Metoda „Accidentul”

Prima povestire. Cu cateva zile in urma, un prieten a primit un telefon bizar de la mama sa. Cu o voce profund ingrijorata, mama i-a transmis doar atat: „Fii linistit !". Alertat de neobisnuita reactie, „neajutoratul" a sunat acasa, pentru a cere lamuriri suplimentare, dar telefonul parintesc se facuse, vorba poetului, mut ca o lebada. Dupa o rafala de apeluri telefonice respinse, intelegand ca nu e nici o sansa de a vorbi pe moment cu propria mama, omul suna la o ruda si in scurta vreme misterul incepu a se risipi. Mama primise o veste teribila: fiul ei drag tocmai fusese implicat intr-un grav accident de circulatie.

Dupa staruinte telefonice in care au fost implicati mai multi membri ai familiei, femeia a fost convinsa ca fiul era la serviciu si ca nu patise, in realitate, nimic. Totusi, ce se intamplase?

De dimineata, mama avusese o conversatie de cosmar. Suna telefonul: „Doamna X ?", intreaba o voce grabita de barbat. „Da", raspunde femeia. „Copilul dvs. a avut un accident de circulatie!", continua, plina de ingrijorare, vocea. Mama sa faca infarct, nu alta! „Ce a patit baiatul meu?". „Doamna, linistiti-va! Fiul dvs., e aici, cu mine, are o mana rupta si multe zgarieturi. Dar e in mare necaz, doamna!", apreciaza prompt vocea. „Sotia nu-i cu el?", se intereseaza, ingrijorata, femeia. „Era singur, doamna, dar o batrana a fost grav accidentata", replica vocea. „A lovit-o el?", intra din nou in fibrilatie mama. „Da, doamna, el a lovit-o. Pentru confirmare, imi spuneti ce fel de masina si ce numar are?", se intereseaza discret „binevoitorul". „Pai, asa si pe dincolo", detaliaza mama. „Doamna, am datele!", sintetizeaza vocea, „deci e vorba despre domnul…". „Despre baiatul meu, X (nume) – Y (prenume), care locuieste in orasul Z", continua, dintr-o suflare, mama. „Exact, doamna", confirma vocea. „Pentru verificare, imi puteti spune cum o cheama pe sotia lui?", adauga individul. „Pai, iac-asa", ii da apa la moara mama.

„Doamna, a venit politia, salvarea, se face dosar penal, fiul dvs. e langa mine, e foarte necajit, plange, nu vrea sa va sune, nici pe dvs., nici pe sotie, i-am zis ca o sa sun eu sa explic ce s-a intamplat, mergem la Politie, e foarte grav, doamna!", relateaza vocea. „Ce vreti sa spuneti?", intreaba mama, cu inima cat un purice. „Doamna, am chemat un avocat, familia batranei – e la reanimare, sarmana, ei sunt de acord cu despagubiri, dar trebuie sa ne grabim, doamna, sa nu incheie politistii actele", turuie vocea. „Cum adica?", vrea sa afle mama, deja paralizata de teama.

„Doamna, fiul dvs. a facut un accident foarte grav, a venit politia, salvarea, se face dosar penal, am chemat un prieten de-al meu, avocat, el ne ajuta sa ne intelegem cu politia si cu familia batranei si, va rog sa fiti atenta, da?, ne-a zis ca, daca facem rapid rost de doua mii de euro, el face in asa fel incat sa il scape pe X de necaz. Au cerut cinci mii de euro, doamna, dar avocatul a zis ca se rezolva cu doua mii", sintetizeaza rapid „ingerul pazitor". Si adauga: „Va rog, doamna, stiti cum e cu telefoanele astea, nu sunati pe nimeni, va mai sun eu, da, hai sa rezolvam repede cu banii, inainte de a fi prea tarziu, da?".

Da, mama, draga de ea, s-a conformat. Cine sa-l ajute pe baiat, daca nu ea? A intrat in silenzio stampa, s-a apucat de cerut bani pe la rude, cu gandul sa-si ajute, cu discretie si din toate puterile, copilul aflat la mare ananghie. Noroc de ruda pusa in garda, care a dus munca de lamurire ca nu s-a intamplat, de fapt, nimic si ca ea, mama, fusese la un pas de a cadea in plasa unor escroci.

In cele din urma, mama, dupa ce isi revine in simtiri, vorbeste cu fiul ei. „Sunt bine, mama, nu s-a petrecut nimic", zice baiatul. „Sigur, mama, sigur?", investigheaza, inca neincrezatoare, mama. „Da, mama, cum de ai putut crede asa ceva?".

A doua povestire. Alaltaieri dimineata. Eram acasa. Zbarnaie telefonul. Raspunde doamna casei. Era de acasa. „Mama, unde-i barbata-tu?", intreaba, speriata, mama-soacra. Cu vreo cateva zile in urma, sotia mea ii povestise despre patania incredibila a prietenului nostru. „Pai, aici, acasa!", raspunde fiica. „Sigur, sigur?", insista mama. „Tocmai am vorbit cu el, plangea, cica a facut un accident, si tu esti in spital, in stare foarte grava", adauga ea. „Nu, mama, uite, vorbeste cu el!". „Of, bine ca nu s-a intamplat nimic rau", se linisteste mama. „Oare nu mi-a facut ginerele o farsa?", rasare, aproape soptit, un ultim gind.

Reduse la numitor comun, cele doua istorioare arata ca diverse grupuri de escroci folosesc, la scara nationala, daca luam in considerare relatarile din presa, o metoda cumplita si eficienta de a stoarce oamenii de bani. Metoda are, se vede, doua ancore de succes.

Neincrederea endemica in actul de justitie a inceput sa dea roade pana si in folosul raufacatorilor de duzina. Ilustrele exemple de jaf public fara consecinte legale i-au predispus pe oameni sa creada si oamenii chiar au ajuns sa creada ca e suficient nitel iuschiuzarlac si niste bani pentru a domoli bratul orb al legii. In stare incipienta, orice conflict cu legea poate fi, la o adica, trecut cu vederea. Ceea ce s-a petrecut nu s-a intamplat, de fapt, niciodata. Daca e accident rutier, poate fi cumparat tot lantul de investigatori, cu politisti si medici cu tot. Daca e altceva, mai serios, trebuie uns procurorul sau, cu pile infipte bine in inima justitiei, este miruns chiar maria-sa judecatorul. In justitia autohtona, totul e negociabil, totul are un pret convenabil. Si tot poporul, de la gainar la bietul om cinstit, stie asta.

Mai apoi, e important sa observam ca punerea in scena a escrocheriei se petrece intr-o lume in care binele si raul se confunda gratios. Am citit comentariile anonime lasate de cititori in subsolurile articolelor care infatisau cazurile unor oameni inselati. Cele mai statornice mesaje, le redau in ordinea descrescatoare a frecventei lor de aparitie, erau de tipul: a) „bravo lor, baieti destepti hotii!", b) „mama, ce fraieri!", c) „saraci, saraci, dar vad ca au salteaua plina. De unde au bani?", d) „mie nu mi s-ar intampla niciodata asa ceva", e) „politia e varza", f) „face-ti ceva", g) „e clar. copiii au pus la cale escrocheria" si h) „Asta-i Romania". Intr-adevar, asta e. Sigur, sigur?