Ordine prin haos

"Lumea are nevoie de o Noua Ordine Mondiala si va avertizez ca urmeaza o perioada de puternica dezordine in intreaga lume". (George Soros)

Pretutindeni, economistii sint in criza. O criza de idei; nu mai stiu ce trebuie facut. Cum arata Moises Naim, in Foreign Policy, ianuarie-februarie (2009), "Criza financiara a contrazis afirmatia ca economia merita tratata drept stiinta. O stiinta se masoara prin capacitatea sa de a explica, prezice si prescrie". In context, guvernul Romaniei se remarca, o data in plus, prin faptul ca nu are nici un economist, toate ministerele economice fiind conduse de ingineri. De aici, o adevarata "inginerie economica", cu obiective neclare, cu instrumente care se bat cap in cap, incercind sa ajute si capra, si varza, si lupul. Ei bine, nu merge. Capra o sa maninge varza, lupul o sa manince capra, iar acesta va fi impuscat de vinator, daca nu va cistiga alegerile din toamna.

Sa ma explic: peste tot se invoca retetarul keynesian de iesire din criza, care a fost folosit cu succes dupa depresiunea din 1929-1933 si mai cu seama dupa al doilea razboi mondial, pina prin anii '80. Acesta se bazeaza, in esenta, pe interventia statului in economie pentru stimularea cererii efective, care sa incite productia, iar aceasta, crescind, va crea locuri de munca, principala problema in vreme de criza fiind somajul. Cererea efectiva se recomanda a fi stimulata prin incurajarea consumului si a investitiilor (publice si private), incurajarea consumului urmind a se face prin cresterea veniturilor si a inclinatiei medii spre consum, iar cea a investitiilor prin cresterea ofertei de moneda si reducerea ratelor dobinzilor.

Ei bine, daca acest scenariu a avut succes si alte tari il aplica si acum pentru iesirea din criza, noi ce facem ? Descurajam consumul, amputind veniturile si marim dobinzile, amputind creditele, deci investitiile. Este adevarat ca s-a prevazut 20% din buget pentru investitii publice, dar, la birocratia cunoscuta, tare ma indoiesc in privinta eficientei acestui program. Oricum, investitiile private sint mai eficiente si ele ar putea fi stimulate mai curind printr-o reducere a impozitelor.

In aceste conditii, la care putem adauga si situatia jalnica a exporturilor si lipsa capitalurilor, nu vad de unde ar putea veni stimulii pentru reambalarea cresterii si sustinerea ocuparii. Aceasta politica prudenta era buna in vremuri normale, dar atunci, in loc sa economisim, noi am cheltuit in exces si nu pe programe productive, dimpotriva. Aceasta politica monetarista e buna pentru calmarea inflatiei si sustinerea cursului, dar asta inseamna sa sacrifici cresterea si ocuparea. Trebuie sa ne stabilim prioritatile si sa adecvam mijloacele politicii bugetare si monetare in special. Istoria ne invata ca in vremuri de criza sint bune politicile keynesiste, de stimulare a cererii si de depreciere competitiva, iar dupa ce economia a luat avint, trebuie intervenit cu politici contractioniste pentru stapinirea inflatiei si regasirea echilibrelor macroeconomice.

Politicile Bancii Nationale au fost foarte bune pina acum, ele ne-au ferit de falimente bancare si de criza financiara. Dar in conjunctura actuala, marcata de o criza economica profunda, ele nu mai sint adecvate si pot chiar agrava situatia. Paul Krugman, laureatul Nobel pentru economie de anul trecut, spunea ca nu conteaza cit de mari sint deficitele, important este sa repornim masinaria economica. Sigur, se referea la America, situatia noastra e diferita, caci nici capacitate de indatorare nu prea mai avem. In tot cazul, este necesara o infuzie de capital, fie de la Uniunea Europeana, fie de la F.M.I., fie din alte parti. Dar noi nu sintem capabili nici sa atragem miliardele de euro care ne stau la dispozitie pe fondurile structurale, pentru ca nu avem o cultura a proiectului. Care sint proiectele noastre? Cu cita indecenta ne ocupam de inscaunarea a tot felul de politruci, in loc sa lasam specialistii sa-si faca treaba in problemele importante ale acestei tari!

Sute de ani s-a dus o disputa acerba intre economistii liberali, care propovaduiau suprematia pietei si virtutile sale autoreglatoare si cei dirijisti, care pledau pentru interventia, intr-o forma sau alta, a statului in economie. Economiile moderne sint mixte: piata plus stat, proportiile fiind diferite de la tara la tara. Iata insa ca in ultimii ani a aparut si s-a impus un al treilea actor major : bancile centrale. Acestea au devenit independente de puterea politica, subordonarea fata de Parlament fiind mai mult formala, si au privilegiul de a detine monopolul asupra emisiunii de moneda. Iar manevrind oferta de moneda se pot influenta in lant mai toate variabilele unei economii : cererea solvabila, oferta, ocuparea, nivelul veniturilor, ratele dobinzilor etc. Prin moneda se poate conduce o economie. Aceste institutii detin astazi o putere foarte mare, putind manipula atit piata, cit si statul. Nu intimplator spunea David Rockefeler: "Dati-mi controlul asupra monedei unei tari si nu ma intereseaza cine face legile".

Acum, pentru iesirea din criza, hiperglobalistii ne propun controlul intregii economii mondiale printr-o banca unica si, poate, o moneda unica, sau printr-o autoritate unica de control monetar. Iata ce spunea acelasi Rockefeler: "Sintem intr-un proces de transformare globala. Mai avem nevoie doar de o criza majora necesara si toate natiunile vor accepta Noua Ordine Mondiala". Sau F.D. Roosevelt: "Adevarul este ca elementul financiar din marile centre detine controlul asupra guvernului S.U.A inca din zilele lui Andrew Jackson". Si, in fine, bancherul J.P. Warburg: "Vom avea un Guvern Mondial, fie ca ne place, fie ca nu ne place". (citatele sint din revista Lumea, nr. 1, 2009). Asadar, despre asta e vorba. Si atunci, sa fi fost criza provocata ? Daca da, atunci stim si solutia...