Caută 
4 MIN
S-a publicat, nu demult, o carte care reconstituie, cu ajutorul documentelor, viata de militant-disident a lui Silviu Brucan. Prilej sa-mi amintesc o istorie mai veche cu acest fost activist/ opozant fata de Partid. Cu mai multi ani in urma, a aparut o carte a sa despre o "generatie irosita", a celor care s-au angajat intr-un militantism activ pentru Partidul Comunist si care au constatat, mai tirziu, ca au fost inselati in asteptarile lor. El deplingea faptul ca oameni ca el si-au consumat energia intelectuala pentru o cauza ce nu merita. Acolo, sau in alta parte, Brucan punea si un diagnostic interesant: vor trebui cel putin douazeci de ani pentru a se schimba mentalitatile, structurile intelectuale ale individului mediu educat in comunism. "Profetia" sa a fost atunci aspru criticata, din stinga si din dreapta. Nu e nevoie, credea toata lumea – proaspetii analisti politici si presa in intregime – de atita timp pentru a schimba omul liber, romanii sint destepti, mobili, creativi, vor gasi resurse pentru a produce schimbarea psihologica. S-a intimplat sa pot discuta despre acest incident intelectual cu Serge Moscovici, psihosociologul francez cel mai important, plecat cindva din Romania. Brucan n-are dreptate, mi-a spus, douazeci de ani nu sint suficienti, e nevoie de cel putin atita timp cit a durat indoctrinarea. De o jumatate de veac. Marturisesc, desi as fi vrut, nici eu nu l-am crezut atunci pe Moscovici. Era si greu de suportat un asemenea diagnostic. Inseamna sa nu mai prind, in timpul vietii mele, o generatie debransata de la gindirea sociala dirijata, mi-am spus. Si cum de a reusit Brucan sa inteleaga acest lucru, imi spuneam cu invidie, el, care a fost un ideolog al stingii celei mai staliniste, mai dogmatice.
Realitatea este ca, dupa ce a fost redactor sef la Scinteia, unde a sustinut din rasputeri politica de nimicire a vechii societati, dusa de Gheorghiu-Dej, Brucan a fost trimis atasat la ambasada din Washington si apoi ambasador la ONU. A stat in SUA peste zece ani, a vazut pe viu cum functioneaza capitalismul "in putrefactie". Atunci s-a schimbat aparatul sau cognitiv si a invatat sa decodeze cu acest aparat realitatea, contextul social. Cind s-a intors, a ocupat pentru putin timp postul de director al televiziunii, apoi alte pozitii periferice, pina a fost trecut pe linie moarta. Devenise nefolositor regimului, se "defectase". Acesta e un caz tipic de schimbare a schemei cognitive de baza prin schimbarea contextului.
Ce se intimplase, de fapt? Om capabil si probabil curios, Brucan avusese acces la numeroase surse de informare, putuse observa cum functioneaza mecanismele dezvoltarii sociale de acolo. Inteligenta lui, antrenata numai pentru a "executa", intr-un limbaj dogmatic, societatea capitalista, s-a intilnit cu noi provocari, cu noi solutii la problemele sociale. Nu stim acum cum s-au petrecut atunci lucrurile. Probabil ca, dupa o perioada de stupefactie si de blocaj, a inceput sa inteleaga noul context. Inteligenta umana – dovedesc cercetari in psihosociologie – se dezvolta numai intr-un mediu social stimulativ si se afirma ca o capacitate de adaptare la mediu, la evenimente, la contextul social. Acesta solicita individul, silindu-l sa gaseasca solutiile cele mai potrivite, poate deci stimula evolutia capacitatii cognitive; dar o poate si deturna. Cu alte cuvinte, dezvoltarea cognitiva a individului nu inseamna numai invatare, exercitiu, ci si comunicare, contacte, legaturi sociale; e o "afacere a socialului". Numai un mediu social favorabil poate determina o stimulare cognitiva eficienta. Structurile cognitive se dezvolta nu numai prin maturizare si exercitiu individual, ci si prin – sau mai ales – transmisie sociala si interactiuni cu ceilalti.
Postulatul dezvoltarii sociale a inteligentei poate fi intilnit la multi dintre clasicii psihologiei, sociologiei si etnologiei, de la Wundt, Durkheim si Mauss, pina la Piaget, cel atit de cunoscut si citat in scoala romaneasca. Dar iata, tot la Geneva lui Piaget s-a afirmat o provocare la ortodoxia piagetiana. Un grup de tineri, de fapt astazi nu mai sint chiar tineri (W. Doise ne-a vizitat la Iasi, este Doctor Honoris Causa al Universitatii iesene), sustine ca procesul de invatare si dezvoltarea cognitiva a individului este de fapt un proces social-cognitiv. Cu alte cuvinte, intre interactiunea sociala si dezvoltarea cognitiva exista o legatura cauzala. Individul progreseaza, in procesul de structurare cognitiva, numai prin interactiune cu altii. Dezvoltarea inteligentei nu se rezuma doar la factori de echilibru si la reglarea interna, nu se raporteaza numai la factori individuali, la particularitatile fiziologice ale individului. Psihologia sociala genetica avanseaza ideea ca dezvoltarea cognitiva consista intr-o structurare progresiva a raporturilor individuale cu mediul, dobindirea experientei sociale devenind factorul fundamental.
Cazul Brucan mi-a fost sugerat de o stire vazuta la televizor. Si tot din aceeasi sursa am aflat cu totii, recent, cum a evoluat Ioan Petru Culianu dupa ce a reusit sa plece din Romania. Putem continua cu Eliade, Cioran, Ionescu, Moscovici si altii, multi, din zilele noastre. Ei au gasit medii sociale si intelectuale stimulative, alternative la modul de a gindi deprins aici. Nu acelasi lucru s-a intimplat cu multe generatii de tineri care – formati intr-un mediu inchis, controlat, balizat – au primit numai informatie autorizata, au invatat numai schemele cognitive livrate de gardienii ideologici ai puterii si n-au avut contacte cu sisteme de gindire alternative. La acestia se referea Brucan cind prognoza ca e nevoie de doua decenii ca sa li se schimbe gindirea si reprezentarile sociale. Dar astazi vedem ca aceasta profetie a sa a fost gresita. E nevoie de mai mult timp.
