O intalnire cu Urmuz

  Pe Demetru Demetrescu-Buzau l-am intalnit langa poarta, la intrare in parcul Herastrau, nu departe de Arcul de Triumf, sub care vantul adusese un convoi de frunze moarte. Era o dupa-amiaza de toamna cenusie, strajuita de un soare imens, rosu, ce atarna peste copacii sinilii. Infasurat in parpalacu-mi negru, cu poalele fluturand ca o flamura in peisaj, ma grabeam sa ajung la Targul de carte, unde urma sa asist la lansarea celui mai recent volum al meu, Portrete fara rama, cand am vazut cum imi intersecteaza calea silueta unui barbat destul de tanar, a carui fata mi se parea cunoscuta. Ceea ce imi atragea atentia era nu atat cararea pe mijloc, facuta impecabil, nici mustata subtire rasucita-n sus, cat sprancenele si ochii negri, strajuiti de niste pleoape acoperite de roseata, ce tradau un sir de nopti petrecute fara somn. Barbatul imbracat intr-un pardesiu gri, pantaloni gri, ghete stacojii si palarie mov, de fetru, inainta spre mine tinand in mana dreapta un revolver a carui teava mai fuma inca. Vazandu-l inaintand spre mine, m-am tras cu doi pasi in dreapta, cautand sa-l ocolesc. Abordand un suras trist, dar oarecum intelegator, barbatul inalt, in pardesiu gri, facu la randul sau, doi pasi in stanga, taindu-mi drumul. E de prisos sa spun ca atitudinea sa mi s-a parut bizara. Umerii cazuti, pistolul atarnand neputincios in mana, aveau ceva teatral, si tragic totodata. In timp ce inaintam spre el, mi-am adus aminte de o veche poezie a lui Ursachi, care suna astfel: "Invinsu-m-am insumi,/ striga cel invins de el insusi/ si rob am facut din invinsu-mi.// In clipa aceea invisu-si striga: invinsu-m-am insumi…" Da, mi-am zis, barbatul acesta pare ca s-a invins pe el insusi. Mi-am inchipuit o clipa duelul pe care omul din fata mea l-a avut cu sine insusi. Si-a dat intalnirea la o anume ora, intr-un anume loc, ales cu grija. Cand a ajuns acolo, si-a aprins alene o tigara. A fumat privind indelung copacii desfrunziti, peste care atarna o luna vinetie. Si-a scos ceasul de buzunar: mai erau doua minute, exact doua minute pana la miezul noptii. Atunci barbatul a vazut inaintand spre el o silueta cunoscuta. Si-a bagat ceasul la loc, a scos pistolul din buzunar si cand silueta s-a apropiat la doi pasi de el, a somat-o sa ramana pe loc. Silueta insa a mai facut un pas. Barbatul a ridicat pistolul tintind in gol. Silueta a izbucnit intr-un hohot scurt de ras, s-a oprit pentru moment in loc, apoi cu bratul ridicat si degetul aratator atintit inainte, a mai facut un pas. Stateau acum fata in fata, doua chipuri simetrice, privindu-se intr-o oglinda muta. Barbatul si-a inclestat degetul pe tragaci, dublul sau schitand o grimasa neincrezatoare. Dupa care s-a auzit o impuscatura si barbatul inca tanar, impodobit cu o mustaciora subtire pe obraz, a cazut lunecand incet, ca in somn, pe un covor de frunze moarte. In timp ce imi derulam prin ochii mintii aceasta scena, l-am auzind spunand: "Nu, nu a fost asa, Nichita, lucrurile s-au petrecut cu totul altfel decat iti inchipui…" "Cum altfel?", l-am intrebat. "Nu stiu exact, dar, altfel… Mai simplu. Mai banal… Nu are rost sa exageram, literatura nu duce la nimic bun…" Ca literatura nu duce la nimci bun, o stiam si eu din propria-mi experienta, nu trebuia sa-mi spuna asta Urmuz. De la el vroiam sa aud cu totul altceva. "N-a fost vorba de nici un duel purtat cu mine insumi… Mana s-a ridicat aproape de la sine putere, iar degetul a apasat pe tragaci, cu teama, dar si detasare. Nu pot sa neg, desigur, ca n-am calculat totul dinainte. Fiecare amanunt a fost pregatit si regizat din timp. Si totusi, daca n-ar fi venit impulsul de moment, gestul meu s-ar fi terminat cu un fas. Am simtit insa in mine o forta de-a merge inainte. De a forta portile destinului. Si le-am fortat…" Vazandu-ma ca tac, Urmuz simti nevoia sa adauge: "De fapt, spusesem tot ce aveam de spus. Imi epuizasem repertoriu. Ba chiar lasasem posteritatii si cateva insemnari razlete, inghesuite intr-un cufar ce s-a pierdut. Cu alte cuvinte, imi indeplinisem misiunea pentru care fusesem trimis in lume. Simteam in mine un gol. Un vid existential. Si vidul