Infrarealisme la Sighii

Luni am fost la Sibiu. Ca sa cumpar o piine ca lumea (si nu buretele de paie din sat – pina luni m-a tinut piinea neagra de Compan – varianta buna, adica bine coapta – adusa de la Iasi!), un ziar (Gazeta sporturilor), o revista (Dilema veche) si alte cele. Ca sa respir oaresce aer de oras. Sa-mi verific mailurile, eventual sa ma-ntilnesc cu ceva amici. Le-am rezolvat pe toate (minus intilnirea cu vreun amic – n-a fost sa fie), am citit Gazeta la o cafea pe corsoul sibian, mirindu-ma (dar nu prea mult) de forfota din zona pietonala a burgului, in ciuda faptului ca eram in plina zi de lucru – si cu mentiunea ca destui dintre pietoni erau turisti, iar dintre acestia foarte multi straini!… M-am mai invirtit un pic, am cumparat o piine neagra (dar nu prea) de Dobrun de 1 kg (3,1 lei, in scadere de forma in ultima vreme: oare baga aditivi?), acordindu-mi drept bonus o placinta cu ceapa (excelenta!) trezitoare de nostalgii de pe vremea cind mama facea piine la cuptor si pe urma si cite o lipie cu fructe ori cu ceapa! Apoi m-am indreptat spre Piata Cibin, de unde am luat o masura de afine (1,5 lei paharul de mustar de pe vremuri) si patru stiuleti de porumb pentru fiert, ca, de, cu agricultura prezentului din Amnas ramii cu pofta – cel putin in materie de porumb! Mi-am continuat drumul spre gara Turnisor. Ajuns pe strada Reconstructiei (una din strazile refacute complet!!!), observ ca mai am vreo 40 de minute pina la tren. Timp sa beau o bere. Unde altundeva decit La Stop.

Crisma exista dinainte de 1989. Cind se numea tot La Stop. Doar ca neoficial, desigur. Intru, cu atit mai bucuros ca de pe usa se promitea „clima", iar afara atotstapinitoare era marea zapuseala caniculara. Localul era aproape gol, exceptie facind trei persoane -doi tipi si o tipa – care jucau jocuri mecanice intr-un demi-separeu. In tavan, un ventilator urias (amintind cumva de primii ani de dupa ’89, cind astfel de chestii erau aduse de prin Turcia) se rotea de zor. Si cu spor – de n-o fi existat undeva, totusi, si vreun aparat de aer conditionat! Pe fiecare dintre cele patru mese, libere toate, surpriza, trona cite-o mica vaza cu flori proaspete!!! Am luat o bere (preturile erau de cartier – intre 2,20 si 2,70). M-am asezat reflex cu fata la televizor, setat pe National TV, film… indian!

M-am mai uitat prin jur, mi-a sarit in ochi o reclama potential luminoasa sub forma de pachet mare (cam tot de prin anii 1990) – la tigaretele Coloana international, marca S.N.T.R.!!? Hm, chiar au existat astea? Alte reclame mai la zi – postere lipite de tejgheaua inalta: „Ambitia este primul ingredient al progresului" si „De aproape 300 de ani desavirsim berea" (din 1718, mai exact – mde, mai au destul pina departe). Nu stiu daca am baut prima gura de bere, cind a inceput sa intre lumea la crisma – unii, aveam sa descopar ulterior, tot in drum spre gara, facind o halta… La Stop. Primul care mi-a atras atentia a fost un barbat cu ceva burta care mai intii si-a ridicat bluza cu mineci scurte, cit sa descopar ca omul – oroare!, pe caldura aia, mai ales – avea maieu dedesubt, apoi ar fi vrut sa se deschida usa, „sa mai intre aerul", moment in care am sarit si eu, si chelnerita ca sa-l lamurim ca de afara nu intra decit caldura! Tipul era impreuna cu un asiato-european get-beget (imprimeu cu litere de-o schioapa pe tricou: CHOOSE WHAM!?) care a fugit sa cumpere tigari, iar cind s-a intors, s-a plins ca n-a gasit decit Marlboro si ca nu mai are nici de-o bere. I-a dat amicul lui cu maieu sub bluza un paharel de tarie… Intre timp toate mesele se ocupasera, chelnerita a mai si iesit, unii pareau clienti vechi, isi luau ei berea rece din frigider, ii plateau cind reaparea.

