Poporul bulit

Cei care vor veni peste zece mii de ani pe aceste pasnice si molcome locuri, la o adincime de treizeci de metri in pamint, vor descoperi urmele unei foste civilizatii a unui popor care a trait in preajma anului 2000 de dupa Hristos, in perimetrul trasat de Dunare, Nistru, Tisa si Marea Neagra, cuprinzind in interior dealuri insorite si pline de podgorii, munti albastri si maiestuosi, vai intinse si ape line si adinci: poporul bulit.

Facind sapaturi in diferite straturi ale propriei lor constiinte, arheologii (futuristi) vor conchide ca scurta istorie a poporului bulit a inceput aproximativ la mijlocul secolului al XX-lea si a durat citeva decenii. Ca bulitii au aparut in locul unei vechi populatii tracice, care a disparut nu se stie unde si cind, in locul unui popor mindru si care cu o mina infunda in pamint plugul de lemn si cu alta agita deasupra steagul facut dintr-un cap de bour ce mugea sinistru in bataia vintului de stepa, speriind corbii de pe aratura si navalitorii barbari ce-si aratau chipul brazdat de mii de cicatrici la orizont. A aparut, nu se stie prin ce fenomen (un accident al istoriei?), un popor ciudat, cu spinarea frinta in doua si ochii flaminzi de  umilinta. In scurta si bizara lor existenta, bulii carpato-dunareni au avut ca vecini de rasarit pe marele popor bulit rus (intemeietorul civilizatiei bulite) – numit si sovietic sau eliberator; la sud pe poporul bulgar, al carui nume vine de la bulgare de seu si care a facut si el, la un moment dat, parte din aceeasi spita a popoarelor bulite (ce s-au raspindit rapid in Europa, in Asia, in Africa si America); la vest, cu ramura hunica a popoarelor bulite; la sud-vest, cu iugoslavii buliti, numiti si slavii de jug sau slavii galbeni, aceasta fiindca faceau comert si le placeau foarte mult galbenii.

Bulitii nord-dunareni vorbeau o limba de origine latina, dulce si inteleapta, fiind singura populatie bulita romanica, o insula latina in Marea Slava.

Ca zeu al acestui popor a fost Bula. Poporul bulit nord-dunarean l-a avut drept prototip si i-a cladit altare in camine culturale, case de cultura, institutii, fabrici si uzine. Pana si pasnicii agricultori, in timp ce-si fumau pe cimp tigara rasucita din foi de porumb, cu barbia sprijinita melancolic in sapa de lemn, ii aduceau zilnic laude si, inainte de a se apuca virtos de lucru, facindu-si cruce pe frunte si scuipind in palme, ii inchinau un imn fierbinte si inaltator, atit la amiaza, cit si la apusul soarelui, cind, cu pasi mari, se indreptau spre casa, poposind insa si pe la circiuma. Numele zeului Bula era rostit de ei zi si noapte. El era zeul dragostei de patrie si al muncii. Pe cap, drept tumburuc la coiful sau, zeul avea un minunat falus de cal impodobit cu doua testicule executate in chip de clopotei. Cu sunetul lor, „clopoteii” sculau pina si mortii din mormint. Poporul bulit nord-dunarean se mindrea pina si peste hotare cu virilitatea sa cu totul iesita din comun, barbatii avind cautare in Occident, iar femeile in Orient, fiind apreciate in special de greci, de arabi si de turci.

Religia poporului bulit a fost, pare-se. o religie cu totul deosebita. O religie umoristica si plina de umoare. Bila bulitilor nord-dunareni secreta in acest scop un umor trainic si natural, care-i apara de intemperii si nevoi, tinind de frig si de foame, bulitii facind ceea ce se cheama „haz de necaz".

Inalta civilizatie a acestui popor cu existenta fugara a avut drept sprijin moral pe zeul Bula. Odata cu disparitia miraculoasa a acestui zeu, care s-a petrecut la sfirsitul epocii de aur, a disparut si intreaga civilizatie bulita. Barierele morale au slabit, legaturile dintre oameni au fost afectate. Spiritul national a avut de suferit, poporul pierzindu-si  brusc umorul odata cu increderea in propriul sau destin. Dupa asa-zisa  Epoca de aur a urmat o Epoca de fier si apoi una de piatra si apoi una de lemn, cind limbajul s-a pervertit din nou, iar legile au fost rastalmacite in asa fel incit albul a devenit negru, iar negrul alb, adevarul schimbindu-si culoarea in functie de starea vremii sau de capriciile celor aflati la cirma tarii. Astfel ca totul s-a pervertit, iar legile au capatat un sens ambiguu si pervers.

Odata cu pierderea umorului, poporul a pierdut si contactul cu pamintul si dintr-un popor statornic, bine infipt cu picioarele in propria-i glie, a devenit un popor migrator, fara Dumnezeu si fara patrie, care s-a imprastiat in toate cele patru colturi ale lumii. Avutia agonisita cu greu de-a lungul anilor de generatii intregi, prin sacrificii enorme, a fost risipita pe iluzia faptului ca, odata risipita agoniseala, tara va deveni mai bogata, pentru simplul fapt ca va cadea prada unor miini straine, dar avute, luind o parte din prisosul adunat in visterii, il vor aduce in tara bulita, diriguindu-o dupa alte legi decit cele stramosesti, ce vor aduce prosperitate si fericire tuturor. Desi iluzia s-a dovedit a fi desarta, bulitii au continuat sa priveasca orizontul cu o incredere netarmurita, sperind ca odata cu fulgerele si tunetele din ce in ce mai dese si mai inspaimintatoare vor pogori din cer si vremuri mult mai drepte.

Granitele, altadata imprejmuite cu sirma ghimpata si santuri de aparare adinci de doi metri, au fost lasate in paragina si au cazut prada unor popoare venite din exterior si in scurt timp tara a devenit un pamint al nimanui. Instinctul de supravietuire al natiei s-a diminuat si bulitii au fost inghititi de alte popoare, mai mult sau mai putin civilizate, cei mai multi dintre el fiind pervertiti peste noapte la religia profitului maxim si a bisnitei marunte, disparind fara urma. Caci se stie ca unde nu exista Dumnezeu, nu exista nici natiune, iar un popor lipsit de credinta este sortit pieirii.

Fara Bula, bulitii au devenit din ce in ce mai buliti si au disparut din istorie, in locul lor ivindu-se un alt popor, cu multe tare, mai alb la chip si mai intunecat la suflet. Sau poate invers.

Dar dupa cum spune un intelept al neamului ca "nici o istorie a unui popor nu poate fi mica si neinsemnata macar si pentru faptul ca fiecare natiune este creatoarea unei limbi, ceea ce inseamna ca este detinatoarea celei mai de seama comori", sa speram ca adevarata maretie a acestui popor ni se va revela, cit de curind, prin intermediul literelor, in viitor.