Presa si Premiile Academiei

Cu putine exceptii (o spun fara parti pris: „Ziarul de Iasi" se numara printre ele), presa de azi este nefrecventabila. In primul rand, pentru ca cea mai mare parte a gazetelor, fiind sub patronaj dubios, apara, vorba unui mogul care se odihneste, printr-o minune, la puscarie, interesele patronului. Cu putina luciditate, sa spunem insa ca poti citi printre randuri si selecta plauzibilul din molozul de tendentiozitate. Ceea ce te agaseaza de pretutindeni si e greu de evitat este, din pacate, vulgaritatea. Prostul gust atrage cititorii cu o promptitudine la care o stire serioasa nu poate spera. Asa se face ca personajele aduse pe prima pagina a ziarelor de succes sunt fie actorii de mana a treia ai vietii noastre politice de mahala, fie tot felul de femeiusti decoltate, siliconate, proaste ca noaptea, care au marele merit ca au asudat in patul vreunui fotbalist impiedicat si chefliu. La noi, se ajunge foarte usor „vedeta", pentru ca orice poate deveni subiect de presa: ca ai slabit 3 kilograme sau ca ai celulita, ca te dor sanii in urma unei operatii, ca l-ai injurat pe cutare, ca ai primit un inel de logodna sau ca ai divortat, ca te-ai imbatat sau ca ai descoprit, recent, ca Mos Craciun nu exista. Cine ar crede ca realitatea nostra de toate zilele arata ca in presa, s-ar insela amarnic. Ma incapatanez sa cred ca exista si lucruri bune, temeinice, serioase, cu greutate, pe care mass media le ignora. De ce o fac? Pentru ca, din pacate, de cele mai multe ori isi uita rostul: nu mai informeaza, nu mai reflecta judicios realitatea, asa cum exista ea, ci inventeaza o realitate pestrita, cu personaje de carton, artificiale; aceasta goana dupa senzational a dus la o ruptura evidenta intre presa si lumea din strada: cumparam, cel mai adesea, ziare si vizionam programele de stiri nu pentru a ne informa, ci pentru a ne amuza, pentru a ne destinde, pentru a ne mai satisface apetitul pentru barfa marunta, anodina. De fapt, asta mi se pare cel mai grav: faptul ca presa a inceput sa deformeze realitatea!

Ceea ce am observat cu ingrijorare in ultimii ani este disparitia paginii de cultura din majoritatea cotidienelor (asta-i forma acceptata, am verificat si in DOOM). Pe cine mai intereseaza azi ce carti se publica, ce premii se mai acorda etc. Atunci cand, totusi, cate un articolas privind acest domeniu se mai strecoara in paginile unei gazete colorate, cu un nud pe prima pagina, el e plin de greseli, pornind de la transcrierea numelor celor „promovati"; sau, cel mai adesea, se vehiculeaza tot felul de „descoperiri" extraordinare. Recent, am aflat dintr-un ziar cu tiraj ca, in pofida faptului ca era urat la chip si cu trupul diform, Mihail Kogalniceanu a avut (la pat, se intelege) peste 700 de femei, dupa cum reiese din „agendele" sale. Oare asta se intampla inainte sau dupa 1840, cand a redactat celebra Introductiune la „Dacia literara"? Lucru esential pentru cultura romana, va asigur, dar nu va deconspir din ce pricina.

Asa stand lucrurile, exista riscul (si e un risc, nu ma joc cu vorbele) ca unele evenimente reale sa nu fie promovate decat intr-un cerc restrans, al specialistilor. Cand un medic ia mita – e o stire; cand un chirurg reuseste un transplant extrem de dificil – nu mai e o stire. Cand un profesor decazut se incurca sau cand se crede ca un profesor are o idila cu o eleva – e o stire; cand insa un cercetator primeste, pentru truda de o viata, Premiul Academiei – nu mai este o stire. Problema e ca, decupand doar semintele de scandal, presa denatureaza si chiar arunca o pata de noroi asupra unor bresle in care, de regula, oameni de foarte buna calitate isi fac bine treaba.