La televizor, cum ziceam, un film indian: un bogatan taman fusese informat ca a aparut tigrul, omul si-a insfacat pusca si tusti la vinatoare de tigru, chestie care se lega perfect cu titlul unei manele pe care l-am zarit cind m-am ridicat sa vad exact ce era dupa usa – era un fel de jukebox plin cu manele, de la Nicolae Guta pina la Florin Salam (exceptie facind… Mirabela Dauer si Morandi) – „Barbatu-i vinator mare" (Simi Deac si Luminita Puscas)! Ei, si vina indianul bogatan si nu stiu cum se facea ca tot acolo-n margine de jungla a aparut si-o indianca, iar vinatorul de tigru deveni subit si-un Schürzenjäger, adica un vinator de fuste, cum ar zicea neamtul-neamt…

La un moment dat, a intrat in crisma un barbatel slabanog, parca scos din storcator, cu o floare rupta din vreun ghiveci stradal.

– Ce-mi aduci, Goe?, l-a intimpinat chelnerita (Lucia, parca), a luat floarea si-a pus-o alaturi de altele intr-o vaza de sub jukeboxul de fabricatie maghiara.

Moment in care a trebuit s-o sterg. Ajuns in Gara Turnisor, cit am mai stat la umbra pina la sosirea personalului, a trecut o tipa ultra-gr…, pardon, cum se zice politically correct?, ultra-supraponderala?, imbracata asezonat nevoie mare cu o bluza neagra-maronie si cu niscaiva colanti negri-negri pina deasupra genunchilor, unde se terminau dantelati, vorbea hands-free la mobilul virit in decolteu, dupa ton si text ziceai ca flirteaza la telefon (sau era in timpul serviciului?)!

In fine, s-a anuntat trenul, m-am deplasat la peronul trei, ca sa-mi cada ochii pe ce? Pe romanul „Ultima noapte de dragoste, intiia noapte de razboi" al lui Camil Petrescu, uitat pe unul din resturile de scaune. Iau cartea, era cumva partial umeda, mai sa zici ca editia scoasa de Editura Gramar in 1997, in colectia „100^1 Capodopere ale romanului romanesc" petrecuse si noaptea acolo. Pretul, la vremea aceea? 16.000… A venit trenul, am urcat. Deschizind cartea, am dat chiar pe prima pagina peste urmatorul text scris de mina: „CITITA DE 2 ORI ACEASTA CARTE EXTRAORDINAR DE EDUCATIVA PENTRU TINERETUL CONTEMPORAN CARE CU SIGURANta NU STIE ABSOLUT NIMIC DESPRE ADEVARATELE COMORI ALE LITERATURII ADEVARATA (sic!) A ROMANIEI CONTEMPORANE POST-DECEMBRISTE. 2010 IULIE"…

In tren, am mai prins o frintura din discutia intre doua femei: „…baiatul zboara din floare-n floare, baiatul alege… fata care zboara din floare-n floare nu mai e fata…".

Gara Saliste. Scap la mustata o masina care ar fi putut sa ma ia pina-n sat. Ajuns pe serpentinele din padurea de salcimi de deasupra satului, ma trezesc cu o masina care opreste, soferul invitindu-ma sa urc.

– Cit mai e pina la Amnas?

– Pai, putin…

Mai era cu o femeie si doi copii. Pe acestia, clujanul (aveam sa aflu) ii ducea „in tabara".

– Tabara la Amnas? Ce tabara?

– La Centrul Misionar.

Aha. Cladirea fostului I.A.S. a devenit de ceva vreme centru misionar adventist, pare-se…. Masina cobora hurducaind drumul spre sat.

– Acum un an, drumul a fost nitel mai bun. Acum doi ani, nitel mai bun decit acum un an… „Ma scuz" eu de colo.

– Ei, intr-o zi ne vom bucura si de drumul asta!, zice femeia de dincolo.

Ma uit intrebator la ea.

– Cautati pe internet „Razboiul total" pe revelatia.ro. Cititi acolo despre conspiratia mondiala…

N-am avut replica. Si nici rabdare sa urmaresc, ajuns la Iasi, videoul despre „Razboiul total"…