Limba noastra-i o comoara

In adincuri infundata,/ Un sirag de piatra rara/ Pe mosie revarsata… Cine stie cum a aparut aceasta poezie (probabil cea mai frumoasa poezie despre limba noastra) in sufletul parintelui Alexie Mateevici, preot militar in regimentul 41 infanterie, aflat pe frontul de la Marasesti in tristul an 1917? Va fi framintind si el, alaturi de soldatii pe care-i pastorea, glodurile dealurilor molcome, fertile si triste ale Moldovei. Era cuprins de o febrilitate ciudata parintele Alexie, caci scria sotiei la Chisinau: "Parca nu-mi aduc aminte ca vreodata scrisul sa-mi fi curs de sub pana cu atita usurinta ca acum". Scria cu febrilitate, parca stiind ca peste mai putin de o luna, la nici treizeci de ani, va muri de tifos exantematic… Il va fi durut sufletul vazind acei tarani-soldati, marsaluind umar la umar, cu moletierele minjite de noroi, cu bocancii cu talpi de mucava (jefuitori cinici ai poporului erau si atunci, ca si acum). Si ii va fi auzit vorbind molcom, sfisietor de molcom, despre necazurile lor, in limba lor, care-o pling si care-o cinta/ pe la vatra lor taranii. Marsaluind si vorbind. Poate atunci, stergindu-si ca Pierre Bezuhov ochelarii aburiti de emotie, parintele Alexie sa fi fost cuprins de un fior indescriptibil, izbucnit de dincolo de adincul adincului sufletului sau: Limba noastra-i o comoara…

Mai este limba noastra o comoara? Mai sintem acasa in limba romana? Fara indoiala ca da. Problema este ca, in naclaiala trista in care traim, raul se manifesta la noi si prin stilcirea limbii romane. Limba nu vine din ceruri, adusa de ingerasi pe jerbe de roze si iasomie, ci tine de societatea in care este vorbita. In cazul limbii conteaza din ce suflet de om vine. Te si minunezi citeodata: de ce a pus Dumnezeu atita frumusete in limba noastra, ca s-o vorbeasca niste becali cu atita vulgaritate in spirit? De buna seama, ma gindeam, ca sa ne dea pilda de cum nu trebuie sa fim.

Stilcirea de astazi a limbii vine ca un reflex al dezagregarii materiale si morale in care traim. Cum e tilharita si jefuita tara, asa este pradata si limba romana… Limba noastra, limba vechilor cazanii, limba in care ne dam buna ziua si ne luam ramas bun, in care ne spunem iubirile, sperantele, credinta, frumusetea…, aceasta limba este calcata in picioare. Noi o calcam in picioare. Aici nu mai putem da vina nici pe unguri, nici pe Basescu, nici pe conjuratia mondiala impotriva romanilor, nici pe „greaua mostenire" a trecutului comunist, nici pe nimic altceva.

Poate ca cel mai primejdios lucru este saracirea limbii. Vorbim o limba tot mai saraca, cliseistica, plata, in exprimari sablonarde, in formule batatorite pina la vomisment. Discursul bont de la televiziuni este reteta succesului pentru un public lobotomizat, care se lasa formatat ca o discheta. Vorbirea boanta, fara nuante, la indigo, acceptind matritarea intelectului nu poate duce decit la virusarea felului nostru de a gindi. Un nou limboi de lemn romglezit, in spiritul "moderatorilor" tv (sint ei moderatori cum sint eu mitropolitul Moldovei), al gargaragiilor politici, al lozincarzilor agramati, al grafomanilor ajunsi la grafopatie a luat locul vechii limbi de lemn comuniste. Inertia si indigenta formulelor frazeologice, insiruirea de clisee mineralizate nu produc emotie, nu aduc nici o adiere de sentiment, insa merg pe linia minimei rezistente a publicului naiv, dar, sa fiu iertat, si timp. Izul salciu gretos al acestui limboi de lemn de la emisiunile de stiri este condimentat anapoda cu formule stranii si stilcite. Aceasta in primul rind din cauza ca "stiristii" nostri imprumuta fara creieri enunturi de la televiziuni de limba engleza. Acestia nu mai cauta in sipetele limbii romane, ci traduc otova. Astfel, totul a ajuns sa fie special, cuvintul deosebit fiind aproape eliminat din limba noastra. Tot pe cale de disparitie este si pe in formule unde e obligatoriu: filmul (pe) care l-am vazut. Ce sa mai spun, daca si primul ministru Tariceanu se exprima ca ultimul manelist: am vorbit decit despre…, uitindu-l pe nu. Sau formule absolut timpite, ca sa se evite fara rost cacofoniile: eu ca si profesor. Dar nu imi propun sa insirui aici greselile de limba. Sint destule carti pentru aceasta, este scoala pentru aceasta, sint alte institutii, care… nu fac nimic, dar dau niste declaratii de pliant turistic, de-ti vine sa-ti iei cimpii.

Mai sint si alte probleme legate de limba extrem de importante si grave. Amenintarea disparitiei graiurilor romanesti este una. Neologizarea excesiva, cu care se lupta George Pruteanu, este alta. Fireste, nu sintem in deces lingvistic, dar parca prea prostituam limba si o trimitem pe centura argoului si a gindirii obtuze. Inainte de a termina cu niste versuri didactice din Mateevici, sa amintesc ce spunea Heidegger, ca limba este "das Haus des Seins", adica limba este Casa a Fiintei.

 Inviati-va dar graiul
Ruginit de multa vreme,
Stergeti slinul, mucegaiul,
Al uitarii-n care geme.

P.S. Se pare ca Alexei Mateevici nu a purtat ochelari. Am folosit aceasta "licenta poetica" doar ca sa amintesc de un alt mare inocent – personajul Pierre Bezuhov din Razboi si pace.

Publicitate și alte recomandări video