Caută 
3 MIN
Prietena si traducatoarea Julia R., aflata in Romania cu o bursa a ICR, a sunat-o zilele trecute pe o germanista din Bucuresti (sa-i spunem doamna X). S-au cunoscut anul trecut la Leipzig, in cadrul unui atelier romano-german de traduceri din poezia lui Constantin Acosmei si a subsemnatei, atelier condus de doamna X si de o profa de acolo. Acum fosta studenta la "romanistica" a venit aici, prin urmare, ca oaspete, a crezut de cuviinta ca e musai sa o salute pe universitara din capitala.
Trebuie sa va spun din start ca Julia, pentru cei doar citiva ani de cind s-a specializat in romana, o vorbeste incredibil de frumos si de bine; atit de frumos si de bine incit, la un contact superficial, grabit, nu prea te prinzi ca e straina. Trebuie sa va mai spun, de asemeni, ca-i place mult limba noastra: ca dovada, vorbeste adesea romaneste chiar cu compatrioatele specializate in domeniu, cu o prietena aromanca din Albania – rezidenta in Germania – sau cu un lingvist neamt rezident la Viena. Peste toate, avind stofa de profesionista, Julia nu vrea sa rateze nici o ocazie de a vorbi la noi in tara romaneste, deci vrea sa foloseasca la maxim, nemteste timpul sederii in Romania pentru a-si perfectiona cunostintele lingvistice.
Asa se face ca tinara mea prietena i-a vorbit doamnei X la telefon in limba romana. La inceput, doamna i-a raspuns tot romaneste, dar, cind s-a lamurit cine e la celalalt capat al firului, a schimbat pe neasteptate limba de comunicare, tinind-o pina la finalul convorbirii numai pe nemteste, spre surprinderea Juliei. La rindul meu, auzind ulterior povestea, am fost la fel de mirata: intotdeauna mi se pare de neinteles un asemenea gest. Mai intii, pentru ca eu cred ca nu se face sa ignori limba in care te interpeleaza cineva, schimbind-o fara a conveni de comun acord un astfel de lucru. Apoi parca detectez o urma de lipsa de ospitalitate in asta: un strain iti vorbeste in limba ta, iar tu, in loc sa fii flatat sau, ma rog – daca e prea tare cuvintul -, sensibilizat de o asa reverenta, schimbi "instrumentul de comunicare", facindu-l pe celalalt sa se intrebe cu ce a gresit. Pe linga astea, parca era si o urma de lipsa de tact pedagogic la cu adevarat distinsa profesoara bucuresteana: o tinara "romanista" nemtoaica a venit in patria limbii romane pentru a o auzi, a o vorbi, a o simti prin toti porii, iar profesoara romanca nu e receptiva la o asemenea, atit de normala, dorinta a interlocutoarei sale.
Anul trecut, un roman (de profesie tot germanist), aflat intr-o misie culturala in Germania, mi-a spus ca aceeasi doamna X, cu care a corespondat pe mail, i-a impus ca limba de comunicare germana, socindu-l, pur si simplu. L-am crezut. N-a stiut nici el sa gaseasca o explicatie pentru o atit de neobisnuita intimplare. Cum n-a stiut nici Julia, care a fost contrariata si cu alte ocazii: de pilda, la cursurile de vara ale Universitatii din Iasi sau din Berlin, la care niste profesori romani au preferat sa vorbeasca in engleza sau germana, si nu in romana, cum s-ar fi cuvenit cu o asistenta formata din "romanisti".
Nici eu nu inteleg, dar m-ar interesa motivele pentru care unii compatrioti ai nostri prefera o alta limba de comunicare in locul limbii materne, in situatii care nu le impun acest lucru, ba, dimpotriva. Fiindca nu pot sa accept explicatii ca… ura de sine ori snobismul – mi se par prea la indemina, deci prea ieftine.
