Livrescul firesc

In fine, a aparut "Contrafort"-ul: intr-un prim – si triplu! – numar pe acest an: ianuarie-martie; desfacut insa, efectiv, abia zilele trecute, cind pina si avizatii de pe holurile Uniunii Scriitorilor au renuntat sa-l mai astepte. Stiu ca imi bat tastatura degeaba, dar n-am ajuns inca la intelepciunea de a privi blazat degringolada ritmurilor editoriale, mai cu seama cind e vorba de presa culturala; si nu de oriunde, ci anume de la noi, fie-mi tolerat micul egoism de sorginte interriverana… Asta pentru ca, presa de dincoace fiindu-ne interzisa (nu contabilizez exceptiile – de numarat pe degete si dislocate exclusiv in capitala, unde posta mai respecta codul bunelor maniere si unde intelectualii reprezinta o forta macar din punct de vedere numeric); iar internetul, in ciuda masificarii, raminind inca pe post de avis rara, cu ce sa-si clateasca retina bietul si sporadicul nostru cetitor? Cu "Moldova suverana", foaia psihopatilor guvernamentali? Cu "Flux"-ul PPCD-ist solfegiind partiturile fractiunii majoritare? Sa plateasca pentru "Moldovanul", "Comunistul", "Nezavisimaia" si alte guri pestilentiale ale sovinismului cu dichis dogmatic? Sa dea si mai departe un rost prezentei pe tarabe presei rusesti, cu "Komsomolskaia pravda" in top? Ori "Saptaminii", organ stipendiat cindva (de n-o fi cumva si actualmente) generos de Lucinschi, fostul presedinte, si care spumega patologic impotriva a tot ceea ce e romanesc? Sa se abrutizeze in continuare cu lectura asa-ziselor gazete raionale – cumplit teren de pierzanie a gramaticii, ca si de huzur al obedientei? "Viata Basarabiei", daca mi-ar sugera cineva, in replica, alternativa, apare, si ea, din an in paste – format carte, vedeti dumneavoastra, emulind prin grosime (dar numai prin aceasta calitate, vai!), "Drujba narodov" de odinioara, revista unionala de mare prestigiu (si de indiscutabila calitate, la o adica); intr-un tiraj, insa, care o face himerica si fatalmente intruvabila. "Limba romana", in acest caz? Depinde de preferinte. Cine vrea texte anoste, limbaj teapan, stil abraziv, pe cine il tine cureaua sa infrunte moartea prin plictis – are aici un fief absolut si o sansa neindoielnica. (Ce-o fi fost in capul Institutului Cultural Roman sa se apuce de finantarea amatorismului intru optiune tematica? Trebuie sa fim neaparat caritabili cu egofilia, comprehensivi cu grafomania, sa sprijinim protector diletantismul si, in fond, mediocritatea, pe motiv ca… ce? Ca singele apa nu se face si convulsiile culturale nu trebuie lasate sa repauzeze? Intreb si eu, adica sint perfect constient de caracterul futil al retoricii…) In fine, ca sa nu pacatuim prin partialitate, mortul frumos cu ochii vii, numit "Literatura si Arta"?…
Nu vorbesc cu limba de partizan generationist, doamne fereste – urit-am sincer inregimentarea. Adevarul simplu e ca, dincolo de toate parti-pris-urile, doar "Sud-Est", "Contrafort" si "Semn" – dintre titlurile care aspira in partea cealalta de Prut la gloria perceptiei – te fac sa nu ai sentimentul zadarniciei dupa ce le reasezi pe birou.
Nu discut acum daca e mult sau putin (desi proportia intre calitate si cantitate in presa cu veleitati culturale nu cred ca e o tema de neglijat); ma intorc la numarul semnalat al "Contrafort"-ului si ma grabesc sa recomand mai cu seama lectura paginilor 10-13, cu genericul "Evocare Gheorghe Craciun". Pagini tulburatoare si revelatorii in acelasi timp, semnate de Vitalie Ciobanu, Maria Sleahtitchi, Iulian Ciocan, Anatol Moraru, Leo Butnaru, Dumitru Crudu, Nicolae Spataru si Adrian Ciubotaru. Un "desant" pe care, sincer, nu-l prea credeam capabil de extaziere (frumusetea postmodernismului rezida in spiritul sau critic) si patetism. Iata ca o mare iubire spirituala poate rasturna, subit, livrescul in firesc: "Am citit ultimele 50 de pagini din Pupa Russa dupa ce Gheorghe Craciun incetase din viata. Si am trait un sentiment ciudat. Cind autorul e viu si e o persoana pe care o cunosti, de care te simti aproape, automat stabilesti cu el o conexiune la lectura. E o relatie mentala cu fiinta celui aflat dincolo de rindurile asternute pe hirtie, despre care te poti intreba ce face in timp ce ii citesti cartea. E o prezenta. O simti cu toti porii si neuronii. Si aceasta secreta complicitate te intareste, te motiveaza, e ca si cum ai vorbi cu el de la distanta. Or, dupa ce omul murise, cuvintele cartii palisera cumva. Ele veneau dintr-o sfera straina si inumana, acolo unde nu se mai gasea sursa palpabila a emisiei lor, ci vidul, o suprafata rece si opaca. Cum e posibil sa dispara, ma mai intreb o data, un om ce aduce atita vitalitate a simturilor in scrisul lui, cum vom mai citi de-aici incolo cartile sale, fara a-l afla pe autor in mijlocul riului de imagini cu care ne invaluie?…" (Vitalie Ciobanu)