Ion Holban, profesorul profesorilor

Meseria de psiholog era cindva rara. Mi-am facut ucenicia intr-un laborator de psihologie aplicata, cel al Cailor Ferate de la Iasi, printre putinele care au rezistat in peisajul deceniilor sase si sapte. Era o atmosfera de efervescenta profesionala si culturala si eram  in preajma unor personalitati ale psihologiei, ca Petre Botezatu, viitorul profesor de logica de la Universitate, si Ion Holban. Au fost anii mei de formare, de invatare sociala, anii in care am constatat ca psihologia, aplicata la contextul social, te poate schimba.

Dornic sa invat  cit mai repede tainele examinarii psihologice, am cerut lui Ion Holban un program accelerat de formare. M-a refuzat insa politicos, spunindu-mi ca deocamdata sa privesc, sa asist la examenele facute de cei mai experimentati, sa compar, sa notez si …sa meditez. Un sef care-mi cerea sa gindesc! Iar acest program a durat mult timp, mai multe luni, pina cind m-am familiarizat cu metodologia examenului. Noii veniti nu eram deloc echipati pentru o asemenea meserie. Ion Holban a inceput atunci alfabetizarea noastra; cu rabdare, cu tact, mereu disponibil, ne dezvaluia tainele unei profesiuni care ni se parea tot mai fascinanta.

Cum intelegea sa formeze un psiholog de laborator? Am inceput cu anamneza, acea discutie pregatitoare careia i se dadea o importanta deosebita; o introducere a subiectului in atmosfera de examen, in mediul necunoscut lui,  pentru a-l "deschide" dialogului cu examinatorul. Faceam impreuna analiza unor examene de laborator, ne invata sa interpretam datele brute. Apoi ne facea cunoscuta lumea mare a psihologiei, recomandindu-ne sa citim autori atunci proscrisi, ca Nicolae Margineanu, inca in puscariile comuniste. Cu prilejul unor drumuri la Bucuresti, m-a prezentat unor personalitati care au ilustrat domeniul. Asa i-am cunoscut pe C. Bontila, fost colaborator al lui Radulescu-Motru, pe fostul conferentiar de la Catedra de Psihologie din Bucuresti, I.M. Nestor, pe C. Zahirnic, care studiase la Geneva, cu Claparede. Inceputurile le datorez, fara indoiala, lui Ion Holban.

Experimentat in examenul psihologic de laborator, constiincios-astenic si in respect pentru profesie, Ion Holban a inceput  o adevarata cruciada a calitatii in reteaua de laboratoare a CFR-ului. Era respectat si de catre cei din celelalte laboratoare, toti considerindu-l un lider al domeniului. Acolo  s-a nascut ideea asezarii personalitatii, ca intreg si factor coordonator, in centrul diagnosticului psihologic si a renuntarii la masurarea unor trasaturi izolate. S-a conturat acolo  ideologia "probelor de comportament", o alternativa revolutionara la testarea clasica, de inspiratie psihotehnica. Laboratorul nostru, pe unde Petre Botezatu trecea adesea, dupa ce a fost reintegrat la universitate, devenise un fel de centru metodologic, filiera de colportare a ideilor noi si club de discutii, atragind si stimulind pe toti cei care lucrau in domeniu; dar si pe multi din afara tagmei. Lui Ion Holban ii placea sa provoace si sa patroneze dezbateri, era fericit cind acestea se prelungeau dupa-amiezile tirziu. Veneau doctorii din vecinatate, de la Policlinica C.F.R., colegi de la universitate, amatori de confruntari de idei.

Cind s-a pierdut Ion Holban, jurnalistul Aurel Leon l-a omagiat sub un titlu sugestiv: "profesorul profesorilor". Aurel Leon a fost mentorul multor generatii de ziaristi, a fost  si el un guru pentru aceasta tagma. "Ne-a parasit Nini Holban, profesorul profesorilor", scria "badia", cel care a fost aproape de multi dintre cei care au ilustrat domeniul nostru. Ii frecventa pe Vasile Pavelcu, pe Petre Botezatu, pe Paul Popescu Neveanu, a scris de mai multe ori despre unchiul meu, profesorul Eugen D. Neculau, intemeietorul Universitatii Populare de la Ungureni.

Cu Ion Holban avea o relatie aparte: erau megiesi, locuiau amindoi in zona Sarariei si se intilneau adesea sa comenteze transformarile vechii ulite. Se cunosteau de mult; odata badia mi-a povestit  despre tatal profesorului Holban, cindva director al liceului din Rezina, pe malul Nistrului, si despre familia Holbanilor. Era apropiat mai ales de Nini.

Dupa ce a absolvit liceul la Husi, se inscrie la Universitatea din Iasi unde isi ia licenta in drept (1937) si filosofie (1939), printre profesori avindu-i pe Traian Ionascu, N. Dascovici, Ion Petrovici, Petre Andrei, Mihai Ralea, Al. Claudian si Dan Badarau. Si-a dat tirziu doctoratul, la Vasile Pavelcu, cu teza Personalitatea – factor coordonator in procesul muncii. Cred ca Aurel Leon il admira pentru curajul si perseverenta cu care fragilul Nini a infruntat viata si s-a afirmat ca un barbat puternic, ajutindu-i pe altii, el care era predestinat sa fie ajutat si protejat. Il mai pretuia si pentru talentul lui de condeier si pentru cultura sa enciclopedica; pentru spiritul sau de observator avizat, articulind cu maiestrie competenta psihologului cu bunul simt. Avea dreptate, in preajma lui Ion Holban nu te plictiseai niciodata. Desi nu era cautat in ce spunea, desi avea un discurs simplu, nu emitea niciodata banalitati. Avea o subtilitate care atragea.

