Kitsch kitschitoarea mea

An de an, la jumatatea lui februarie, ne americanizam. Tot s-au indreptat, la inceputurile comunismului, atitea si atitea sperante catre Statele Unite, tot am consumat febra data de Coca Cola, asa ca, pentru a nu pierde contactul cu subcultura americana, am adoptat iute citeva dintre sarbatorile lor: Halloween–ul si, din ce in ce mai intens, Valentine’s Day. Ziua indragostitilor, vezi Doamne!

Prin urmare, oriunde iti arunci ochii, dai de insemnele care, prin tembela traditie, ar simboliza amorul arzator: inimioare – confectionate din flori, din beteala, din ciocolata, pinza, turta dulce, din aur (pai cum sa nu, ca doar e slabiciunea indragostitelor), din carton, lut, portelan, in fine, din orice se poate modela. Inimioare, inimioare, inimioare peste tot. Oare poate fi ceva mai de prost gust? Eu unul as suporta mult mai usor alte organe ale corpului uman, postate pe tot ce se poate. Iubirea nu poate fi, lasa sa se inteleaga cei care comercializeaza toate aceste artefacte, decit siropoasa, diabetica, ca in telenovele. Asa cum este infatisata, lumea tinerilor indragostiti pare una cretinizata, a unor adolescenti care vorbesc doar in clisee si nu au habar ca iubirea este, cum au demonstrat-o destui (de la Denis de Rougemont la Al. Paleologu) o preocupare in primul rind intelectuala, de nu chiar livresca. Un mucos care crede ca versuri sint cuvintele din manele si care nu a deschis in viata lui o carte, ca sa nu-l ia amicii peste picior, nu iubeste; el are secretii, fie ele si sufletesti, isi doreste ceva, dar habar nu are ce. Si, cum l-a auzit pe Guta ca il doare inima in absenta ei, spune si el la fel si invata din cutare refren al lui Sorin Copilu’ de Aur (asa-l cheama?) ca asta se cheama iubire, cind simti asa, ca te ia cu tremurici si ca iti lipseste ceva cind nu e ea linga tine. Si, daca iti lipseste ceva cind nu e ea de fata, oare ce iti lipseste? Pai… ea. Deci? Deci o iubeeeesti. La disperare, asta e obligatoriu. Si, tot obligatoriu, viata ta nu mai are nici un rooost fara ea. Of, viataa taaaa! Si atunci ii cumperi o inimioara, musai roz si, eventual, o bijuterie, un inelus, ceva, daca-ti da mina; daca nu, macar o felicitare, dar sa fie cu pisicuti, ca ea e tare sensibila si iubeste mitele. Asa iti si spune, nu? "Pisoias". Of, iubirea vietii tale, puiutul tau! Mai cumpara repede si trei garoafe (cauta, musai, tot roz, fetele se-nnebunesc dupa roz) si da fuga la ea si spune-i toate astea… Nu are cum sa reziste!

Cam asa par lucrurile, vazute dinafara. Acum, nu neg ca tot ce tine de intimitate pare ridicol, contemplat cu un ochi cinic. Dar totul pare a se petrece, in ziua de azi, la vedere, in strada, la televizor…. Apropo. Brrrr! Am mai vazut la stiri (adaptate si ele, din motive comerciale, marelui eveniment) ca undeva, in Mexic, nu stiu cite mii de oameni s-au sarutat indelung si apasat intr-o piata, asa, ca sa marcheze marea sarbatoare de pe 14 februarie si, declara ei, ca sa protesteze impotriva violentei. Sa fie pace pe pamint, sigur ca da, dar eu prefer o infruntare unisex de lapte gros in piata mare decit concursul acesta scirbos.

Citesc in diferite ziare si faptul ca noua, romanilor, Sfintul Valentin ne-a mai adus o bucurie: Luceafarul, poemul lui Eminescu, a fost inregistrat in Cartea recordurilor la categoria "cel mai lung poem de dragoste din lume". Ne-am scos, nu trebuie sa ne mai facem griji. De acum literatura romana s-a universalizat! Multumim, sfinte Valentin!

Din pacate, la jumatatea lunii februarie, totul e inundat de kitsch. Intr-o definitie simpl(ist)a, kitsch-ul s-ar defini prin nepotrivire. Gioconda lui Leonardo, plasata pe sosetele unui domn, dar si pe bikinii unei apetisante domnisoare, reprezinta o mostra de kitsch. Comercializarea oricaror simboluri, incarcate de traditie culturala, produce tot kitsch-ul. De regula, aceste produse sint foarte apreciate de cei cu mai putin discernamint si, mai ales, de inculti. Or, la acest capitol stam bine. Tinerii indragostiti prefera sms-urile insiropate sau serialele de consum lecturii versurilor lui Eminescu sau piesei lui Shakespeare, Romeo si Julieta. Pentru toate acestea vinovat este, sigur ca da, bietul sfint Valentin.

Ce sa va mai spun? Am apreciat foarte mult in dupa-amiaza de 14 februarie cind, intors cu mina in buzunar de la un examen care dura de dimineata, nevasta-mea inca mai robotea prin bucatarie (ceea ce mi se mai intimpla si mie, ca nu-mi cad galoanele). Nu pentru ca ar fi fost Ziua indragostitilor, ci pentru ca se cam golise frigiderul. Fomist de felul meu, am sarbatorit evenimentul cu salata de vinete si musaca. Dar, magar cum sint, nu am venit si eu cu o inimioara din ciocolata sau barem cu o floare, acolo. Ma simt vinovat. Atit de vinovat, incit, iata, scriu aici si ma spasesc, ca sa afle toata lumea cit sint eu de necioplit. Si stiti care e culmea? Sotia mea a apreciat nesimtirea mea. Ce insensibila, domn’e! Ma pune pe ginduri.