Monstrul jignit

Zilele trecute am asistat, prin intermediul presei,
la un schimb de replici dintre prefect si dl.
Astarastoae, seful local al Colegiului Medicilor.
La nemultumirile prefectului fata de mizeria si
coruptia din spitalele Iasului, dl. Astarastoae a
replicat ca medicii nu sint in subordinea
prefectului. Dl. Astarastoaie are dreptate:
prefectul nu este seful medicilor. Problema este
ca prefectul vorbise, pe cit imi dau seama, de
spitale si nu de medici, iar spitalele sint probabil
printre primele responsabilitati ale unui prefect.
Cel putin asa ar trebui sa fie.
Evident, nimeni nu-si face iluzii ca un control
al prefectului in spitale ar schimba ceva esential
din ingrozitoarea stare in care se afla
majoritatea spitalelor din Iasi. Pot sa jur ca nici o
suta de controale n-ar ajuta prea mult in
circumstantele actuale. Sistemul nostru sanitar
are o alta problema decit controalele
administrative: absenta controlului social,
respectiv, cel din partea contribuabililor. Iar
prefectul are un slab mandat din acest punct de
vedere.
Ceea ce, insa, m-a uimit in replica dlui
Astarastoae, daca presa a relatat exact, este
identificarea spontana intre spital si medic, intre
probleme administrative ale unui spital si
problemele de ordin strict medical, dar mai ales
sentimentul sau ca profesiunea de medic ar fi
victima unei agresiuni. Este drept ca oricine are
nefericirea ultima de a patrunde intr-un spital din
Romania nu poate sa nu constate imediat ca dl.
Astarastoae are dreptate: in acest moment,
spitalele sint facute pentru corpul medical, si nu
pentru pacienti. Organul bate functia, cum s-ar
spune.
Aproximativ acelasi tip de problema pare sa fi
fost si sursa actualei polemici intre corpul
judecatoresc si presedintele Basescu. O mie
sase sute de judecatori au protestat fata de
acuzatiile presedintelui Basescu la adresa
situatiei din justitie, ceea ce este un fapt
neobisnuit in Romania, unde judecatorii pareau,
in general, discreti, daca nu supusi. Faptul ar
trebui sa ne bucure, intrucit poate fi semnul unei
maturizari reale a corpului. Pe de alta parte,
este, de asemenea, neobisnuit ca un sef de stat
sa se refere in acesti termeni la corpul
judecatoresc. In general, din motive foarte
diferite, in statele democratice, problema justitiei
este un tabu. Mai ales pentru ca puterea
judecatoreasca nu este de fapt o putere de
aceeasi natura ca si celelalte, iar apoi pentru ca
in acest fel se poate deschide o teribila cutie a
Pandorei, respectiv, delegitimarea actului de
justitie.
Cu toate acestea, critica dlui Basescu este
nu numai legitima, corecta, dar si salutara. Dintre
toate corpurile profesionale din Romania,
judecatorii par a fi in acest moment categoria de
bugetari cea mai bine platita si protejata. Un
judecator devenit independent este pe cit de
puternic, pe atit de greu de controlat de catre
societate. In contrapartida, serviciile pe care le
fac acestia nu par a fi de aceeasi calitate, daca
este sa ne luam dupa statistici (printre altele,
numarul de plingeri admise la CEDO ne
plaseaza pe locul trei, dupa Rusia si Turcia!).
In plus, corpul judecatorilor este unul dintre
cele mai conservatoare, daca este sa ne
raportam numai la vehementa opozitie fata de
reformele ministrului Macovei ori la compozitia
(a fost aleasa pina si Maria Huza!) si
comportamentul CSM (sa ne amintim numai de
recenta sfidare a opiniei publice in chestiunea
modului de alegere a presedintelui sau!), rezultat
evident al unei inertii corporative greu de
acceptat. Asa cum dl. Astarastoae se bate cu
evidenta (faptul ca spitalele arata groaznic,
pentru ca sint prost administrate!), la fel corpul
judecatoresc vrea sa ignore starea justitiei.
Fie si pentru ca dl. Basescu nu s-a referit la
o speta anume, demersul sau nu este, probabil,
anticonstitutional. Dar acest conflict generat de
doua rele egale, populismul prezidential si
corporatismul judecatorilor, ascunde o problema
mai adinca. Probabil ca dl. Basescu abuzeaza
de calitatea sa de reprezentant al cetatenilor.
Faptul ca are suportul majoritatii nu-i da un drept
special in a critica justitia. In plus, gestul poate fi
cu doua taisuri. Din pacate, insa, pare a fi
singura portita prin care societatea poate limita
abuzul de independenta al corpului judecatoresc.
In acelasi timp, problema acestui tip de
interventie este ca personalizeaza institutiile:
creeaza precedente fara sa rezolve situatia pe
termen lung. Daca se poate spera ca sistemul
medical va fi cindva privatizat si prin aceasta s-
ar putea rezolva pe cale naturala ceea ce nu se
poate rezolva institutional, este limpede ca
justitia nu va fi niciodata privatizata. Astfel ca
restabilirea controlului social asupra acesteia se
poate face, probabil, sub o singura maniera
eficace: curtea cu juri.
In celebra sa carte despre democratia
americana, Tocqueville, care era jurist de
formatie, spune ca curtile cu juri indeplinesc un
triplu rol: 1. educa poporul pentru democratie,
intrucit cel care devine judecator si are decizia
asupra vietii unui om intelege ce este puterea si
limitele acesteia; 2. este o contrapondere la
puterea judecatorilor si a sistemului politico-
juridic in general; 3. cultiva ceea ce el numeste
„spiritul legist”, respectul pentru lege si interesul
pentru aceasta, respectiv, un etos al legalitatii.
Ar mai fi ceva: curtile cu juri legitimeaza
actul de justitie atit din punct de vedere
democratic, al opiniei majoritatii, deci, cit si
moral, caci orice sentinta juridica, sursa de drept
in sistemul de common low, este mereu
asociata cu o dezbatere morala in sinul
societatii. In acest fel, legea nu mai este doar
creatia elitelor, iar cetateanul o simpla fictiune,
utila demagogilor, celor satui de Romania, si
aplicantilor la programele europene de educatie
civica.