O enorma prostie

Subtitlu

vineri, 15 iunie 2007, 18:16
4 MIN
 O enorma prostie

Dintr-o nota publicata in numarul de joi al „Ziarului de Iasi" aflam pretioasa stire ca in data de 14 iunie au conferentiat la Casa de Cultura a Municipiului trei ilustri cunoscatori ai biografiei eminesciene. E vorba de doamna Doina Rizea, director al editurii Floare Albastra si de domnii Nicolae Georgescu si Al. Dobrescu, critici si istorici literari. Tema conferintei, exprimata dubitativ, suna dupa cum urmeaza: „A fost asasinat Eminescu?" Raspunsul precis la o atare grava chestiune presupune, desigur, oarecari abilitati detectivistice din partea conferentiarilor. Doamna Rizea nu a scris, pina astazi, nimic notabil. Dl N. Georgescu s-a ocupat de manuscrisele eminesciene si a facut oarecari ipoteze cu privire la ultimii ani de viata ai poetului. Dl Dobrescu a comis, pe vremuri, un scurt pamflet cu privire la Maiorescu. Nimic mai mult. Discutia are un aspect de ieftin si strident senzational. Rezultatul ei, oricare ar fi fost raspunsul, este nul.
Biografia lui Eminescu a fost, pina astazi, pretext pentru doua tipuri de elucubratii. Prima e de natura psihanalitica si priveste „sexualitatea deviata" a poetului. Nu e locul sa ma ocup de ea. A doua, de natura politista. Ambele se cuvin reprobate cu tarie. Intii de toate, din lipsa probelor. Nu exista documente care sa ateste comportamentul erotic anormal al lui Eminescu, vreo pulsiune morbida, pe de o parte. Si nu exista documente credibile care sa sprijine „asasinarea" lui Eminescu, pe de alta. In al doilea rind, din pricina calitatii submediocre a „biografilor". In ultimii ani, a inflorit o manoasa literatura cu iz de „policier", care neaga doua evidente. Prima evidenta se refera la insasi maladia lui Eminescu. Poetul, sustin improvizatii nostri detectivi, a fost, si dupa criza din 28 iunie 1883, perfect sanatos. Si-a continuat activitatea poetica si chiar publicistica (sub pseudonim). Internarea lui periodica in ospicii a avut un motiv eminamente politic. Ziaristul Eminescu trebuia anihilat. Cu orice pret! Artizanul acestei nemiloase „eliminari" a fost insusi Maiorescu. In concluzie: Mihai Eminescu e victima unei monstruoase coalitii iudeo-masonice. Cauza acestei persecutii o reprezinta, desigur, publicistica politica a poetului. Care e, in opinia unuia dintre deliranti, mult peste valoarea poeziei sale. Aceasta e a doua evidenta pusa in cauza de „biografi". Citez o astfel de enormitate: „Maiorescu a scindat opera eminesciana (prin volumul de versuri, publicat la sfirsitul anului 1883, n.m.), limitind-o la poezie. Din acel moment si pina in zilele noastre, Eminescu este cunoscut de toata lumea drept marele poet…, stergindu-se aproape complet opera sa ziaristico-politica, opera cu mult mai valoroasa si mai bogata decit opera sa poetica". Sic!

Asadar toti cei care pretuiesc poezia lui Eminescu se insala. Mai importanta, mai fecunda e proza lui politica. Aceasta pretinsa eroare l-a impins pe un G. Calinescu sa scrie (exaltat, nu-i asa?) la sfirsitul biografiei poetului: „Astfel se stinse in al optulea lustru de viata cel mai mare poet pe care l-a ivit si-l va ivi vreodata, poate, pamintul romanesc. Ape vor seca in albie, si peste locul ingroparii sale va rasari padure sau cetate, si cite o stea va vesteji pe cer in departari, pina cind acest pamint sa-si stringa toate sevele si sa le ridice in teava subtire a altui crin de taria parfumurilor sale".

Si daca Eminescu nu a murit de moarte buna, cum pretind adeptii „asasinatului", care a fost, totusi, pricina sfirsitului sau prematur? Raspunsul e simplu: Eminescu a fost otravit. Se stie ca medicii vremii (dar si Maiorescu) au crezut cu tarie intr-o infectie luetica a poetului. Pentru a o neutraliza, Eminescu a fost supus unui tratament (eronat), constind intr-o serie de bai cu mercur. Acesta era tratamentul curent in epoca. Dar daca Maiorescu si medicii au crezut in sifilis, asasinatul cade. Sau macar premeditarea lui. Din nou, nu exista documente indiscutabile cu privire la acest tratament. Nu s-au pastrat prescriptiile medicale (daca au existat vreodata). Ne putem baza numai pe conjecturi. Si, fireste, pe fantezie. Care nu lipseste deloc detectivilor de astazi. Citez din nou: „Eminescu a fost scos din viata politica si declarat nebun pentru ca atitudinea lui pentru unirea tarii-mama cu Ardealul nu era bine vazuta de conducerea de atunci a Romaniei, de junimistii P.P. Carp si Titu Maiorescu… Maiorescu l-a potolit, fabricindu-i nebunia si scapind astfel de o voce periculoasa, care il contrazicea tot mai des. Evident ca la baza asasinarii lui Eminescu a stat francmasoneria si evreimea care se simteau in pericol…". Am reprodus intocmai si aceasta elucubratie, care contrazice nu numai gramatica, dar si bunul simt.

Prin urmare, tot ceea ce stim despre relatia dintre Maiorescu si poet, despre solicitudinea criticului junimist fata de bolnav, din cartile unor E. Lovinescu („T. Maiorescu si contemporanii lui") sau G. Calinescu („Viata lui Eminescu") e perfect fals. Eminescu a fost asasinat. Iar asasinul e tocmai Maiorescu. Mai e nevoie sa spun ca intreaga ipoteza e o enorma prostie?

Comentarii