Noul Leviathan

Un rol special in orice analiza stiintifica actuala trebuie destinat Noii economii a cunoasterii sau a informatiei, politicilor inovatiei, revolutiei IT and C. Economicul e perceput – vezi si Georgescu-Roegen, Legea entropiei si procesul economic – ca o sinteza indestructibila intre energie, substanta si informatie, cu un accent particular pe economia speculativa si pe neteconomie, fenomene ce fac ca puterea sa treaca de la state catre piete, de la Gemeinschaft la Gesselschaft. Structurile de cunoastere (knowledge structure) reprezinta, alaturi de finante, principalele forte ale dezvoltarii economice, caracterizate de o dinamicitate superioara si o mare flexibilitate in actiune.
Toate acestea reclama cu necesitate, ca side-effect, aparitia unor autoritati capabile sa guverneze la nivel global. Binele si mai binele nostru in continuare, ca indivizi si ca societate, depind tot mai putin de resursele materiale la dispozitie si tot mai mult de institutiile pe care vom sti sa ni le oferim, de o noua rinduiala institutionala capabila sa sustina dezvoltarea, dimensiunea institutionala a globalizarii fiind pina acum neglijata, veriga slaba in sistem. Aceasta prezentare a problematicii dezvoltarii in conditiile globalizarii are o importanta deosebita, propunind practic o noua balanta a dezvoltarii, cu accent pe capitalul uman si institutional.
A doua tendinta majora a lumii contemporane, alaturi de globalizare, este cea opusa, dar complementara, de regionalizare, de localizare, de organizare a vietii economico-sociale cit mai aproape de individ si de nevoile sale, de fragmentare multicolora, relevind astfel multidimensionalitatea politicilor dezvoltarii. Aici se poate inscrie eterna si fascinanta noastra tranzitie postcomunista, subdezvoltarea noastra durabila, intr-o lume marcata de globalizare, de fenomene de integrare crescinda, de revolutia tehnologica si de criza financiara actuala. In contextul politicilor si masurilor de dezvoltare regionala prezentate pentru tara noastra, poate n-ar fi rau sa se analizeze si oportunitatea unei noi organizari administrativ-teritoriale, pentru optimizarea cadrului dezvoltarii si cresterea capacitatii de absorbtie a fondurilor comunitate.
In termenii lui David Held (Transformari globale), nu ma declar un hiperglobalist, dar nici un sceptic, ci mai curind un transformativist, pe urmele unui Manuel Castells, Antonny Giddens, sau James Rosenau, acestia evidentiind transformarile multiple si profunde ce afecteaza intens viata economico-sociala, politica (suveranitatea nationala, in primul rind), cultura (emergenta culturii worldiste si crepusculul multor identitati culturale sau spirituale, mai mult sau mai putin izolate), cresterea interdependentelor, a interrelationarilor, asa-numitul „maniheism al globalizarii”, dualitatea inclusi-exclusi, cistigatori si pierdanti ai unui proces de polarizare excesiva a bogatiei, si alte mituri fondatoare ale fenomenului complex al mondializarii. Depasind sau actualizind etapizarea cresterii economice propusa de Rostow in Etapele cresterii economice (1960), vorbim despre o noua etapa, a Noii economii a informatiei, etapa pe care eu as numi-o, insa, a Globalizarii si Noii economii, denumire mai cuprinzatoare.
Aceasta „noua dezordine mondiala” (Tvetan Todorov) cere o noua viziune asupra lumii. Daca „totul e complex”, cum afirma Edgar Morin, avem nevoie, pentru intelegere, de o viziune pe masura. Asa-zisul „consens washingtonian”, care a asigurat victoria asupra comunismului si guvernarea lumii in primii ani de dupa „sfirsitul istoriei”, nu mai este valabil astazi, in sensul ca nu mai ofera mijloace de gestionare eficienta a conflictelor. Aparitia lui homo globalis, cu identitate transmisibila pretutindeni in „satul global”, despre care vorbea Marshall McLuhan cu mai bine de douazeci de ani in urma, si a noilor mize conflictuale, viteza nemaiintilnita cu care se desfasoara evenimentele, precaritatea functionarii institutiilor si lipsa de control asupra proceselor, ca si o seama de provocari pe care omenirea nu le-a mai cunoscut, par sa-i dea dreptate lui Robert Kalpan, care avertiza ca ne indreptam catre anarhie sau catre ceea ce Nicolae Georgescu-Roegen ar fi numit „un nou ciclu entropic”.
Problema fundamentala e cum sa construim o lume si libera, si sigura. Obiectivul propus pare sa fie un capitalism global functional. Este el si posibil? Capitalismul a fost pina acum un fenomen national, nu a fost global niciodata. Ceea ce ni se propune reprezinta un salt conceptual cuantic: armonizarea, chiar uniformizarea, diferitelor modele sau tipuri de capitalism si impunerea unui model unic. Piata dicteaza aceste evolutii, ea disciplineaza guvernele, si nu invers. Dar. Asa cum atentiona Karl Polanyi in Marea transformare, piata nu poate functiona pe termen lung in afara unor relatii sociale, institutionale si politice adecvate.
Este, deci, posibil capitalismul global? Sau transformarile in curs vor conduce catre un nou sistem economic si social? Exista un paradox demn de a fi sesizat in aceste desfasurari: pe de o parte, se doreste liberalizarea tot mai accentuata a tuturor aspectelor vietii socio-umane, pe de alta parte, se doreste controlul procesului. Or, cele doua sint incompatibile. Toata lumea pare ca se lupta cu toata lumea si supravietuieste cel mai apt. Puterea trece dinspre politic spre economic, spre finante, informatii si medii de comunicare. Ia nastere un Leviathan corporatist, care actioneaza sinergic cu mediile politice, academice si comunicationale, la nivel global.