Mrs. President

marți, 15 ianuarie 2008, 21:39
5 MIN
 Mrs. President

Victoria doamnei Hillary Clinton, in preliminariile electorale (pentru desemnarea candidaturii democrate) de saptamina trecuta, din New Hampshire, a surprins intrucitva opinia publica internationala, care vedea/vede in ea doar o politiciana mediocra, parazitind popularitatea sotului sau. Prejudecata vine, de fapt, dintr-o insuficienta cunoastere a personalitatii primei femei aspirante la candidatura suprema in statul american. In 2003, fosta "prima doamna a Americii", Mrs. Hillary Rodham Clinton, si-a publicat autobiografia, un volum urias, de aproape 600 de pagini (format mare!). Marturisesc sincer ca am privit cu neincredere giganticul tom atunci cind mi-a cazut in mina. M-am temut ca, in spatele titlului pretentios, se afla o justificare semilacrimogena si semiadevarata a incidentelor scandaloase pe care actuala senatoare de New York le-a traversat in timpul mandatului prezidential alaturi de (si, mai ales, datorita) sotul(ui) sau. De aceea, probabil ca, in anumite conditii, as fi tratat cartea cu indiferenta. Am depasit totusi prejudecatile si am trecut la lectura. Motivul real al curiozitatii a fost o experienta personala traita in urma cu paisprezece ani pe tarim american. Prin mai 1994, spre sfirsitul anului universitar, daca nu chiar la inceputul vacantei de vara, am facut o excursie de citeva zile in muntii Chiricahua ai Arizonei, impreuna cu un bun prieten, profesorul John Harmon McElroy. Batrinul era/este republican, admirator al lui Reagan si sustinator firesc, in 1992, al lui Bush-tatal. Nu am facut niciodata, se intelege, selectii politice in prieteniile mele cu yankeii. Am relatii strinse cu oameni din ambele tabere, reusind cu succes sa le fiu confident al inflamarilor politice si amicilor democrati si celor republicani. A trebuit insa sa observ, fortat de imprejurari desigur, anumite componente tipologice ale categoriilor amintite. Bunaoara, am sesizat ca democratii, in liberalismul lor rafinat, sint buni companioni la discutiile vesele (construite pe subtilitati ironice), avind simt al umorului si deschidere spre experiment. Republicanii, dimpotriva, prefera tonurile serioase si molcome, revelind un mare cult al traditiei. Ca sa fiu exact, republicanii sint genul de persoane cu care ti-ar placea sa petreci Ziua Recunostintei si Craciunul, iar democratii oameni cu care ai vrea sa te duci la Revelion. Democratii sint ghidusi si expansivi, republicanii gravi si asezati. Un astfel de republican se dovedise John McElroy, pater familias impozant, cu patru copii adulti si vreo opt nepotei.

Cind am ajuns la casa lui din creierii muntilor Chiricahua, profesorul si-a scos palaria de latifundiar sudic, s-a asezat comod in fotoliu, apoi a deschis televizorul (pe CNN), invitindu-ma sa iau loc si sa urmaresc ceea ce urma sa fie – ma anunta el – "evenimentul politic" al anului. Stiam deja ca, in acea dupa-amiaza, Nelson Mandela avea sa fie investit presedinte al Africii de Sud si tindeam sa fiu de acord cu profesorul. CNN-ul si-a inceput transmisia cu imagini de la sobra ceremonie – populata cu o multitudine de sefi de state si de guverne (eu, dupa un an de americanitate, cautam prin multime, cu nostalgie, zimbetul lui Iliescu ori macar grimasa inefabila a lui Vacaroiu). Mandela, in centru, afisase demnitatea eroului national. In imediata lui apropiere statea doamna Clinton, eleganta, distinsa, simpatica. Camerele insistau, in egala masura, asupra ei si a protagonistului, oarecum straniu, luind in considerare greutatea politica a momentului si inadecvarea probabilelor sugestii mondene. Intr-un tirziu, misterul s-a risipit. Hillary a fost invitata sa citeasca un discurs. Nu unul oarecare, ci chiar speech-ul sefului de la Casa Alba si nu dintr-o postura oarecare, ci din aceea de "reprezentanta a presedintelui american" la solemnitate (nu mai retin exact motivul absentei lui Clinton). Dupa incheierea lecturii, McElroy – care tacuse pina atunci cu o anumita severitate – a spus, cu voce joasa, vizibil marcata de minie, ca "aceasta femeie insetata de putere va avea un impact malefic asupra Americii". "Nocivitatea" ei de "demon cu zimbet angelic" va face "rautatea sotiei lui Ceausescu" sa para doar "o joaca de copil". Am gesticulat ambiguu, fara sa indraznesc sa comentez. Mi-am dat seama, mai intii, ca prezenta d-nei Clinton la ceremonie fusese de fapt, pentru profesor, "evenimentul anului" (si nu investitura lui Mandela), iar, apoi, ca nicaieri in lume nu poti glumi cu patimile politice. Tacerea imi era cu atit mai apasatoare cu cit – desi trecut prin douazeci si unu de ani de "maternitate" fortata elenoceausista – nu am fost atunci deloc infrigurat de prestatia lui Hillary in Africa de Sud. Ba mai mult, in mod absolut paradoxal (considerind presiunea psihica exercitata de McElroy), imi placuse teribil de tare.

Anii au trecut si "doamna de fier" a Americii a devenit tot mai tacuta, ca urmare a situatiilor penibile in care a intrat – prin erori neverosimile – importantul sau sot. In Living History (autobiografia amintita), ea vorbeste din nou. Nu oricum, ci in acelasi stil elegant si impunator care a consacrat-o acum paisprezece ani la faimoasa solemnitate din Africa de Sud. Interesant mi se pare faptul ca Hillary Clinton provine dintr-o familie de republicani, fiind ea insasi, in tinerete, o ferventa activista a celor care trec astazi drept "conservatorii" Lumii Noi. Miscarea catre democrati (chiar cu "antecedente" ideologice si comportamentale) s-a facut tradiv, sub influenta scolii de la Yale si, cu precadere, a colegului (din campusul din New Haven) Bill Clinton. Parintii si fratii d-nei Clinton au toate atributele unei middle class family din anii ’50. Baietii sint incurajati sa-si construiasca mici afaceri pentru a-si consolida, ulterior, vieti domestice prospere, iar fata este impinsa, discret, catre postura marginala a femeii clasice americane (devotata casei si cu prea putine initiative sociale sau personale). Initial, intr-o formula mai curind neconstientizata, apoi tot mai ostentativ si dinamic, tinara Hillary iese din tiparul prestabilit, implicindu-se in vita activa. Politica o atrage irepresibil inca din anii liceului. Participa la conventii, face sondaje pentru republicani, se fotografiaza cu lideri ai partidului, studiaza si isi expune propriile pareri. Universul inconjurator incepe sa capete contur pentru militanta juvenila numai in masura in care dezvaluie componente sociale si politice. O mica wokoholic pare sa intre pe scena republicana, agitind autoritatile locale si mingiind orgoliul tatalui (fost combatant in marina americana) care tine portretele liderilor right wing in dormitorul personal. La Yale insa, destinul tinerei se schimba. Intilnirea cu Bill Clinton o impinge catre tabara democrata, iar anii alaturi de abilul politician o invata toate tehnicile de supravietuire ale lui zoon politikon. Sper ca ele sa-i fie utile astazi, in lupta istorica in care s-a angajat. Sa recunoastem, nu este si nici nu va fi la indemina fiecarei generatii sa vorbeasca de o Mrs. President in Statele Unite!

Comentarii