In 1967 s-a stabilit la Institutul de Stiinte Pedagogice, a carui conducere a preluat-o in scurt timp. Aici organizeaza primul laborator experimental de orientare, care a devenit un centru metodologic solicitat de catre specialisti si de scolile din intreaga tara. De aceea i se spunea "profesorul profesorilor". Eu cred ca succesul sau aici se datoreaza, in buna parte, experientei dobindite alaturi de Petre Botezatu, la Laboratorul de psihologie CFR. In aceasta perioada a creat un numar insemnat de probe psihologice, in vederea perfectionarii examenului de laborator si a elaborat mai multe modele de fise psihologice pentru studiul personalitatii elevilor. Il vizitam adesea la noul sau loc de munca: era solicitat, anturat, adesea agasat, dar totdeauna disponibil si fericit sa fie de folos. Nu refuza pe nimeni.

Carti de capatii

Nu am la dispozitie o lista a lucrarilor stiintifice pe care le-a publicat Ion Holban. Stiu numai o parte dintre cartile si studiile pe care le-a risipit, in timp, prin diverse volume si reviste. La numai 26-27 de ani a scos trei brosuri care au insumat 150 de pagini: Orientarea si selectia profesionala (1942), in functie de aptitudini si caracteristici de personalitate; Un examen psihologic in scoala primara (1943), pledind pentru fundamentarea orientarii profesionale pe orientarea scolara; Dosarul psihotehnic scolar (1943) propune un model de fisa ce consemneaza evolutia copilului pe parcursul scolarizari.

Multi ani, dupa acest debut promitator, n-a mai putut sa publice. Pe la inceputul deceniului sase, cind regimul a cunoscut o oarecare destindere si se incerca recuperarea unor realizari din trecut, lui Ion Holban i s-a cerut, din partea Editurii Stiintifice, sa scrie o carte in care sa prezinte problemele pe care le punea psihologia muncii in acel moment. Asa s-a nascut Probleme de psihologia muncii (Editura Stiintifica, 1970), o carte de aproape trei sute de pagini care a devenit un indreptar pentru cei care lucrau in selectia psihologica si in laboratoarele de psihologie uzinale. E un manual util si acum. 

 Este prima desprindere de modelul psihotehnic, dominat de obsesia masurarii, oferind o deschidere care va reorienta cercetarile in acest domeniu. Sint aici pagini substantiale despre observarea subiectului in timpul examinarii, despre probele de comportament, despre relatiile umane din cimpul muncii. Va fi cea mai citita si citata carte de psihologia muncii in deceniul urmator.

Devenit cercetator in domeniul psihopedagogiei, Ion Holban ofera un ghid pentru consilierii de orientare scolara si profesionala – Puncte de sprijin in cunoasterea individualitatii elevilor, lucrare care va deveni  ghid pentru orice educator dornic sa treaca dincolo de lectii si "ascultare", sa devina un partener pentru elev. In 1973 este prezent in librarii cu doua noi carti: Orientarea scolara (Junimea)  dezvolta strategia asistentei copilului, iar  Laboratorul scolar de orientare (E.D.P.) devine o carte-ghid pentru consilierii de orientare scolara si profesionala si pentru diriginti, inventariind institutiile si metodele de diagnostic. Reia aici o idee la care  tinea mult: orientarea scolara si profesionala se constituie ca o actiune de asistenta complexa (medicala, psihologica, pedagogica, sociala) vizind asigurarea conditiilor de dezvoltare personala pentru fiecare individ. Gasise si o formula care exprima aceasta idee umanista: "orientarea sociala", adica o oferta de servicii, in intentia de a crea conditii optime valorificarii potentelor fiecarei personalitati.

Experienta grupului de cercetatori pe care Ion Holban il organizase intre timp si-l formase pina la dobindirea unei competente recunoscute, se dovedeste deplin satisfacatoare pentru a elabora un instrument complex de diagnostic: Cunoasterea elevilor (E.D.P., 1978) e "o sinteza a metodelor" care poarta pecetea conceptiei coordonatorului. Individul este abordat ca o unitate, viata psihica, persoana, relatia individ-mediu constituie blocuri functionale ce nu pot fi sectionate. Sint aici tratate toate metodele de cunoastere a elevului, unele inedite, propuse chiar de Ion Holban (ca testul sociometric de personalitate).

Nu s-a oprit nici dupa pensionare. Era mereu preocupat de noi abordari, lucra in iures, dar publica mai putin. Imi vorbea, in ultimii ani, de o lucrare in care voia sa-si prezinte conceptia despre dezvoltarea personalitatii prin activitate. Cartea aceasta isi asteapta editorul. Nu e comparabila cu ceea ce se publica acum, dar e vie si proaspata ca atunci cind a fost scrisa. Liviu Antonesei, care a avut privilegiul sa o citeasca in manuscris, mai de mult, imi spunea ca aceasta lucrare contureaza o viziune novatoare asupra personalitatii, ca ofera aici sinteza gindirii si activitatii sale.

Desi "consultant", adica pensionar, Ion Holban era parca mai dornic de activitate decit inainte. Mereu disponibil, uneori trist, crezindu-se izolat, dar mereu inconjurat de prieteni, multi dintre ei tineri, avind intelegere si cuvint pentru fiecare. Nu se putea acomoda cu noul sau statut. Si minunea s-a produs: dupa schimbarea din decembrie ’89 a fost rechemat sa preia, din nou, conducerea Centrului de Stiinte Sociale. Isi regasise energia si tineretea, se daruia cu o noua forta. A ramas in aceasta functie pina s-a stins. Fericit sfirsit!