Asa stand lucrurile, cred ca nu imi fac decat o datorie de onoare daca tin sa ma refer, in articolul de fata, la o serie de evenimente recente, care merita, cu siguranta, o mai insistenta atentie din partea tuturor. Este vorba de oameni de calitate ai Iasilor, care nu ies in fata in afara cercului stramt al specializarii lor, dar care altfel fac, de zeci de ani, performanta semi-anonima. Mai ales atunci cand ei sunt… cercetatori ai unui institut al Academiei. Or, se stie cat a investit, in ultimii ani, statul in acest sector al cercetarii. Mai nimic. E una dintre erorile majore ale guvernantilor nostri de ieri, de azi (si, sunt convins, si de maine). Ei bine, s-au anuntat, la sfarsitul saptamanii care abia s-a scurs, premiile acordate de Academia Romana pentru anul 2010. Parcurg lista, indemnat de un telefon entuziasmat al profesorului Eugen Munteanu. Entuziasm absolut firesc, de vreme ce trei dintre laureati sunt membri ai Institutului de Filologie Romana „A. Philippide" din Iasi. Premiul „Timotei Cipariu" a fost obtinut de Dragos Moldovanu, pentru lucrarea Teoria campurilor toponimice (cu aplicatie la campul hidronimului MOLDOVA), aparuta la Editura Universitatii „Alexandru Ioan Cuza". E vorba de un savant, caruia i-am fost, vreme de un semestru, si student si ale carui carti despre Cantemir le-am citit, cu mare folos, din doasca-n doasca. Premiul „Titu Maiorescu" a rasplatit admirabilul efort al lui Victor Durnea, care a realizat o editie critica a Publicisticii lui C. Stere (dupa ce a editat si romanul acestuia, In preajma revolutiei), aparuta, in doua volume, la aceeasi editura a Universitatii iesene. Am citit cartea, stiu cata migala si cata munca presupune o astfel de activitate de editare critica. E, de altfel, domeniul cel mai vitregit din cercetarea filologica, astfel incat orice izbanda de acest calibru merita sa fie socotita un eveniment. In fine, premiul I.L. Caragiale i-a revenit ilustrului teatrolog si istoric literar Florin Faifer, pentru lucrarea Incursiuni in istoria teatrului universal (de la origini pana in Renastere). Theatrum mundi, aparuta la Editura Timpul. O sinteza nu doar impecabil documentata, ci si scrisa alert, efervescent, seducator, asa cum numai Florin Faifer (veche feblete a mea) poate sa scrie. Parcugand lista in intregime, observ, cu bucurie, ca Sorin Bocancea, de la Universitatea „Petre Andrei", a primit Premiul Vasile Conta, pentru lucrarea Cetatea lui Platon, de la Editura Institutul European (anul trecut colegul sau Daniel Sandru obtinuse Premiul „Ion Petrovici" pentru un studiu privind Reinventarea ideologiei). Or mai fi, pe aceasta lista, si alti profesori, cercetatori ieseni din domenii care, prin natura lucrurilor, imi sunt necunoscute. Despre toti acestia si despre altii ca ei ar fi bine sa aflam mult mai des din presa.

Cercetatori ieseni, edituri iesene, premii nationale, care, in sfera marginalizata a cercetarii academice, cantaresc greu. Iasul este, in acest domeniu, fruncea. Doar ca fie e campanie electorala (chiar daca una anemica, lipsita de verva, de polemici consistente), fie showbiz-ul autohton este mult prea pasionant, fie unii fura prea mult, fie santierele din oras ne sufoca – un lucru ramane constant: adevaratele valori nu au loc in pagina de ziar. Si e pacat! Presa trebuie sa reflecte si lucrurile bune, temeinice, nu doar scandalul, vulgaritatea, hotia.