Life In A Day

miercuri, 27 iulie 2011, 18:51
3 MIN
 Life In A Day

Life In A Day a fost distribuit in Statele Unite duminica, 24 iulie 2011. Evenimentele prezentate au avut loc in urma cu exact un an, in ziua de 24 iulie 2010. Anuntat pe Youtube in data de 6 iulie anul trecut, proiectul a primit in jur de 4500 de ore de video, incarcate de circa 80.000 de utilizatori din toata lumea. Dupa incheierea perioadei de upload, materialul a fost produs de Ridley Scott si editat impreuna cu regizorul Kevin MacDonald si monteorul Joe Walker, acestia alegind contributiile unora dintre utilizatori.

Pe linga momente unice care exprima cit mai particular, mai direct si mai palpitant „ce inseamna sa fii in viata pe 24 iulie 2010" (dupa cum anunta sinopsisul filmului), exista si citeva povesti mai dezvoltate, marcind temele principale alese prin dramaturgie. Un cuplul casatorit: ea a contractat cancer si isi revine dupa o operatie dificila. De spate ii atirna vreo 6 drene;  impreuna cu baietelul lor de 9 ani, isi paseaza camera de la unul la altul, in cadrul unui proiect de familie. Toate contributiile video au avut sarcina sa se refere la citeva intrebari fundamentale: ce-ti place cel mai mult, de ce ti-e frica si altele. In raspunsurile lor, utilizatorii alesi sint sinceri pina la capat, adresindu-se camerei ca unui jurnal, de data asta insa complet public: un mesaj catre sine si, in acelasi timp, catre toata lumea.

Un coreean inca aproape de prima tinerete e in al zecelea an de calatorie in jurul lumii, pe bicicleta. Intr-una dintre tarile est-asiatice, se entuziasmeaza cind gaseste in bolul de supa o musca ce are aceeasi dimensiune in China, Japonia sau Coreea, nicaieri altundeva. Durerea lui cea mai mare este continua dezbinare dintre cele doua state coreene, de care incearca sa uite calatorind,  vazind alte si alte tari, alte culturi.  

In 1910, Coreea a fost anexata de Japonia si a ramas in componenta ei pina la sfirsitul celui de-al doilea razboi mondial, in august 1945. In acel an, Uniunea Sovietica si Statele Unite au convenit asupra predarii fortelor japoneze din Coreea, trupele sovietice ocupind teritoriul coreean de la nord de paralela 38, iar americanii sudul. Aceasta decizie a armatelor aliate a stat la baza impartirii Coreei de catre cele doua superputeri, fenomen exacerbat de incapacitatea lor de a fi de acord asupra termenilor independentei coreene. Rivalii Razboiului Rece au impus apoi guverne partinice propriilor lor ideologii, fapt ce a condus la impartirea Coreei in doua entitati politice, nordul si sudul. Conflicul dintre cele doua state a fost in mare parte un razboi intre Uniunea Sovietica si Statele Unite.

Odata cu disparitia Uniunii Sovietice, agricultura nord-coreeana si-a pierdut furnizorul de utilaje, ceea ce, in anii ’90, dominati de inundatii, a dus la foamete generalizata. Incercind sa scada consumul de alimente, guvernul nord-coreean a lansat in 1992 campania „Sa mincam doua mese pe zi!". Si in 2011 foametea continua sa fie o problema in Coreea de Nord, desi mai putin decit in anii ‘90. Inundatiile din 2007 si reducerea ajutoarelor umanitare (datorita insistentei guvernului nord-coreean de a-si continua programul de imbogatire a uraniului) nu fac, insa, decit sa mentina foametea pe ordinea de zi.

In acest moment, cele doua state coreene sint la fel de departe unul de celalalt: Coreea de Nord se pregateste pentru continuarea lantului dinastic, un nou tinar sef de stat fiind implicat in afacerile diplomatice. In acest context, biciclistul coreean calator in jurul lumii are ocazia de a-si exprima mesajul de unificare intr-un film cu adevarat global, facut de utilizatori din toata lumea, fiecare exprimind cu sinceritate o stare de spirit adevarata, o problema care ii priveste pe ei in aceeasi masura ca pe toata lumea.

Ritmic, mi-a ramas o secventa din Africa, in care trei femei marunteau boabe cu un teu, scandind un cintec traditional pe ritmul batailor. E prima data cind realizez originea organica a ritmului, venit dintr-o necesitate vitala de pregatire a mincarii. „O pledoarie pentru viata", mi-a spus o prietena la sfirsit, nu fara o doza de ironie. Normal; e atragator sa comunici curaj si rezistenta in fata problemelor, atunci cind alegi sa faci un film cu oameni care-si filmeaza vietile si le pun pe youtube.

Comentarii