O proba de logica si expresivitate

  Stiu ca in cele din urma o sa-mi fring gitul, dar nu rezist tentatiei sa prezint aici o carte (o cartulie, de fapt, pentru ca e putin mai mare decit un I-Phone: cine stie daca nu premediat, Doamne, iarta!), pe care am citit-o noaptea trecuta, cu – o spun afundindu-ma voluptos in cliseu – sufletul la gura. Pe bune! Senzatia e aceeasi pe care ti-o procura lectura unui roman detectivistic: de curiozitate impenitenta, de asteptare febrila, de redimensionare hipnotica a detaliului; tot tacimul, adica, care transforma zabava intr-o aventura palpitanta printre idei, meandre, silogisme etc. Chit ca, pacatosul de mine, nu m-am dat pina acum in vint sa citesc un asemenea gen de literatura (nici nu l-am prea gustat: de ce sa nu fiu sincer?), rasplata mi-a fost invers proportionala ezitarilor, mirsavei porniri de respingere, ignobilului scepticism derivat dintr-o – uite ca abia acum inteleg cu adevarat – grotesca specializare a lecturii. Dar, vai!, nu poti citi numai romane. Nu-i cu putinta (fara, bineinteles, sinistrul rabat de unilateralitate) sa-ti arondezi circumvolutiunile doar la critica, fie si subintelegind, prin asta, Negoitescu, Bahtin ori Thibaudet. Dupa cum nu poti citi, fara sa te ia balamucul in catare, numai si numai literatura de partid (cum aproape ca ne-a deprins recent incheiatul scrutin: plini ni-s inca peretii de „principii doctrinare" si de chipuri mesianice!) sau diversele din paginile finale; ori Harry Potter si ce mai e la ordinea gustului mondial. Un echilibru interior si o perceptie clara (plus discernamintul din care aceasta urca) se obtin doar dintr-o benefica alternanta (ma rog, suprapunere, mixaj, melanj…) a domeniilor. Specializarea dezumanizeaza si singura sansa de mentinere a omenescului este cultivarea enciclopedismului, orgoliul omniscientei…

Asta ar fi, pentru mine, unul, achizitia de profunzime cu care se lasa Biserica si scoala in politica Rusiei de la Lenin la Kuraev. Lectie de religie pentru politicieni (Editura Cathisma, Bucuresti, 2010), cel mai recent volum de ieromonah Savatie Bastovoi. Laici haituiti de nevoi sau ahtiati dupa agoniseala, ce ne spune – daca ne spune! – o vorba ca „antiecumenism"? Lasa ca de globalism am auzit si parca i-am dibui si intelesul cu „anti…". Dar „miscarea ecumenica" e pentru multi un lant de foneme, ceva intre onomatopee si, sa zic, aliteratie: o notiune obscura sau de-a dreptul ininteligibila. Pe urma: citi (ma refer in primul rind la zona de unde va scriu, desi intrebarea poate fi proiectata in orice directie) sint apti sa distinga in mod curent (si competent!) intre sentimentul religios si politica? Pe citi i-a strafulgerat banuiala ca in culisele evlaviei marsaluiesc bocanci si se aud strigate guturale? Cine stie (sau macar banuieste) ce teribila valoare de manevra o are raportul turmei cu instantele celeste? Imaginea noastra despre Biserica se rezuma, adesea (si aproape exclusiv, din pacate), la odajdiile popesti si la babutele venite sa aprinda luminari: o carte postala vidata de o mare profunzime, ca si de o fascinanta complexitate.

Pedagogic vorbind, cartea monahului insoliteaza o perceptie schematica. Propriu-zis, este o investigatie la singe a campaniei de introducere a religiei in scoli, campanie care – deloc intimplator! – „a coincis in Moldova si Rusia"; care, de departe, „este o initiativa a Guvernului Putin" si care e „suspecta tocmai din cauza grabei cu care se face si a felului in care se impune". Cu un diacon bun de gura in centru (Andrei Kuraev, acesta cu o Catedra de ateism stiintific la CV!); cu Putin, Patriarhul Kiril si presedintele Medvedev, pe de o parte; cu premierul Filat, vladica Vladimir, Piotr Lucinscki, fostul presedinte al Republicii Moldova si, daca nu stiati, aflati acum, „protectorul lojii masonice la Chisinau, om de mare influenta in spatiul ex-sovietic din pricina bogatiei sale si a pozitiei in loja"; cu Teodor Baconschi, Marius Lazurca si, in fine, cu „Timpul" – pe post, previzibil, s-ar zice, de coada de topor a Moscovei (p. 61) – pe de alta, demersul ieromonahului e o proba stralucita de logica si expresivitate in acelasi timp (competenta se subintelege!). L-am aclamat, blamat, ironizat sau, pur si simplu, sictirit toamna trecuta pe Pasat, pretinsul luceafar al Ortodoxiei, dar adevarata problema, zice parintele, nu e reinsertia religiei ortodoxe in scoli: „Biserica se poate descurca si fara asta. Adevarata problema este sucirea adevarurilor ortodoxe si inlocuirea lor cu pseudovalori de tip comunist si masonic"…