acesta ma chema la el. Era o chemare ancestrala." "Chemare ancestrala?!", am murmurat. "Da, desigur, chemare ancestrala", spuse Urmuz, strivind cu varful ghetei sale mov mucul de tigara abandonat pe trotuar. Existenta aceasta ma plictisea. Sondasem psihicul si metafizicul. Vroiam sa sondez si-o alta lume…" "Si?" "Si am sondat-o. O sondez si acum…" "Si care-i rezultatul? Concluzia finala?" "Deocamdata n-am ajuns la nici un rezultat si nici n-am sa ajung. Nu exista nici un fel de forta primordiala care sa oblige materia sa se miste in gol. Atomii si astrele se invart de la sine putere, fara scop si fara cauza, perpetuu, de dragul de-a se invarti. Intelegi ce-ti spun?!" "Inteleg", am murmurat. "De aici isi trage radacina si golul launtric pe care-l simtim si ispita de-a aluneca in el…" "Dar raul, maestre, de unde vine raul?!" "Te rog sa nu mi te adresezi cu maestre. Nu sunt nici un maestru. Abia daca am ajuns la grad de ucenic al literelor… Cuvantul acesta imi repugna." "Dar ati facut o adevarata scoala. Eu insumi va sunt profund indatorat." "N-am facut nici un fel de scoala. Totul e opera hazardului. Nimeni nu are datorie fata de nimeni. Eu am vrut sa sfidezi neantul. Am pasit in el ceva mai devreme decat imi era sortit. Desigur, m-am inselat. Mai tarziu citind in palma, am vazut inscrise acolo cu exactitate anul, ziua, ora, minutul si secunda. Ornicul imi fusese implantat in creier si in sange. Celulele mele s-au transformat in niste imense orologii, evaporandu-se din trupul fizic pentru a ascede in cel astral. Si odata ajunse acolo au inceput sa ma exaspereze cu sunetul lor… M-ai intrebat insa despre rau…" "Sigur ca v-am intrebat…" "Te rog, fa-mi placerea sa ma tutuiesti. Simt nevoia sa aud un glas viu… Parca spuneai ca-mi esti dator… Atunci fa-mi placerea asta." Mi-a fost greu sa ma conformez. Aveam un deosebit respect fata de inaintasul meu, dar in cele din urma, m-am conformat, adresandu-ma lui Urmuz cu tu. "Vorbeste-mi despre rau," i-am spus. "Voi repeta ce-am spus in Insemnari. In lume raul e activ, iar binele pasiv. Nu te poti imbata cu el, iar daca te imbeti, deja binele e rau. Am crezut ca legile acestea se aplica doar in lumea existentei, dar am constatat ca si in cea a nonexistentei lucrurile nu stau altfel. Dar, repet, m-am inselat. Universul in care imi e dat sa exist acum e dominat de nonsens." "Draga maestre, i-am spus, nu dispera, poate ca universul in care vietuiesti acum e doar o incercare, o poarta de trecere spre altul mai profund. Faptul ca ti-ai fortat destinul ti-a adus pedeapsa asta." "Dar nu mi-am fortat destinul, spuse afisand un zambet amar, trigonometric, Urmuz. Acesta era destinul meu." "As mai vrea sa-ti mai pun o intrebare. In lumea unde ti-e dat sa vietuiesti acum…" "Aici nu vietuiesti, ci doar plutesti printr-un pasaj fara orizont, plin de reziduri…"?" "Ce fel de reziduri?", am intrebat, in timp ce vantul ridica in aer un vartej de frunze, harsaindu-le pe alee… "Reziduri de ganduri, de gesturi si trairi… Nimic nu e articulat. Totu-i aleatoriu…?" "In lumea ta exista Ismail, exista Grummeer, exista Algazy?" "Exista, cum sa nu existe?! Astfel de prezente seamana peste tot absenta. Acesta-i, de fapt, rolul lor." "Dar palnia lui Stamate?" "Pai, tot universul meu e o palnie, instalata deasupra unui alambic alcatuit din linii, virgule si puncte de suspensie. Intr-un cuvant, zise Urmuz, lumea mea e o palida caricatura a acestei lumi… Eu insumi, cunoscand tot felul de metamorfoze, trec din starea de Algazy, in cea de Grummer si, ma rog, de Fusch. Ei bine, draga poete, toata aceasta compozitie lipsita de sens ma exaspereaza. Am crezut ca scap de ea tragandu-mi un glonte in palaria de sub teasta, pardon, invers, dar n-am scapat. De aceea vin aici in fiecare an, in fiecare dupa-amiaza de 22 noiembrie, ma plimb pe sub Arcul de Triumf, inhalez aerul toamnei, plin de putregaiuri dulci, apoi cand ornicele bat minutul, ora si secunda ce mi-a fost sortita, imi trag un glonte in cap si ma intorc din nou in lumea mea. Sper de fiecare data sa ies din aceasta lume si sa intru in alta in care sa nu am de-a face nici cu Grummer, nici cu Algazy…"