Incendii

Pina in punctul dezvaluirii testamentare cu care incepe filmul, mama lor le tainuise existenta unei legaturi de singe arabe inca prezente. In testamentul ei, Narwan Marwan le cere copiilor canadieni sa-si gaseasca rudele, in caz contrar refuzind o ingropare normala.  Regasirea fiului pierdut si a tatalui face parte dintr-o promisiune, fara de a carei onorare mama dispune sa fie ingropata fara cosciug, goala, cu fata la pamint, intr-o groapa anonima. Personajul mamei este folosit dramaturgic drept sursa a revelatiei, ea devenind in cursul actiunii mama a celor patru, care sint de fapt trei. Pe linga violenta conflictelor din lumea araba, filmul isi bazeaza impactul pe o coincidenta a la Oedip. Primul fiu nascut al lui Narwan ajunge sa fie, peste ani, violatorul ei si tatal biologic al copiilor crescuti in Canada.

Sotul lui Narwan fusese impuscat de militanti anti-musulmani intr-un Orient apropiat neparticularizat (filmarile au avut loc in Iordania). Narwan se razbuna, asasinindu-l pe capul militiei crestine de dreapta. Este tinuta in izolare timp ce 15 ani intr-o inchisoare unde ajunge sa fie cunoscuta drept "femeia care cinta"; este violata de tortionarul inchisorii, fiul ei instrainat la nastere, dupa omorirea sotului. Educat de militii musulmane, acesta ajunsese un razboinic feroce, care, capturat de crestini, fusese reeducat de acestia si transformat in tortionar de prizonieri musulmani (suna a "experimentul Pitesti").     

In curgerea filmului, hotarirea lui Narwan de a-l omori pe seful dreptei crestine pare luata in spiritul unei maxime: "O sa-i predau dusmanului ce m-a invatat viata." Narwan intra in zona controlata de crestini in cautarea copilului ei, ajuns dupa nastere intr-un orfelinat musulman. Vazind orfelinatul distrus de crestini, Narwan e convinsa ca fiul ei e mort, ceea ce o face sa nasca gindul razbunarii.  

Atit de multa informatie biografica, intinsa pe zeci de ani (jumatate din film se ocupa de cautarea intreprinsa de copiii canadieni doua decenii mai tirziu, iar filmul nu dureaza mai mult de doua ore) este prezentata caleidoscopic, selectiv si uneori superficial, lipsa de timp psihologic fiind contracarata printr-un mai mare accent pus pe evenimentele extreme care construiesc melodrama. Aceasta fragmentare si supra-dramatizare face ca faptele cele mai impresionante, cu adevarat posibile in viata, sa aiba in film o aura de coincidenta "facuta". Cind aflam ca fiul e si violatorul/tatal si, deci, fratele, suprapunerea rolurilor trimite la Oedip pentru ca functioneaza ca un mit si, deci, ca o metafora.

In limba romana a aparut expresia "filmul meu", denumind perspectiva subiectiva a individului, bazata pe o traire personala exacerbata in absenta coercitiunii exersate in trecut de religie sau de stat. "Filmul lui" e ce simte el, nu e ceva construit intru sustinerea unei idei. In cazul filmului Incendii, ideile pot fi
violenta renascinda/autoregenerativa din lumea araba si impacarea vestului cu estul.

Incendies e, la origine, o piesa de teatru scrisa de autorul, actorul si regizorul de origine libaneza rezident in Quebec Wajdi Mouawad. A fost montata peste tot in lume, din America pina la Burgtheater-ul vienez, un succes de public si critica. Ce l-a atras pe regizorul de film Denis Villeneuve imediat ce-a vazut piesa a fost imbinarea dintre politic/intim si "structura dramatica".

Mi-a placut un cadru din pregeneric, in care un baietel e tuns cu masina, camera face un traveling in relanti spre el, baietelul se uita pe sub sprincene in angrenajul de cinema, iar pe sunet urla Thom Yorke cu You And Whose Army.  Primul comentariu de pe site-ul cu versurile la «You And Whose Army» se refera la filmul «Incendies», care e descris ca o "metafora a razboiului dus de Occident impotriva Celuilalt si a conditiilor care creeaza si re-creeaza conflict, ura si razboi, din familie pina la un nivel global". Deci filmul e vazut ca o metafora. Oare "filmele noastre" (din creierele noastre) sint metafore? Atunci care sint cei doi termeni? Conform DEX, metafora e o "figura de stil rezultata dintr-o comparatie subinteleasa prin substituirea cuvintului obiect de comparatie cu cuvintul-imagine". In cazul filmului Incendies, obiectul de comparatie este conflictul crestino-musulman, iar imaginea este filmul. Autorii substituie, departindu-se, prin film, de cei implicati direct in obiectul de comparatie.

Am vazut de curind un afis de reclama la BNR Open Romania, care prezinta niste fashioniste slabe, imbracate frumos in costume de tenis, numai bune pentru sotia printului William. Slaba legatura cu tenismenele, care din cite am auzit (chiar nu cunosc nici una, de aceea nici n-am un film cu ele), au muschii mai dezvoltati decit modelele.   

Daca fiecare e "in filmul lui", cum ajungem la un film comun? Impartasim o experienta de viata personala, care ii are ca spectatori pe cei care n-au trait-o. O alta atitudine, cred ca cea a autorilor "Incendies", este sa-i faca pe spectatori sa simta ce au simtit ei, nu neaparat sa-si comunice propria experienta. De aici nevoia pentru dramaturgie (plot-point-uri/rasturnari de situatie), care sa-i faca pe spectatori sa simta cit mai mult (dupa cum i-au invatat 3000 de ani de literatura si 2000 de teatru.)

Locatiile sint fictionalizate, o atitudine bizara daca e sa ne gindim la toate filmele care implica aceasta zona (Babel, etc., filmele israeliene despre conflict), care n-au nici o problema in a spune "da, mai, s-a intimplat in Kandahar" sau unde o fi fost. Primul meu interes la acest film a fost sa aflu mai multe despre locurile conflictului. Orasul Daresh. Daresh nu exista, e inventat. Regizorul Villeneuve intituleaza personaje si teritorii in corp de litera mare si cu rosu pe tot parcursul filmului. "Mi-a placut mult abordarea asta stilistica, pentru ca scoate in evidenta faptul ca filmul nu se bazeaza pe o poveste adevarata, desi incidentele sint foarte reale", si cu siguranta mai reale decit le-a simtit regizorul Denis Villeneuve.

Si totusi e un film bun, care are succes si in festivaluri si in distributia comerciala. "Incendies" e in cinema-uri pentru ca povestea implica o cautare; pentru ca zona araba de conflict e interesanta/aventuroasa pentru ochiul vestic. Pentru ca are o structura captivanta de prezent-trecut, in care actiunile mamei sint juxtapuse cu actiunile de cautare ale fiicei (cele doua actrite semanind foarte bine). Pentru ca e violent/crud. Dar mai ales – MAI ALES – pentru ca e despre iubire.

Scrisorile citite la inceputul filmului mentioneaza o promisiune netinuta de Narwan Marwan, fara de care ea nu se va putea odihni in pace. Onorarea promisiunii implica gasirea, de catre copiii ei canadieni, a fratelui si a tatalui. Gasit, fratele/tatal primeste – tot prin executie testamentara – doua scrisori de la Narwan, una pentru calau, cealalta pentru fiu. In scrisoarea pentru fiu, Narwan ii spune ca la nastere i-a facut o promisiune: "Indiferent ce-o sa se intimple, eu o sa iubesc mereu".