In noaptea Invierii

Maria Duceac a udat cu lacrimi ouale pe care le vopsea pentru sfintele sarbatori de Pasti. Gindurile zburau mereu la Ionel, sotul ei care trecuse in lumea celor drepti de doi ani de zile. Vecinele ei se mirau ca izvoarele lacrimilor la aceasta tinara femeie sint vesnic nesecate.

– Maria, ai doar douazeci si doi de ani, esti tinara si trebuie sa-ti refaci viata, spuneau cu blindete.

– Eu am murit cu Ionel al meu odata. Dumnezeu mi l-a luat si ma rog sa ma cheme si pe mine la El.

Nu era chip sa-i zdruncine cineva credinta ca pentru ea viata s-a sfirsit. Desi trupul femeii dorea viata, chinuind-o de multe ori prin somn, mintea ei ii impunea o conduita inclinata spre sacrificii si autocontrol.

Cu un cosulet plin cu cele cuvenite la slujba Invierii, Maria pleaca mai devreme ca sa prinda un loc in sfinta biserica. Deja aceasta era aproape plina si femeia a ocupat un loc mai retras. Tineri studenti la teologie si alti mireni cintau rugaciuni preliminarii si tensiunea crestea pe masura ce se apropia ora sosirii preotilor. Femeia stia rugaciunile toate, inclusiv succesiunea lor, si cinta in surdina odata cu magnificul cor. Alte si alte femei faceau acelasi lucru si, din cind in cind, ingenuncheau.

Tinara Maria se simtea mai aproape de Ionel si, fara voie, aluneca in amintirile celor doi ani de viata fericita pe care au dus-o impreuna. Apoi a sosit vestea din Irak. Gindurile se tulbura, se invalmasesc. Sicriu acoperit cu un drapel, salve de pusca in aer, televiziune, discursuri, vesnica pomenire si… gata.

– A luptat pentru credinta noastra sfinta…

– Da, sigur, acum este in rai.

Maria avea certitudinea ca Ionel al ei este linga sfinti si de acolo o ocroteste, ii vede zi si noapte viata ei de toate zilele. Simtea ca are un protector in suita sfintilor.

Credinta de nezdruncinat a femeii in puterile lui Ionel o facea invulnerabila. Se lasa in voia Domnului in situatiile cele mai dificile si chiar constatase ca Domnul o ajuta de cite ori avea nevoie.

– Ce frumos cinta cei din cor! gindea admirativ Maria.

Departe de ea gindul sa-i analizeze pe acesti tineri din alt punct de vedere. Erau frumosi, cu mustacioara in formare, bine facuti, dar Maria ii plasa in planul decorativ al sfintei credinte. In nici un caz cintaretii de la strana nu erau vazuti ca fiind facuti din carne si oase, capabili sa se insoare, sa (Doamne fereste!) faca copii.

Maria se socotea putin mai aproape de lucrurile sfinte, inconstient simtea ca sacrificiul ei a fost iesit din comun.

– Eu l-am dat pe Ionel, de fapt am dat totul, si-mi pare rau ca Dumnezeu nu m-a luat si pe mine. Al meu a luptat cu Anticristul…

Plingea mereu si vorbele ei se invirteau obsesiv in jurul lui Ionel, ostas al oastei drept-credinciosilor.

Slujba era frumoasa, oamenii din biserica stiau bine cinturile si corul sutelor de glasuri suna frumos, suna divin.

– Hristos a inviat! anunta preotul si lumea vuieste raspunsul: Adevarat a inviat!

Tinara femeie plinge, dar n-o vede nimeni. Sta aplecata si in minte vede cum Ionel se trezeste la viata.

Spre sfirsitul slujbei pleaca, tacuta ca un somnambul, spre mormintul sotului. Acolo varsa lacrimi si ofera de pomana celor care se imbulzesc. Nu mai remarca lacomia si disputa celor care pun pomana in niste desagi enormi. Se indreapta spre casa, golita de lacrimi si de ginduri.

Are senzatia ca se simte usurata. Facuse cele de cuviinta cum trebuie, l-a plins pe Ionel si era convinsa ca acesta a vazut si este multumit.

Maria facuse drumul la mormintul fostului sot de nenumarate ori si invatase sa foloseasca o scurtatura, pe care a pornit si acum spre casa.

Abia tirziu a observat ca un cersetor o insoteste pe furis si incepuse sa se panicheze.

– Poate vrea ceva, gindeste, pregatindu-se sa-i dea orice i-ar cere.

Cersetorul ezita, se uita roata si, desi la nici 50 m era lumea de pe lume, devine indraznet.

O lovitura naprasnica opreste inceputul unui strigat de ajutor.

– Ai auzit ceva? se intreaba niste oameni.

– Mi s-a parut.

– Puteam sa jur ca a tipat cineva.

Toti isi vad de treaba, dar nu toti sint la fel.

Cintaretul, cel cu vocea de bariton, a intervenit la timp.

Maria deschide ochii si-l vede pe salvatorul ei.

– Am ajuns deja? se intreaba mirata.

– Reveniti-va, doamna. Doamne, am crezut ca v-a omorit.

– N-am murit? murmura Maria.

– Nu, cel putin asa cred.

– Ce pacat, spune femeia inchizind ochii.

Cintaretul acela frumusel o ocroteste, o duce la spital. O viziteaza adesea si o ajuta.

– L-a trimis Ionel, spune cu convingere Maria. De sus, de acolo, are grija mea.

Dupa inca un an, Maria a transferat iubirea ei spre trimisul lui Ionel. Da, transferase intreaga sa iubire spre acest providential salvator trimis din ceruri de iubitul ei sot. Nimeni nu ar fi putut s-o convinga ca Ionel nu a aranjat toata povestea din seara de Inviere.

Publicitate și alte recomandări video