Poem scenic

Pe 24 iunie 2011, Teatrul studentesc Ludic a jucat pe final de stagiune spectacolul Poem irlandez despre vioara si suflet, o adaptare in regia lui Aurel Luca dupa Cind vinul este rece de John Kendrick. Acest spectacol a participat la diverse festivaluri internationale, iar in toamna (septembrie) va trece oceanul inspre Canada, fiind selectionat pentru Festivalul mondial de teatru de la Mont-Laurier, unde va reprezenta tara noastra, ulterior va fi prezentat comunitatilor romanesti din Montreal si Toronto.

Cind vinul este rece a lui Kendrick este o piesa intr-un act cu doua personaje, Martin Egan (Silviu Curut) si Catherine Rostak (Vera Pintea). Cei doi traiesc o stranie poveste de dragoste, pentru ca nu reusesc sa se cunoasca unul pe celalalt si, drept urmare, o intilnire reala nu are cum sa se produca. Lipsa de sincronizare se datoreaza faptului ca ea refuza prezentul, in timp ce el se identifica momentului prezent: Nu exista persoana potrivita, crede Martin, nici loc potrivit, pentru el nu-i decit "locul unde te afli si ceea ce faci". Ea nu se poate incredinta prezentului, deoarece se teme de trecut si chiar si de viitor, ori prezentul ca atare nu exista, doar amintirea trecutului si anticiparea viitorului din prezent (de la Augustin citire).

Ocazia ii aduce in acelasi spatiu, intr-un loc predispus parca unor oameni fara chip, fara trecut si lipsiti de viitor: Armata salvarii. Doi insetati de viata, de dragoste, de Dumnezeu, carora acum doar vinul rece le mai poate anestezia trecutul (ei), inflacara simturile (lui). Ea, fosta actrita, o femeie formala, pretentioasa, careia viata i-a rezervat o unica iubire si o deceptie care i-a modelat sufletul, innabusindu-si vitalitatea, care rabufneste in torente (in interpretarea de neegalat a Verei Pintea, trepidind de o energie foarte puternica, o actrita ce investeste enorm in rolurile jucate). El, scriitor irlandez (in interpretarea unui tinar actor, Silviu Curut, despre care nu am alta observatie de facut decit ca e potrivit pentru casting), umbra celui pe care ea l-a iubit, aceasta adesea confundindu-i, adresindu-i-se ca si cum ar fi cel din trecut, tot irlandez si el. De aici, rafuiala cu Dumnezeul lui catolic, receptorul confesiunilor "matematice", cu viata lui alcatuita doar din clipe, fara nici o iubire durabila, cu dragostea lui "flaminda", cu dorintele si visele lui: "Martin crede ca viata in doi inseamna o viata intreaga".

Plecind de la scenariul de fata, transformat de Aurel Luca intr-un veritabil poem scenic, am mai multe nedumeriri, care dau glas, sint convinsa, confuziei celor ce ne inconjoara aici si acum, in cotidianul nostru cel mai apropiat, iar uneori, paradoxal, atit de departe de noi. Dar, inainte de a le da curs, pe scurt, ce inteleg prin poem scenic: o reprezentatie dramatica ce se caracterizeaza prin lirism, ritm si limbaj metaforic. Spre exemplificare, de mare forta lirica este imaginea scenica in care corpurile celor doi intruchipeaza efectiv o vioara ce se arcuieste si cinta. Toate piesele puse in scena de Aurel Luca, fara exceptie, evidentiaza virtuti coregrafice armonice ale actorilor, iar corpul devine metafora prin care sensurile ne sint sugerate.

De ce nu indraznim sa ne privim in ochi? De ce ne e teama sa nu-l ranim pe cel pe care nu il (mai) iubim? De ce unii nu pot iubi mai mult de o singura data in viata? De ce nu dam nici o sansa celuilalt pentru a ne cunoaste? Ce e mai de pret a fi flamind sau insetat de viata, de Dumnezeu, de celalalt? A-ti dori o legatura stabila, solida, o relatie familiala, sa treci prin toate momentele vietii alaturi de cineva, sa imbatrinesti alaturi de cineva sau sa-ti potolesti arsita de moment, istovindu-te intr-o mereu reinnoita aventura? Cu alte cuvinte, unii (Martin) vor sa "imbatrineasca", altii (Catherine) nu mai pot vrea decit sa se "incalzeasca".

Cu siguranta, sintem cu un procent mai intelepti. Acum stim (Martin) ca decizia de a iubi pe cineva nu presupune automat vreo garantie de reciprocitate. A te darui neconditionat, se stie, echivaleaza cu a plonja in abis. Dragostea este mai puternica decit moartea. Moartea, insa, este mai puternica decit viata. Acesta e crudul adevar al lui Catherine. O femeie ce sfirseste sfisiata intre prezentul caruia nu i se poate abandona cu totul si trecutul care o ucide iremediabil.