Momentul adevarului

Stiinta economica actuala este caracterizata printr-o abordare fragmentara si reductionista. Ea nu se mai prezinta ca facind parte din social, ca un sistem viu ce ofera un cadru actiunii umane in interactiune cu mediul. Acest cadru a devenit unul intens parcelat, printre fragmente pierzindu-se imaginea intregului. Politicile sociale au devenit tot mai separate de cele economice, ceea ce-l facea pe Hazel Henderson sa subintituleze una din cartile sale Sfirsitul economiei. Fascinati de rigoarea paradigmei carteziene neoclasice si de eleganta modelelor econometrice de sorginte newtoniana, economistii s-au indepartat tot mai mult de realitate si nu au stiut sa-si creeze un cadru conceptual capabil sa se adapteze la schimbarile tot mai accelerate ale lumii de astazi si sa selecteze un set de valori pe care sa le cultive, astfel incit pare validata teza lui Marx potrivit careia "toate stiintele sociale sint ideologii mascate".
Economia este cea mai normativa dintre stiintele sociale. Modelele si teoriile sale trebuie sa se bazeze pe un set de valori si pe o anumita conceptie despre lume si viata, care este naturalmente una metaeconomica. Actuala viziune dominanta este una materialista par excelence, care exacerbeaza utilitarismul si consumatorismul, incercind sa-i creeze pentru aceasta un model optim de productie. Fritjof Capra propune o alta viziune, un alt sistem economic, asa-zis budist, "bazat pe notiunile de viata dreapta si cale de mijloc, in care scopul consta in obtinerea unei bunastari umane maxime impreuna cu un model optim de consum" in de-acum celebra sa carte The Turning Point, recent tradusa la noi sub titlul Momentul adevarului. Stiinta, societate si noua cultura, Ed. Tehnica, Bucuresti, 2004. (pentru citat, p.221).
Singurele valori respectate in cadrul sistemului economic actual sint cele cuantificabile in termeni monetari. Moneda a devenit un scop in sine, iar calculul monetar ofera posibilitati de cuantificare superioare altor stiinte. Dar ele indeparteaza din sfera economicului distinctiile calitative, dimensiunile sociale, ecologice si psihologice ale vietii umane. Astfel, prapastia dintre teoria economica si realitatea economica se largeste, economistii elaborind modele cu cit mai elegante, cu atit mai irelevante. Inca in 1972, adresindu-se Asociatiei Economistilor Americani, Milton Friedman transa cu sinceritate: "Consider – spunea el – ca economistii au facut in ultimii ani un rau imens – societatii in general si profesiunii noastre in particular – pretinzind ca putem oferi mai mult decit sintem capabili sa oferim".
Actualul cadru conceptual al analizei economice dateaza de mai bine de o suta de ani, fara sa se adapteze structurilor sociale si tehnologice in schimbare. Este necesara, deci, o schimbare de paradigma, care s-a petrecut in alte domenii, cea carteziana fiind inlocuita cu una holista, corespunzatoare evolutiilor parcurse in stiintele naturale. Economia trebuie disociata de cultura de tip senzorial impusa la sfirsitul Evului Mediu european in toate stiintele sociale, cultura ale carei valori preponderent imorale (in primul rind crisparea pe bunastarea materiala, de unde egoismul, lacomia, mindria, avaritia s.a.) s-au tabuizat dezumanizant, inlocuindu-le pe cele crestine.
Se utilizeaza tot mai insistent metode si tehnici matematice in economie, in incercarea de a-i conferi acesteia un statut si o metodologie similare stiintelor naturale, cum ar fi fizica, bunaoara. Karl Popper a fost unul dintre cei mai cunoscuti sustinatori ai unei unitati metodologice a tuturor stiintelor, invocind criterii care tin de cauzalitate, predictie si verificare, deci de asa-zisa metoda ipotetico-deductiva. Din acest punct de vedere, economia nu mi se pare o stiinta "popperiana", ea neavind legi universale, obiective si perene, similare celor din fizica. Cunostintele de natura economica nu conduc la formularea de legi unanim acceptate, ci la instituirea de mecanisme, adica de relatii partiale si temporare ale anumitor ipoteze si concluzii particulare, valabile intr-un mediu foarte schematizat. Iar valabilitatea empirica a unor astfel de mecanisme este invalidata atit de natura comportamentelor reale ale indivizilor, cit si de contextul social si institutional in care acestia actioneaza, individualismul exacerbat daunind comunitatii.