Istorii cu Max si Marx

A murit (pentru a doua oara) ciinele Max. De data aceasta, de-adevaratelea. Prima moarte a fost o simpla farsa literara. O capcana intinsa cu abilitate de pictorul Val Gheorghiu, in care am cazut atit eu, cit si regretatatul Val Condurache. Max si-a depasit, intr-un fel, conditia de ciine. Hranindu-l cu tot felul de bunataturi, pictorul Val a reusit sa-i prelungeasca viata pina la 30 de ani omenesti. Calculti in lustri ciinesti, Max pare sa fi trait 210 ani. O virsta matusalemica, pentru un ciine. Max s-a stins din viata intr-o zi geroasa, dupa ce in prealabil a facut un efort "supraomenesc" de a ajunge pina la usa pictorului. Fiind orb, surd si aproape mut, ciinele Max se orienta in spatiu dupa miros… Ajuns la usa pictorului, Max a incercat sa patrunda cu tot dinadinsul inauntru… Vroia, probabil, sa contemple cu ochii lui orbi sau poate sa miroasa urletele cu care pictorul Val, intr-un moment de inspiratie, isi impodobise tablourile. Amusinind aerul, ciinele a scheunat prelung. Urletele se aflau la locul lor. Fiecare, incadrat intr-o rama aurie. In mijlocul incaperii, pe un taburet inalt, trona artistul, inconjurat de propriile sale strigate, ca de o aura. Ciinele a incercat sa scheaune, dar gitlejul lui batrin nu lasa sunetele sa razbata in afara. Toate se prabuseau inlauntrul lui, rasunind ca intr-o catedrala goala. Ciinele Max ar fi dorit sa-i lase pictorului in dar ultimul sau urlet. Dar n-a fost sa fie. Vazind ca incercarea sa e sortita esecului, ciinele a coborit incet treptele, a traversat soseaua Pacurari, s-a strecurat in cusca si a murit, cu ochii cascati la luna plina. Venind sa-si ia masina din garaj, pictorul l-a gasit rece. Ii adusese, intr-o punguta de plastic, resturile de la cina. O bucatica de carne fiarta si un os. Stind linga cusca nemiscat, pictorul i-a adus un ultim omagiu. A privit norii ce se perindau pe cer si s-a gindit la propria sa viata. A adulmecat vintul aspru ce batea dinspre Rasarit si a facut in gind o cruce, dupa care, actionind telecomanda, s-a urcat la volan si a apasat pe acceleratie. Ajungind in fata atelierului, a aruncat osul unui alt ciine, fredonind o arie din Nunta lui Figaro…

*

Pisica metafizica – acesta e titlul unei poezii de Mircea Dinescu, proaspatul laureat al Premiului National de Poezie "Mihai Eminescu", care suna astfel: "Prindeti pisica, a strigat regentul,/ Pisica ce sfideaza Parlamentul,/ pisica hamesita din Balcani…". In viziunea poetului, felina metafizica poarta ghinion intregii Europe, si aceasta deorece "lingoarea ei s-a mutat" de pe fotoliu in lucruri. Si-acum intreaga lume e bolnava, dar nu din pricina lenei ancestrale, ci a muncii, ce stoarce de vlaga atit omul, cit si masina. Pentru iesirea din impas, poetul intrevede o singura solutie: "extrageti sabia din strung si pluguri,/ voi, traci in salopete, si voi, sciti", in muguri… Indemnul sau la lupta nu-si gaseste insa ecou, deorece "in mahalalale istoriei" a inflorit "ceasul fara limba", iar pisica metafizica a inghitit rind pe rind: "casa, clopotnita, cartierul" si tara intreaga. Intre pupilele ei a ramas intepenit preotul, deoarece a vrut sa verifice "daca nu cumva a incuiat din greseala/ vreo batrina-n biserica…". In biserica (a se citi societate) fluierau doar vrabiile.

*

De la ciinele Max al lui Val Gheorghiu, trecind peste Pisica metafizica, sa ne oprim la o alta poezie a lui Mircea Dinescu, O betie cu Marx: "Batrinul Marx tu pe aceste meleaguri/ vei fi degraba barbierit si trimis la reeducare./ Pina si faptul ca vacile estice/ care au pascut pe linga linia ferata/ se cred vagoane de locomotiva si nu mai dau lapte/ si se pune tot tie in circa…". Proorocirile poetului, facute pe la sfirsitul Epocii de aur, se adeverisera intru totul. Marx fusese barbierit. Vacile s-au evaporat de pe cimpurile patriei. Si nu numai vacile, ci si vagoanle si fabricile, si vapoarele. Tuns chilug, Marx a fost trimis la reeducare, unde i s-au bagat in scafirlie principiile economiei de piata. Doctrina sa a fost adaptata tranzitiei. Ceea ce a iesit, se poate vedea si acum cu ochiul liber. Un jaf ce dureaza, iata, de aproape doua decenii. Traim inca pe spatele economiei marxiste. Barbierindu-l cu osirdie pe Marx, ne-am barbierit si noi economia la singe. Azi taranii cosesc "sepia verde din parul pankistilor" si filozofii "n-au nas sa simta cum colcaie drojdia/ ce umfla societatea". Poetii, in schimb, s-au transformat in niste "insi banali" care, iesind, asemenea unor limacsi, din "sintaxa si logica locului comun", viseaza sa fie cuprinsi de "acea boala ciudata de stomac/ din pricina careia te poti imbata cu o bucata de piine…". Lumpen proletariatul a disparut. In locul lui au aparut elitele. Bind cot la cot cu un Marx tuns chilug, la o bodega prafuita de la tara, autorul Fluieraturilor in biserica conchide, totusi, optimist in pesimismul lui: "Sintem pe drumul cel bun:/ la Berlin ceasurile au inceput sa mearga indarat…".

…Continuind sa fredoneze aceeasi arie, cu gindul la Max si Marx, pictorul Val urca gifiind sprinten scara ce ducea spre atelierul lui. Inauntru il astepta modelul: o usa regala, batuta-n tinte si impodobita cu strigate si sini. Atirnindu-si pardesiul in cuier, el spuse: "Intr-o vineri, pe la prinzul mare,/ rapita se imbolnavi de galbinare,/ ciinele se scoroji sub masa/ si-ncepu sa ploua din mireasa.// Biv-vel-Vierme, chiar Jupinu’ nostru,/ne-a tocit in miini la popa-prostu’/ si-acum prin aerul de-amiaza / ca pe-o chinta sparta ne fileaza…". Zi-i, Marx, nu-i asa/ ca traim o mare cacealma?