Caută 
4 MIN
M-am intors ieri acasa dupa citeva saptamini de absenta. Era seara, un frig inca incisiv, iar in scara blocului, dupa obicei, o bezna gelatinoasa si lugubra. Daca nu ai lumina la telefon sau o lanterna, te poti lesne ciocni cu vreun vecin sau cu vreun necunoscut. Urc prospectind cu prudenta si infiorindu-ma la contactul cu balustradele – reci si slinoase – pret de citeva etaje. Ditamai casa de zece nivele, locuita pe jumatate, daca nu pe un sfert, usile mofluze inchizind, de regula, asteptari crunte si impersonale, de luni si uneori ani intregi. Lumea e plecata: care la Moscova, care in Italia. Avem, mai nou, si "spanioli", "portughezi", "britanici": te edifica urnele din preajma, pline de cutii care isi declara expres provenienta, prin stampile si tot felul de inscriptii. Se poate incropi un excelent studiu sociologic din simpla lor inventariere, lasindu-te pe mina principiului macedonskian: "Oh, lucrurile cum vorbesc!". Oare ce trebuie dedus din faptul ca printre deseuri figureaza si un chil de parmezan, ambalat in vid si inca valabil? Curios e ca si cotoii nu l-au bagat de seama!
In fine, sint pe palier, pipai peretele cu mina sa nu ma impiedic, deschid usa de la compartiment, apoi dibui sa potrivesc cheia in yala. O procedura care imi ia, am impresia, o vesnicie si ma umple binisor de nervi. Bezna de pe scarile blocurilor noastre ar putea fi, si ea, un capat de investigatie sociologica. N-am facut experimentul, dar stiu ca s-a incumetat sa-l faca unul dintre vecinii mei: a instalat un bec pe palier, un bec simplu, care costa niste eurocenti, acolo, nu-i cine stie ce scumpete sa te duca in ispita, vorba Cartii. Ei, bine, a stat o noapte, poate chiar mai putin, pentru ca doua zi, chiar de la prima ora, nu mai era! La fel se intimpla si daca dai cu matura (ma rog, si cu mopul!): e destul sa te intorci cu spatele si apar un muc de tigara, un cocolos sau niste coji de seminte de floarea-soarelui. Cind, acum douazeci de ani, fondul locativ se privatiza, in cea mai mare parte, pe bonuri patrimoniale (o cacealma la scara nationala, ramasa pina azi un mister), presa si oficialii vorbeau pe intrecute de simtul (cica, resuscitat) al proprietatii. Toti ne preziceau un viitor fabulos. Traiam pe atunci intr-un bloc asemanator. Intre timp s-au intimplat tot felul de lucruri: Lucinschi i-a succedat lui Snegur, ierni (vreo cinci-sase) fara curent si gaze, perioade in care iti ridicai salariul o data la sase, opt si chiar douasprezece luni, Voronin, romanofobie, patrioti prin copaci (celebrele proteste non-stop, organizate de Rosca in centrul capitalei), alegeri locale, alegeri parlamentare, alegeri prezidentiale, alegeri si alegeri; Occident, europenitate – un soi de nesperata dedare cu valorile altei lumi, mai buna cel putin ca rigoare si, indiscutabil, ca eficienta. Adica vremea n-a trecut chiar in zadar pentru cei de-aici: un pospai si tot bifam, macar intrucit priveste atitudinea, aerul inefabil al tinutei. Ce a ramas neschimbat e spiritul scarii de bloc. Copiii nostri s-au facut estimp mari de-a binelea, ne-am procopsit, unii, si cu nepoti, pe strazi nu mai vezi "Jiguli"-uri, ci marci sofisticate; pustii umbla cu iPod-uri (ieri l-am vazut pe unul rasfoind ceva pe un iPad!). Ceva insa in profunzimile mentalului nostru ramine cu indaratnicie in dodiile sale originare: daca poti manevra un celular de o mie si ceva de dolari (dintr-un venit de precupeata!) si, totodata, nu te deranjeaza sa pasesti printre chestii, citeodata, de nedescris; daca reusim sa integram atit de bine tehnologia cu porcaria, trebuie ca nu stim mare lucru despre natura umana: festa cea mai mare poate sa ne-o joace la un moment dat chiar sinele nostru!
Caut cu palma intrerupatorul sa fac lumina, apas – nimic. Inca o data – la fel. Ma duc la alte intrerupatoare – tot aia. Imi amintesc brusc de biletul gasit in usa: il tineam masinal in palma. E de la reteaua locala de distributie: debransat pentru intirziere. N-am nimic de obiectat, e vina mea ca abonat. Dar cind acum un an le-am semnalat o defectiune la contor, care il facea sa se invirta si cind nu aveam nimic pus in priza, mesterii au catadicsit sa apara abia dupa trei saptamini. Capitalism, desigur, dar cu precadere in beneficiul furnizorului, necum al clientului…
M-am gindit, in timp ce imi priveam laptopul si modemul, devenite dintr-o data ridicol de inutile (mai ales in lumina aproximativa a luminarii!), cit de pregatiti sintem pentru… medievalitate? Aiurea, lipsa energiei electrice si a gazului s-ar percepe ca o catastrofa, ar genera isterii, ar mobiliza guvern si administratii locale. Nu si la noi, unde austeritatea cu statut permanent a facut din cetatean un supravietuitor cum nu mai intilnesti. E chiar o intrebare de ce Dumnezeu ne-a diseminat aici, intre doua riuri impasibile, si nu in calea furtunilor…
