Incalzirea dinaintea europarlamentarelor

Este cert ca in toamna dezbaterea se va purta pe teme nationale, carora li se vor adauga doua-trei subiecte „europene" considerate a fi relevante pe plan intern. Se va discuta despre atragerea fondurilor europene si despre dreptul la munca, in timp ce chestiuni precum viitoarea arhitectura a Uniunii sau locul si ponderea Romaniei in spatiul comunitar vor fi, probabil, lasate in plan secund. Vom avea ocazia sa asistam si la o implicare directa a unor lideri ai grupurilor politice europene, in sprijinul partenerilor lor romani.

Pentru un prim scrutin europarlamentar, absenta unei agende europene propriu-zise nu ar trebui sa constituie un motiv de prea mare ingrijorare. Electoratul de-abia incepe sa se familiarizeze cu institutiile comunitare, iar acest proces va fi extrem de lent. Totusi, asa cum o arata si rezultatele celui mai recent Eurobarometru, tot mai multi romani incep sa acumuleze informatii elementare despre Uniune. Iar in ceea ce priveste atitudinea cetatenilor fata de forul comunitar, optimismul si sustinerea se mentin la cote inalte. Poate ca semnalul cel mai bun pe care Romania l-a dat Europei, in aceste prime sapte luni, este absenta euro-ostilitatii. Nu avem nici macar un euroscepticism bine conturat, desi probabil ca acesta se va contura, in timp. Si nu ar fi deloc rau sa fie asa, cu conditia ca el sa se bazeze pe fapte si pe analize valide, nu pe mituri.

Probabil ca multi cititori vor fi de acord ca atitudinea noastra fata de Uniunea Europeana seamana cu aceea a copilului care asteapta cadouri din partea unchiului bogat, de departe. Ea se va schimba, in anii urmatori, pe masura ce vom deveni cu adevarat integrati in fluxul comunitar. Astazi, insa, aceasta perspectiva – eronata, desigur – ar putea avea si un efect benefic. Daca electoratul va cere clasei politice sa demonstreze ca poate coordona absorbirea si buna folosire a acestor fonduri, atunci vom putea spera si la o crestere a calitatii democratiei romanesti. Iar aici sint multe de facut, asa cum stie toata lumea.

Insa pentru a fi credibili atunci cind isi afirma capacitatea de utiliza bine aceste fonduri, oamenii politici romani trebuie sa dea dovada de responsabilitate in politica interna – spre exemplu, sa nu cedeze tentatiilor populiste in materie bugetara. Exista multe lucruri bune care se pot face acum, inclusiv in beneficiul categoriilor defavorizate. Insa exemplul maghiar ne spune tot ceea ce n-am vrea sa stim despre pericolul autosuficientei de dupa aderare.

Desi sistemul electoral va avea la baza listele, societatea civila ar putea promova o anume exigenta, pornind de la citeva criterii mari. In primul rind, pe locurile eligibile ar trebui sa figureze oameni care chiar isi doresc sa fie europarlamentari si care nu-si vor lasa balta indatoririle de la Bruxelles sau Strasbourg pentru a fi prezenti la o sedinta de partid convocata peste noapte, la Bucuresti. Privind listele preliminare de candidaturi avansate de principalele partide, gasim destule nume de oameni politici despre care iti vine greu sa crezi ca isi vor consacra toate energiile, pe termen lung, Parlamentului European.

In al doilea rind, ar trebui ca trecutul lor politic sa fie, daca se poate, ireprosabil. Cunoscuta fiind intensitatea si asprimea atacurilor la persoana din viata politica romaneasca, ar fi bine ca nici cariera publica, nici viata lor privata sa nu le ofere surprize colegilor lor europeni.

Apoi, ar fi bine ca europarlamentarii romani sa fie cit de cit familiarizati cu dezbaterile la care vor lua parte, in forul legislativ european. Este de apreciat optiunea unora dintre partide de a acorda incredere unor euro-observatori, cunoscuti si – in anumite cazuri – apreciati de colegii lor europeni. In mod normal, euro-observatorii care au dobindit pozitii importante in comisii sau in grupurile parlamentare ar trebui sa se regaseasca in pozitii eligibile, iar de la Bruxelles se vor face, probabil, o serie de presiuni discrete in acest sens. Insa, indiferent daca sint „boboci" sau rutinati, candidatii romani ar trebui sa fie buni cunoscatori ai arhitecturii institutionale si ai politicilor publice comunitare. Ideal ar fi ca in cursul campaniei electorale aceasta pregatire sa fie testata de mass media si, de ce nu, de alegatori. De asemenea, ar fi de asteptat ca, in campanie, eurocandidatii sa stie ce anume se afla pe ordinea de zi a comisiilor in care intentioneaza sa activeze si, daca se poate, sa aiba opinii coerente. Este de datoria lor sa explice de ce o tema oarecare – aparent indepartata de problemele obisnuite ale cetateanului roman – ii va afecta acestuia existenta. Doar in conditiile in care apare o astfel de preocupare vom putea spera ca, peste un deceniu sau doua, temele europene vor obtine locul meritat in spatiul politic romanesc.