Caută 
4 MIN
Va rog sa cititi cu atentie urmatorul poem: "Lucratori care va puneti sorturi de piele / Si va suflecati minecile camasii, / Dezgolind bratele vinjoase, / Fochisti minjiti de funingine care aruncati / Cocs sub furnalele pline de aliaj fierbinte / Vin la voi sa lucrez in acord. / Platiti-mi si mie simbrie / Ca sa cint duduitul cuptoarelor, / Si fumul ce iese pe cos. / Mecanici ai cailor ferate, / Luati-ma si pe mine pe locomotiva, / Mestesugul meu nu e fara folos, / Dati-mi salariul unui frinar. / Cind trenul alearga pe linie, / Facind sa fuga inapoi padurile si aripile podurilor, / Voi cinta suierul masinii, / Scinteile risipite-n vint. / Tarani care porniti tractoarele pe ogor, / Tirind dupa ele mari pluguri, / Tarani care indemnati boii din plesnituri de bici / Pe linga carele pline cu dealuri de fin, / Vreau sa va dau o mina de ajutor, / Platiti-ma ca pe oricare zilier / Ca sa va cint rasaritul soarelui / Si berzele ce stau intr-un picior". El se intituleaza Poetul cautind de lucru si a aparut la Havana, intr-o revista cubaneza de cultura, in urma cu aproximativ cincizeci si cinci de ani. Versiunea romaneasca apartine lui G. Calinescu si a fost folosita de celebrul critic intr-un text publicistic de-al sau (Muncitorimea si cultura), tiparit in Natiunea (nr. 355) din 3 februarie 1949.
Nu imbecilitatea poeziei ma intereseaza propriu-zis si nici asocierea numelui lui Calinescu cu o asemenea traducere "de anvergura" nu constituie un subiect demn de atentie. Toata lumea stie, macar din carti, cum se scria pe atunci in lagarul socialist. Mai mult, se cunoaste, in general, faptul ca, dupa instaurarea comunismului in Romania, unii dintre marii intelectuali interbelici (printre care si Calinescu) au intrat in sfera de impact ideologic al noii puteri, sustinind, prin articole proletcultiste, spiritualitatea rudimentara a epocii. Aceste curiozitati ne pot mira, in mod legitim, dar – consider eu -, fara experienta nemijlocita a istoriei respective, nu le putem judeca. Ceea ce ar intra in spatiul posibil de interactiune polemica cu prezentul este argumentatia ca atare, derivata de autorul Istoriei literaturii romane din amintitul poem. Calinescu vrea sa demonstreze, cu orice pret, o teza aberanta: intelectualul si, in speta, scriitorul e un "muncitor cu fantezia" si poate fi abordat socio-mental din aceeasi perspectiva din care il preluam pe "muncitorul cu uneltele".
Spune criticul, pornind de la un "apel" al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Roman: "Planul economic pe anul 1949 presupune o strinsa colaborare intre cele trei divizii ale productiei, muncitori, plugari si intelectuali, si era, prin urmare, firesc ca guvernul sa rasplateasca, odata cu intrecerea muncitorilor din mine, din fabrici si de pe santiere, sfortarea tehnicienilor si oamenilor de stiinta, carora le cere o cit mai exacta informare asupra legilor ce stapinesc materia". Mai pe intelesul cititorului (tinar) contemporan, intelectualul nu opereaza – in mintea guvernantilor PMR – cu un univers abstract, ci cu materialitatea evidenta ("legile naturii") pe care trebuie sa o exploreze concret si, ulterior, sa o faca utila intregii societati. Daca in lumea savantilor medicinei si ingineriei mai poti spera ca o astfel de dogma socialista (in fond, un vechi vis al stingismului european, devenit utopie pura odata cu transformarea marxismului in "filozofie practica") isi va gasi un minim suport real, in cazul umanistilor si, cu precadere, al scriitorilor, ideea pare o gluma proasta. Ne reaminteste de aceea – altadata sofisticatul – Calinescu: "Artistii isi vor da seama ca nu sint /…/ aparati ca sa-si contemple si sa-si cultive propriul eu blazat". Ca si poetul din textul cubanez, ei sint asteptati sa urce pe locomotiva (cu salariul unui frinar) si "sa cinte" suieratul vintului, sa intre in mina si "sa picteze" ("realist") sorturile de piele ale lucratorilor sau bratele lor vinjoase, in sfirsit, sa mearga pe ogor si "sa descrie" brazda plugului in pamint. "Activitatea cerebrala" (cum o denumeste Calinescu in articol) devine, in concluzie, o "magma", un "aluat" – ambele cit mai "brute" cu putinta – modelabile dupa bunul plac al societatii (inteleasa ea insasi ca un furnicar cu identitate colectiva unica, lipsita de nuantari si individualitati, similara civilizatiei Borg create de Rodenberry). Scriitorul munceste, deducem, la rindul sau, cu "un tirnacop", insa cu unul special, prevazut cu rezervor de cerneala.
G. Calinescu enumera masurile politice si sociale luate de guvernul comunist pentru ca aceste principii ideologice sa ajunga "realitate". Masurile in cauza stirnesc, indubitabil, nostalgia profesorilor pensionari de azi (pauperizati pina la limita suportabilului), invidia intelectualilor tineri contemporani (aruncati fie in degringolada emigrarii, fie in cea a somajului) ori saliva abundenta a scriitorilor actuali, flaminzind prin braseriile boemei: "Cea mai insemnata dintre masurile de protectie a operei savantilor, artistilor si literatilor recunoscuti este asigurarea existentei familiilor lor. /…/ Oricit de devotat stiintei ar fi un invatat, grija pentru membrii familiei sale il poate indemna sa imputineze activitatea propriu-zis creatoare, in scopul de a-si gasi timp pentru una lucrativa. /…/. Asadar, in noul stat de conceptie socialista, clasa muncitoare pretuieste valorile culturale, stimeaza pe omul de stiinta si pe artist si intelege a-l pune la adapost de zbaterea pentru existenta". Sa nu ne lasam inselati! Respectiva "punere la adapost" de nevoile diurne reprezinta de fapt un prizonierat (confortabil) al intelectualului in ceea ce Emerson definea cindva drept "universul comoditatilor". Este pretul ignobil pentru tacerea (si cooperarea) savantului la instaurarea suprematiei unei elite politice, cu obisnuinte aristocratice. Desi legitim, confortul intelectualului nu trebuie platit cu propria libertate. Singura creatie valida, in stiinta sau arta, ramine opera neconstrinsa ideologic. Atunci cind "principiile" socio-politice intervin in "activitatea cerebrala", ea nu mai poarta numele de creatie, ci – aidoma textului lui Calinescu – de propaganda.
