Like Crazy

Din familia "Love Story" si "Before Sunset/Before Sunrise", Like Crazy aduce prospetimea, simplitatea si naturaletea unei noi generatii, mai putin filosoafe si poate mai creative. Amindoi au putin peste 20 de ani, insa zbirniie asa cum multi copii zbirniie acum. E, fara-ndoiala, o adincire in intimitate felul in care contextul social al iubitilor recenti joaca un rol din ce in ce mai mic fata de, sa zicem, ancorarea in hockey/biblioteci si oameni de zapada, a blondului din "Love Story". Unde in anii ’70 scenariul era de baza, propulsind povestea pe un model de tragedie clasica, Like Crazy e usor si direct. Protagonistii sint doi copii frumosi, normali, sinceri (educati, talentati, din familii fara probleme, ar completa cineva de stinga). Cu aceasta atitudine complet epurata de complicatii creative, regizorul scenarist se vadeste preocupat mai degraba de un sentiment decit de o constructie.

Chiar si conflictul obligatoriu (vestului nu-i sta in fire sa… ori vestul mai are pina sa perceapa si sa contemple in spiritul buddhist al unui Apichatpong Weerasatakhul – Unchiul Boonmee.., Sindroame si un secol, etc. – ), conflictul necesar survine in urma unei neglijente copilaresti inteligibile. Din dragoste, ea hotaraste sa mai stea doua luni cu iubitul in America, depasindu-si permisul de sedere. La urmatoarea intoarcere de-acasa, de la Londra, americanii n-o mai lasa sa intre-n tara.

Dincolo de normalitatea anecdotica mai greu de laudat intr-o recomandare, mi-a placut in mod special potrivirea dintre tema indepartarii si folosirea elipselor in film. Nu stiu altii cum sint, dar sint si multi altii care, de la caderea granitelor, au experimentat dorinta si misterul exacerbate de distanta, urmarindu-le apoi in ceea ce a ajuns sa fie numit, hibrid conceptual, „relatie la distanta". Filmul surprinde precis atractiile, capcanele si iluziile absentei fizice in prezenta mintala. (De la constientizarea acestui pericol, unii cercetatori ai vietii au dezvoltat cai comportamentale bazate exclusiv pe prezenta, medicament intru unitate neuronala.) Mobilitatea fizico-geografica si imobilitatea sau, sa zicem, adastarea incapatinata a mintii in spatiul care a impresionat-o mai adinc mesteresc acele doua luntrii de care batrinii avertizeaza. Plecind, revenind, englezoaica si americanul isi lasa mintile sa se odihneasca in primul spatiu comun impartasit, ultimul semestru de scoala, atunci cind ea avea viza, iar lui ii placea s-o asculte citind eseuri in clasa, cu voce tare.

Cu o constructie simpla, intimplari neiesite din comun, prin actori, situatii si dialoguri naturale filmate nitelus calofil, regizorul reuseste sa transmita un adevar despre acest tip de relatii: faptul ca emotia initiala, aparuta in prezenta, se conceptualizeaza prin distanta si reflectie, inghetind ca-ntr-o fotografie pe care nici macar reintilnirea nu o mai poate anima. Ar fi nevoie de alti doi pentru asta, un alt el, alti ei. Se observa in cuvintele actritei principale: „Credeam c-am inteles, dar nu. Am inteles doar pata zgrunturoasa, dorinta, nerabdarea, ideea; ideea de tine si de mine."

Fara sa arate in vreun fel low-fi, Like Crazy a fost filmat pe o aparatura care in SUA costa 1700 de dolari, iar de la noi poate fi cumparat cu vreo 80 de milioane, dupa un research constiincios pe internet. Filmul a fost achizitionat si distribuit de o divizie a studiourilor Paramount. Mai intii se face filmul, pentru ca tehnologia-i ieftina si subiectul intim, cu dragoste, si abia apoi se cere ajutor si finantare de la cei care, altfel, te-ar tine pe liste de asteptare din calcule de productie si profit. Intre timp, Like Crazy a luat premii pentru cea mai buna pelicula si cea mai buna actrita la festivalul american de film independent Sundance.