisori, titisoare, amoruri juvenile etc., teme batute de poeziile unui, sa zicem, Cartarescu, in aceeasi perioada… Din pacate, spatiul nu-mi ingaduie sa va dau si alte citate din opera poetului svab, raminind sa ma credeti pe cuvint, pina va veti convinge singuri, ca e un creator autentic si un revoltat in cel mai adevarat sens al cuvintului.
Îți recomandăm
